luni, 7 iunie 2010

Voia lui Dumnezeu vs voia noastra

Odată,plimbându-mă prin pădure alături de părintele Nectarie,l-am întrebat dacă omul poate cunoaşte voia lui Dumnezeu într-o privinţă oarecare,dacă nu are un duhovnic sau un bătrân cu experienţă,căruia să-i ceară sfat.
- Îmi pui o întrebare grea,Serghei Nikolaevici.Vechii Părinţi ne povăţuiesc în asemenea împrejurări să ne rugăm Domnului de trei ori,ca să ne descopere voia Lui.Să facem rugăciunea aceasta trei zile la rând şi să socotim primul îndemn al inimii noastre drept răspunsul dumnezeiesc,să-l primim cu credinţă şi să facem acel lucru.Părinţii numeau aceasta răspunsul inimii.
Dacă,înainte de a cere călăuzirea dumnezeiescă ,hotărâm să ne purtăm după judecata noastră omenească ,putem greşi amarnic.E mai bine să faci rugăciunea aceasta căte o dată pe zi,timp de trei zile,dar la mare nevoie o putem rosti de trei ori ,una după alta.Părinţii mai spun că dacă un îndemn ne pare bun şi totuşi sufletul nostru este tulburat,să nu primim acel îndemn-ci numai pe cel care ne vine cu linişte şi cu bucurie întru Domnul.

Serghei Bolşakov -Lecţii duhovniceşti- Editura Sophia 2005

4 comentarii:

  1. Foarte frumos blogul! Felicitari pentru initiativa! Mult succes!

    http://www.preot-turcu.ro

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc mult! Este o incurajare pentru mine! Sper ca ceea ce postez pe blog sa ne foloseasca.
    Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere