vineri, 25 martie 2011

Nationalism

Pe un forum ortodox,la care eram si eu activ,s-a pus odata problema sa ne rugam pentru Romania,lucru ce s-a si pus in aplicare.Instinctiv,desi am expus cateva motive,eu m-am opus acestei initiative ce parea laudabila in sine,dar fara sa-mi pot explica nici mie insumi exact de ce sunt contra acestei rugaciuni colective.
Iar astazi mi-am dat seama.
Omul face orice ca sa nu se apropie prea mult de divinitate.Daca e mai primitiv,munceste pentru prosperitate,daca e mai inteligent face niste descoperiri,sau se adanceste in munca.Daca este credincios si pune accent pe rugaciune ,devine nationalist,il preocupa neamul.Acum inteleg de ce spuneau Sfintii Parinti ca cel mai greu lucru pentru om este sa se roage(pentru desavarsirea sufletului sau).Pentru ca ,atunci cand incepe urcusul,i se pare ca este mai bine sau mai important sa faca orice altceva decat sa se roage .Compune,inventeaza,il preocupa neamul ,face milostenii,pelerinaje pe la manastiri,picteaza etc etc.Si poate spune ca acela e talantul lui,pe care trebuie sa-l inmulteasca.

Dar singurul talant care conteaza,si la care se refera Mantuitorul in primul rand e credinta,acesta trebuie inmultit.In Imparatia cerurilor nu o sa mai conteze ce am facut pe pamant,geniul nostru creativ.
Ganditi-va ca cei mai mari sfinti faceau cele mai simple munci.Sau Maica Domnului ,cea mai cinstita faptura din univers,nu a creat nimic material sau spiritual lumesc,cu care sa se evidentieze.

Trebuie sa fim constienti ca misiunea noastra pe acest pamant este sa dobandim smerenia,sa lucram virtutea ,sa ne rugam neincetat,sa devenim sfinti.De aceea si popoarele ortodoxe sunt mai inapoiate material decat celelalte,pentru ca ele au  fost mai mult preocupate de Dumnezeu decat de lucrurile materiale.Insa nu suficient ,pentru ca daca poporul roman ar fi avut o credinta tare,Dumnezeu ar fi ridicat neamul nostru mult mai sus.

joi, 24 martie 2011

Desertaciunea desertaciunilor

Totul este desertaciune.Daca asta a spus-o Solomon,care avea tot ce se poate avea pe acest pamant,putere ,intelepciune si bogatie,atunci orice am face si am dori pe acest pamant nu ne poate satisface.Ca sa putem fi multumiti trebuie sa aplicam Evanghelia pana la ultimile ei cerinte,sa o urmam intocmai.Cine vrea sa se implineasca prin altceva decat prin Dumnezeu se afla in eroare.
Poate de asta multi sfinti nu au terminat studiile complete? Pentru ca si-au dat seama ca puteau devia de la drumul corect ,drumul stramt spre Imparatia Cerurilor?

Oamenii se falesc cu descoperirile stiintifice ,cu operele culturale,insa astea nu sunt altceva decat piedici in desavarsirea omului!

miercuri, 23 martie 2011

Ce inseamna a fi crestin

A fi crestin inseamna sa te apropii de un ideal,acela de a fi asemanator cu Creatorul nostru.Asta inseamna departarea de tot ce e lumesc,si indreptarea exclusiva a gandurilor catre Dumnezeu,catre lumea spirituala de dincolo.

Daca am fi sinceri,logici sau consecventi,ar trebui sa ne facem toti calugari.Observam ca cei care au tins din toata inima la idealul suprem au sfarsit prin a se izola de lume,a-si vinde toate bunurile pamantesti si a-si dedica viata exclusiv lui Dumnezeu.

Altfel nu se poate.Desi suntem dotati cu anumiti talanti,cu un potential creator care face ca lumea aceasta sa se dezvolte prin contributia noastra,insa ,datorita naturii noastre cazute,preocuparea de aceasta lume,indiferent de cat de multa contributie aducem omenirii,tinde sa ne indeparteze de Dumnezeu.

Omul trebuie sa-si dea seama ce menire are de indeplinit si sa nu se piarda in noianul invataturilor lumesti.

Miscarea Legionara propunea omul nou,prin faurirea aici pe pamant a unui om nou,a unei tari cu o populatie crestina.Insa ,din pacate ,crestinismul,si mai ales cel dus pana la ultimile consecinte,nu este dorit de majoritatea oamenilor,pentru ca putini sunt cei alesi si stramt e drumul ce duce spre Imparatia cerurilor.Deci crestinismul nu este un ideal de masa,nu se poate politiza si propune unei mase concrete de oameni.Tara noastra a ramas crestina 2000 de ani ,fara a i se impune ,ci pur si simplu prin credinta libera a poporului,neconstransa de nimeni si neinregimentata nici unei scoli.

Prin citirea Vietilor sfintilor,adica a acelora care au trait in primele 3-400 de ani,si care isi meritau numele de crestini,noi invatam astazi cum sa fim si noi crestini.Revolutia trebuie facuta in noi insine,in mod individual,sa incepem a fi crestini cu adevarat,ca cei din primele veacuri.Si atunci ,si societatea o vom putea schimba in bine,nu intr-un bine absolut,ci intr-un mai bine,intr-un loc unde sa  putem gasi macar o mana de oameni care-si merita numele de crestini.

Si atunci ne vom salva pe noi insine,si de ce nu ,vom contribui si la salvarea Romaniei!

marți, 22 martie 2011

Mircea Platon -Parola si Pinul

1. Articolul meu "Primăvară, 'aburi' şi gloanţe" a fost un articol de opinie. Confruntat apoi cu afirmaţiile dlui Claudiu Târziu – care declara că istoricii nu s-au pus de acord cu privire la caracterul fascist al Mişcării Legionare – am revenit cu un nou articol de opinie. Opinie pe care am simţit nevoia să o susţin cu un mănunchi de note bibliografice. Nu ştiam că există printre noi jurnalişti care se tem de note bibliografice ca dracul de tămâie sau care le ţin la aşa mare respect încât consideră "ştiinţific" sau "orgolios" orice demers acompaniat de câteva referinţe.
2. Alexandru Racu a făcut apel la Sinodul B.O.R. în scopul clarificării problemei Ortodoxiei doctrinei, metodelor şi moştenirii legionare. Demersul său a fost catalogat drept orgolios şi inutil.
3. Gheorghe Fedorovici a purces să arate de ce nu crede că doctrina, metodele şi legatarii Legiunii sunt în acord cu "linia Bisericii". A fost considerat orgolios. Şi, el personal, inutil.
4. Odată ce ni s-a interzis să mai deschidem gura – fie pentru a cere Sinodului să ia în considerare o anumită chestiune, fie pentru a arăta de ce credem că problema legionară e gravă nu pentru că e acută, ci pentru că e cronică şi tinde să devină structurală – au început să ni se pună vorbe în gură. Astfel, s-a trecut la speculaţii despre ce anume am putea spune împotriva lui Mircea Vulcănescu şi de ce nu am avea dreptate. În esenţă, nu am avea şi nu avem dreptate din cauza contextului: legionarii nu aveau cum să ştie în anii '30 că doctrina şi metodele Mişcării Legionare erau străine de duhul Ortodoxiei.
5. Cum nu am fost niciodată un admirator al băilor de nămol, voi pune capăt aici articolelor mele de opinie pe acest subiect. Nu înainte însă de a răspunde unei întrebări. Dl Codrescu se întreba, retoric, de ce anume să îl creadă pe Mircea Platon, care spune că ML nu a fost creştină, şi să nu îl creadă pe Mircea Eliade, care ne spune că a fost. Din moment ce propria cultură şi propriul discernământ par a-l fi părăsit pe dl Codrescu atât de subit încât face apel la argumente de autoritate, îi voi răspunde: pentru că aşa a spus Mircea Vulcănescu!
6. În articolul "Spiritualitate" (1934), Mircea Vulcănescu scrie că prin "spiritualitate" unii înţeleg o "înnoire lăuntrică", alţii o "cultură nouă", iar alţii o "întoarcere la viaţa duhovnicească". Din ultima categorie făceau parte, conform lui Vulcănescu, toţi cei care erau: "Favorabili unei spiritualităţi înţelese în sens tradiţionalist şi ortodox, ca viaţă duhovnicească. Publiciştii din această categorie admit viaţa interioară şi cultura numai ca realităţi ce trebuiesc depăşite (trepte), ca mijloace sau ca forme de spiritualizat. În măsura, însă, în care aceste forme se impun ca finalităţi distincte şi stătătoare de ele însele, viaţa interioară se vădeşte acestor publicişti, zadarnică şi sterilă; iar valorile culturale le apar relative, anarhice, trecătoare şi fictive. Ca atare, li se opun." Din acest grup făceau parte, după părerea lui Vulcănescu, Nae Ionescu, Nichifor Crainic, Paul Costin Deleanu, G. Racoveanu, Paul Sterian, Sandu Tudor şi Mircea Vulcănescu însuşi.
Acestei grupări, Vulcănescu îi opunea grupurile care puneau accentul pe accepţiunea culturală a "spiritualităţii": 1. marxismul (cu accentul pus pe clasă), 2. naţionalismul integral ("care pune accentul pe neam"), 3. umanismul neoclasic ("care pune accentul pe om în genere"), 4. spiritualismul ("care pune accentul pe absolut").
Discutând despre naţionalismul integral, Vulcănescu scrie că e un grup "generat din doctrina dlor N. Iorga şi A.C. Cuza – şi dezvoltat mai departe de dnii [Corneliu Zelea] Codreanu, Goga, Manoilescu şi Şeicaru." Analizând acest grup, Vulcănescu scrie:
"În opoziţie categorică cu marxismul, în privinţa grupului social pe care înţeleg să se sprijine (naţiunea în locul clasei), cât şi în privinţa felului în care concep natura acestui grup (integralitate organică şi structurală în locul raporturilor dialectice de ordin economic), naţionaliştii integrali se aseamănă totuşi cu marxiştii în aceea că raportează, ca şi ei, spiritualitatea la valorile unui grup social determinat (naţiunea), de care însă nu se consideră legaţi numai printr-un act de adeziune voluntară, ci printr-o solidaritate structurală organică, de stare de fapt. Pentru aceştia, întâietatea aparţine politicului şi spiritualitatea de orice fel (interioară, culturală şi duhovnicească) nu are preţ decât în măsura în care reprezintă o consolidare a realităţilor, o potenţare a forţelor şi o sporire a valorilor naţionale. (În acest grup întâlnim dintre tineri pe: D. C. Amzăr, V. Băncilă, I. Belgea, E. Bernea, Al. Dima, A. Golopenţia. M. Polihroniade, N. Roşu etc.)"
Pe Mircea Eliade şi Emil Cioran, Vulcănescu îi aşază în categoria celor care caută o "spiritualitate nouă", "opusă intransigenţei dogmatice a ortodoxiei" ca şi marxismului. E o spiritualitate "agonică".
7. Vulcănescu înţelegea aşadar că Mişcarea Legionară era expresia unei ilegitime politizări a Ortodoxiei. Din punct de vedere duhovnicesc, scrie Vulcănescu, nu poţi decât să te opui acestei ipostazieri etnice a creştinismului, redus astfel la simplă valoare culturală, ipostaziere pe care tot el o numea, în cartea despre Nae Ionescu: "“Păcatul lui Dostoievski” – triumful Bestiei, care naşte orice confuzie de planuri, în acest punct: confuzia comunităţii sociale de aci cu comunitatea spirituală absolută: naţiunea cu biserica." Consecinţele acestei confuzii au fost, din punctul de vedere al lui Vulcănescu, grave. Rupt de mediul familial, învăţat să se considere un "om nou", adolescentul român era fanatizat în numele unor valori culturale, ascetizat terorist şi apoi asmuţit asupra societăţii patriarhale a României Mari:
"E ciudat de urmărit etica specială a acestor grupuri studenţeşti naţionaliste. Etica lor, normal, ar fi trebuit să fie aceea a studentului român obişnuit, al cărui prototip e acel 'Sile Constantinescu', băiatul sărac, scos prin carte din ale sale, de mania culturalizantă a doctorului Angelescu – adevăratul autor al climatului moral în care se va dezvolta Garda de Fier –, crescut fără şapte ani de acasă, smuls din mediul său familial şi ajuns să-şi dispreţuiască părinţii care s-au jertfit să-l facă om, adolescentul care nu are nimic sfânt, care nu mai crede-n nimic şi nu mai respectă pe nimeni şi, care, aruncat în calea tuturor ispitelor, fără putinţa de a şi le-mplini, crede că totul i se cuvine, şi e gata de orice! Întemeiata pe acelaşi fond, etica lor luase însa o orientare contrară. În jurământul lor de credinţă către Mişcare, ei aflau nu numai o nădejde de a participa şi ei la viaţă, dar şi o putere lăuntrică de rezistenţă la ispitele din jur, care le dădea linişte şi temei! Dacă n-aveau ce mânca, ei nu se văitau şi nu furau, ci prefăceau lipsa lor în “post negru”, închipuindu-şi că postesc pentru idealul lor. Dacă greşeau, se supuneau la mortificări stranii. Un entuziasm special, un fel de fanatism, amestec ciudat de iubire şi de ură, cuprinsese acest tineret, ce se credea luat sub aripă de Arhangheli. Acestei mistici i se datoresc, cred, actele de eroism, câteodată cugetat, câteodată necugetat, pe care le-au făcut unii dintr-însii: plecarea lor la luptă 'pentru cruce', sau pentru judecată dumnezeiască, ori hotărârea de a se jertfi pentru ce li se părea că este idealul! Dar tot acestei mistici se datoresc şi actele de cruzime, de răzbunare intransigentă, de ciopârţire a adversarilor cu toporul, care au înfiorat societatea românească, şi care au dezlănţuit apoi, prin prostia conducătorilor politici ai ţării, neînţelegători cumpliţi ai cazului, represalii în acelaşi stil, represalii care n-au făcut decât să-nvenineze răul. Prin aceşti tineri, societatea românească ajunsese să fie abătută de la efortul ei constructiv, printr-o adevărată psihoză, ispititoare în începuturile ei idealiste, dar spăimântătoare în consecinţele ei ulterioare, tenebroase şi poliţieneşti" (Mircea Vulcănescu, Nae Ionescu aşa cum l-am cunoscut).
8. Pentru Mircea Vulcănescu aşadar, Mişcarea Legionară e mai degrabă o maladie a modernităţii decât o formă legitimă de rezistenţă creştină şi naţională în faţa atomizării (neo)liberale. Mulţi dintre cei pe care Vulcănescu îi vedea angajaţi în această funestă mişcare îi erau prieteni. Dar prietenia lor nu l-a împiedicat pe Vulcănescu să vadă şi să afirme că, din punct de vedere creştin-ortodox, calea lor era una greşită. Vulcănescu a rămas prieten cu spiritualiştii culturali/agonici nu pentru că Vulcănescu a omis să spună lucrurilor pe nume în privinţa ideilor prietenilor săi, ci pentru că prietenii săi erau destul de oneşti încât să nu umble cu cioara vopsită. Poate că pe nişte străini îi despart diferenţele. Pe prieteni însa îi despart minciunile referitoare la diferenţele reale. Sau, cum ar spune Alexandru Racu, postmodernismul. Cultul contextului. Micile "adevăruri" de berărie.
9. Articolul lui Vulcănescu a fost recomandat drept lectură esenţială de dl George Enache, în revista Rost din martie 2004. E chiar numărul în care am publicat şi eu un gând despre Mircea Vulcănescu. Dacă ar fi citit revista pe care o conduc sau la care colaborează, prietenii ar fi ştiu deci şi ce cred eu despre Vulcănescu, şi ce credea Vulcănescu despre ei şi-ai lor.
Dar, vedeţi, aşa e când nu contează cuvântul, ci doar contextul. Nu contează, şi nu interesează pe nimeni, ce spui, ci dacă eşti de-al nostru. În această logică, nu publici un articol despre Mircea Vulcănescu pentru că îţi place, pentru că îţi pasă, pentru că ţi-l asumi pe Mircea Vulcănescu. Publici "la noi" un articol despre Mircea Vulcănescu fiindcă îţi place, fiindcă îţi pasă, fiindcă ne asumi pe "noi". "Vulcănescu" e doar o parolă sau un PIN. Depinde de context. Parol, monşer!

sâmbătă, 19 martie 2011

Despre adancimile credintei

Cu cat te adancesti in credinta cu atat observi ca :

1.Te desparti de parerile majoritatii oamenilor.

2.Vezi ca mai ai multe de descoperit,ca esti de-abia la inceput.

3.Ramai din ce in ce mai singur,pentru ca nimeni nu mai poate sa te urmeze.

4.Chiar daca ai putea scrie despre acele adevaruri ,nu te mai intelege nimeni,nu prezinti interes.

Din acest motiv,unora credinta le apare plina de secrete,care sunt ascunse majoritatii,insa ele nu  sunt ascunse pentru ca asa se doreste,ci pentru ca ceilalti oricum nu le-ar accepta sau intelege.

Cand vrei sa te avanti spre credinta,singura cale e insingurarea,pentru ca nimeni nu te va mai putea intelege si accepta.

luni, 14 martie 2011

Dan Puric ne vorbeste despre martiri

Dan Puric reia ciclul de conferinţe tematice la Ateneul Român, prima având loc sîmbăta, 19 martie 2011, orele 19:00: despre “Martiri”.
"Conştiinţa martirică este profund salvatoare. Ne salvează de la înecul istoric. Ea este un paradox izbăvitor ce anulează în chip firesc instinctul de conservare atunci când este vorba de apărarea chipului lui Dumnezeu. Iese astfel în mod nebănuit din lanţul cauzal al naturii aducându-ne o natură superioară. Contrazice flagrant raţiunea omenească, ascultând de o altă raţiune, de cea a lui Dumnezeu" - Dan Puric.
Biletele se găsesc la Ateneul Român (tel. 021/315.68.75), la Sala Palatului (tel. 021/315.73.72), librăriile Humanitas şi online pe www.eventim.ro.

vineri, 11 martie 2011

Staretul Iosif Isihastul

„Să nu te simți bine atunci când, vorbind, cauți să afli dreptatea”, propria ta dreptate, adică atunci când vrei să ai, cu tot dinadinsul, dreptate în fața convorbitorilor tăi. Pentru că nu mai avem de-a face cu un dialog ci cu un solilocviu.Vorbim ca să ne auzim și nu vorbim ca să îi auzim pe ceilalți.
*
„Dumnezeu ne pedepsește pentru a ne conduce la nepătimire”. Pedeapsa Sa e pedagogică și soteriologică în sensurile cele mai mari cu putință.
*
„Dacă te împotrivești celor ce vin asupra ta [și care sunt îngăduite de către Dumnezeu, din diverse motive n.n.] și nu le înduri, cu adevărat, împotriva lui Dumnezeu lupți”. Pentru că Dumnezeu le îngăduie existența în viața ta iar tu, neînțelegând originea lor, te împotrivești Lui împotrivindu-te lor.
*
O exprimare plastică despre ceea ce înseamnă să nu vorbești de rău, să nu te răzbuni verbal: dacă vei strânge din dinți „șarpele [ impulsul spre răutate adus în noi de către demon n.n.] se va răsuci în inima ta, se va ridica până la gât, dar dacă nu-l lași să iasă se va înăbuși și va crăpa”.
*
„Nu căutați niciodată să îndreptați pe cineva [să îl povățuiți spre a-și schimba viața înspre bine n.n.] cu mânie, ci cu smerenie și cu dragoste sinceră…pentru că ispita pe ispită nu poate vindeca”. Să nu căutați să îl îndreptați spre bine cu forța, impunându-vă opinia în viața lui.
*
Despre patimile sursă, care nasc patimi: „cele dintâi patimi…mânia și pofta”. Mânierea pe cineva. Mânia că nu ai ceva. Mânia că nu îți e viața cum ai vrea. Poftirea a ceva sau a cuiva. Poftirea unei demnități care nu e pentru tine. Dorința de a lenevi și de a avea, în același timp, de toate.
*
Vorbind despre sine: „iubirea lui Hristos m-a înmuiat”. M-a făcut și pe mine să iubesc și să iert. Am învățat de la El ce înseamnă smerenia, dragostea, iertarea, compătimirea, buna voire și întrajutorarea.
*
„Vei primi…har pe măsura ispitelor”. Ispitele, din ce în ce mai întețite în anumite momente, arată că demonii presimt coborârea multă de har ce se va face în noi și de aceea sunt impacientați, sunt înnebuniți să ne facă rău pentru binele ce o să vină în noi.
*
Vorbind despre aprinderea desfrânată a trupului nostru: „Ispita este înlăuntrul nostru…Ea urcă din mijlocul pântecelui [din cauza odihnei prea multe, a mâncării și a băuturii multe n.n.] spre inimă. O aprinde pe aceasta [cu intenții desfrânate n.n.], înfierbântă sângele [spre împreunări trupești n.n] și urcă spre gât, ajunge la cap, întunecă mintea [, care nu mai dorește decât acte sexuale n.n.]. Stă ca un nod în gâtul nostru și împiedică chiar și răsuflarea, făcând pe om să se înăbușe”. Mai ales în timpurile călduroase și foarte călduroase…
*
„Starea duhovnicească a omului și harul pe care îl are din răbdare se văd”, dacă vezi duhovnicește. Oamenii duhovnicești se recunosc între ei tocmai din sălășluirea harului în ei și din înțelepciunea și delicatețea pe care le manifestă în diferite ipostaze ale vieții lor. Ei sunt recogonoscibili când ești unul de-al lor.
*
„Clopoțelul virtuții…este îngăduința, îndelunga răbdare, suferința”.
Acestea vestesc cele care sunt în om, interiorul lui plin de har. Îngăduința față de oameni care nu cunosc și nici nu se nevoiesc prea mult sau prea bine. Îndelungă răbdare față de impostori, față de oameni duplicitari. Suferință pe nedrept.
*
Mărturisește modul în care se răsfrânge povățuirea duhovnicească a altora în viața sa: „pentru fiecare suflet care este ajutat [de către sfaturile și rugăciunile mele n.n.] duc și eu războiul [duhovnicesc, interior n.n.] pe care acesta îl are”, care se petrece în sinea lui.
*
„Nu te socoti om, atunci când nu primești har dumnezeiesc”. Nu te bucura când nu simți că harul lui Dumnezeu se varsă în tine, ci consideră-te ceea ce ești: un om care te-ai asemănat dobitoacelor fără de minte prin patimile tale, devenind din rațional un om nerațional.
De fapt asta înseamnă așezare interioară smerită: să te comporți așa după cum simți că ești: departe sau aproape de Dumnezeu.
*
„Cât am reușit curățirea sufletului și luminarea [noastră n.n.]…tot [pe] atât vom vedea pe Hristos de aproape, de clar, ne vom bucura de mireasma Acestuia și a celorlalți [Sfinți n.n.] și vom tresălta de bucurie și mai mult”. Pentru că îndumnezeirea e personală și are diverse grade în Sfinții lui Dumnezeu.
*
„Nu simți durerea dacă mintea ta e stăpânită de iubire”, atunci când e vorba de o nedreptate a altora asupra ta. Nu te doare pentru că nu îl urăști pe cel care te supără continuu și nu vrei să te răzbuni pe el.
*
Dumnezeu ne „mângâie atunci când vede că nu mai putem îndura” ispita, tristețea, suferința, nedreptatea, prigoana.
*
Dacă te-ai nevoit toată viața, „la bătrânețe vei culege florile nepătimirii”, virtuțile care răsar din lupta cu patimile și pacea din partea lor.
*
Rugăciunea nu înseamnă, întotdeauna, o primire imediată a cererii. De aceea Dumnezeiescul Iosif spunea: „caută, strigă neîncetat, și dacă primești [ceea ce ceri de la Dumnezeu n.n.] și dacă nu primești” răspuns la rugăciunile tale. Pentru că rolul primordial al rugăciunii e comuniunea cu Dumnezeu și nu împlinirea unor cereri personale.
*
„Harul…nu preschimbă firea omului, ci atributele naturale și privilegiile cele bune cu care este înzestrată firea…suplinește și adaugă, dimpotrivă, micșorează și înlătură”.
Când harul lui Dumnezeu coboară în noi nu ne dă un alt trup și un alt suflet, un alt caracter și un alt temperament decât cele pe care le aveam ci le împodobește pe acestea și le intensifică sau atenuează aplecările rele ale persoanei noastre.
E o remarcă foarte importantă pentru cei care nu înțeleg că nu se luptă cu propria lor fire, când se luptă cu patimile, ci se luptă cu aplecarea, cu virarea spre patimă a simțurilor proprii.
*
Conștiința dependenței sale continue față de harul lui Dumnezeu: „Dacă nu cad [în păcat n.n.], nu cad pentru că mă ții Tu” ca să nu păcătuiesc.
*
Cei trei mari dușmani ai omului: demonii, firea [care are necesități organice, motiv pentru care excesele împlinii acestor necesități devin patimi n.n.] și obișnuința [păcătoasă n.n.]
*
„Când ajungi până la cer să aștepți ca ziua următoare să cobori în iad”. Vederile extatice nu aduc triumfalism și orgoliu ci o smerenie și mai intensă, și mai mare.
*
„Nu este folositor [pentru noi, ca n.n.] să cerem [de la Dumnezeu n.n.] lucruri peste măsură”, peste stadiul de creștere duhovnicească pe care îl avem.
*
„Harul va veni fără ca tu să-l ceri”, dacă împlinești poruncile lui Dumnezeu și te smerești continuu în fața Sa și a oamenilor.
*
„Cu cât primești mai mult har, în aceeași măsură primești și adaos de ispite”. Toți știm asta din experiență.
*
„Orice patimă ține loc de idol”, pentru că orice patimă, prin interesul pentru ea, prin orbirea în fața ei, înlocui centralitatea lui Dumnezeu din viața noastră.
*
I-au trebuit 20 de ani pentru ca să ajungă  să vadă slava lui Dumnezeu.
*
O mărturie personală foarte adevărată: „atunci când omul are înlăuntrul său pe Hristos, atunci fie că este singur, fie că este împreună cu mulți semeni ai săi, el își află liniștea și are pace mereu”. Pentru că nu șederea împreună cu alții ne strică sufletul, ci aplecarea noastră spre lucruri care ne taie unitatea interioară.
*
„Harul lui Dumnezeu nu depinde de timp [nu se revarsă în noi pentru un anumit timp de nevoință n.n.], ci de modul în care viețuiești și de mila Domnului”.
*
Solomon și Daniil primesc simțirea harului lui Dumnezeu la vârsta de 12 ani.
*
„Luptă-te după putere [ca] să ușurezi sarcina duhovnicului”. Învață să lupți cu păcatul și să te îndrepți continuu pentru ca să nu mai dai de furcă duhovnicului și părintelui tău duhovnicesc în povățuirea și îndreptarea ta în viață.
*
Ascultare [față de Părintele tău duhovnicesc n.n.] însemnă să devii rob [să îl asculți în toate cele pentru mântuirea ta n.n.], pentru a deveni liber” duhovnicește. Să înveți, prin intermediul lui, că voia lui Dumnezeu e mai importantă decât voia noastră și că Părintele duhovnicesc, în toate cele pe care ți le spune, asta vrea să îți transmită.

vineri, 4 martie 2011

Concurs la editura Cristimpuri

Ne-am gîndit ca în postul Sfintelor Paşti să organizăm pentru iubitorii de lectură duhovnicească un concurs bazat pe recenziile cărtilor editurii CRISTIMPURI.

Întrebările concursului sunt:

1. Care este titlul primei poveşti din volumul I al ,,Filocaliei pentru copii şi tineri”?

2. Câte povestiri sunt cuprinse în primul volum din seria ,,Nestemate duhovniceşti” şi cum sunt corelate aceste pilde duhovniceşti?

3. Cine interpretează rolul Maicii Domnului în povestirea Viaţa Maicii Domnului de pe Cd-ul care însoţeşte cartea ,,Viaţa Maicii Domnului” (Editura Cristimpuri)

 Perioada de desfăşurare este 4 martie – 16 aprilie, iar câştigătorul va primi un MEGA PACK, locul al doilea va primi două cărţi la alegere şi locul al treilea o carte la alegere.

Aşteptăm răspunsurile la întrebări, la email : scristim@gmail.com

Câştigătorii vor fi anunţaţi pe 16 aprilie 2011 şi vor fi contactaţi prin e-mail.

Spor şi inspiraţie!

Toţi participanţii la concurs vor primi o reducere de 20% la o comandă ulterioră făcută la Editura Cristimpuri, www.edituracristimpuri.ro