vineri, 27 august 2010

O poveste cu un card

..Ma numesc .X
Doresc in aceste cateva randuri sa va relatez o mica intamplare personala care a avut ecouri profunde la nivel sufletesc.
In primavara acestui an (2008) am hotarat sa imi fac un CARD de cumparaturi pe internet. Dupa cateva cautari pe unele forumuri am gasit cea mai buna ocazie: Cardul de la Banca Transilvania, BT MONDO-care este recunoscut international la cumparturi online. Bun. Punct ochit,punct lovit. In cateva zile, la o agentie a BT mi-am deschis cont si Card. Nelinistea mea in privinta multor atentionari(spirituale-duhovnicesti) asupra acestor carduri a fost repede spulberata de imensul orizont al www-ului care se deschidea in fata ochilor mei. Site-uri peste site-uri, care mai de care stilizate si atragatoare incepusera sa ma imbie cu o gramada de produse atractive. Regele “comertului digital” -EBAY&PAYPAL, deja imi facea cu ochiul atragator.A fost doar o chestiune de timp pana cand aveam sa-mi pierd mult nopti si seri fara rugaciune (doar asa ,pe fuga-cele incepatoare) in compania acestor titani ai WEB-ului.
Marea mea bucurie fu intrerupta de imposibilitatea de a face tranzactii online datorita, insa, neacceptarii serviciului Paypal de a lucra cu banca mea.Suparari,peste suparari, am decis sa vad ce se intampla.Am mers la Banca, dar cei de acolo mi-au zis ca nu sunt probleme. Asa ca mi-a ramas ultima solutie: sa caut din nou pe forumuri.Alte nopti pierdute, suparari,dezamagiri,insa la inceputul unei dimineti am gasit solutia: Banca ING scosese pe piata un card “destept” , care continea “CHIP’ cu tehnologie “RFID”(ceea ce aveam sa aflu mai tarziu despre aceasta tehnologie-dureros).Sistemul era perfect si totodata promitator. Am hotarat astfel sa imi fac un Card VISA Electron la ING Bank. Prilejul de a face doar 5 min pana la sediul lor m-a urnit intr-o dimineata plina de soare. Ajuns in fata relatiilor cu clientii, am dat peste o doamna buna voitoare si intru totul”zambitoare” care m-a intrebat politicos ce doresc. I-am spus despre dorintele mele de a face cumparaturi online pe web si aceasta m-a asigurat ca “am venit unde trebuie”.
Oare venisem “unde trebuia” ?
In momentul in care mi-a explicat sofisticaria tehnologica proprietara doar grupului ING despre aceste “Card-uri”, am avut,dintr-odata, un sentiment, o senzatie stranie.O durere launtrica a inimii m-a cuprins,o neliniste, ca si cand cineva ti-ar implanta un pumnal in inima, cu ura,dorind sa se uite in ochii tai,sorbindu-ti ultima picatura de viata.Totul s-a petrecut la nivel de secunde, nici nu am avut timp sa ma gandesc daca e bine sau rau ce fac.A fost un simtamant care a depasit stadiul discernerii mele rationale. Acelasi simtamant l-am avut cand mi-am condus bunicul pe ultimul drum al acestei vieti,pe un drum de munte, intr-o zi deloc friguroasa de iarna.
Undeva, in strafundurile inimii mele stiam ca ceva era in neregula cu ceea ce facusem, ca dadusem voie unei “stari” interioare sa ma corupa si sa ma domine. (Acum, cand sunt deja eliberat de cele nesabuite ale mele-pot privi intr-o alta lumina lucrurile)
Nu doresc sa generalizez trairile mele, sunt doar ale mele, simtamintele,durerile, “placerile de moment” au participat toate,laolalta la schimbarea starii mele sufletesti,stare pe care o voi analiza ceva mai tarziu.
Intr-un fel sau altul, stiam launtric ca acea stare a durerii inimii de la ING era strans legata de acel card.Dar “bucuria privelistii digitale” care se deschisese in fata ochilor mei era cu mult mai mare decat avertismentul multor parinti si frati crestini.
Asadar, am hotarat sa neglijez acele mici “rabufniri” ale inimii si sa dau curs vietii cotidiene.Devenisem un om modern. Aveam doua Carduri, navigam de “placere” pe marile site-uri comerciale, puteam vitual sa cumpar tot ceea ce imi doream,bineinteles in functie de posibilitatile mele financiare.Au inceput alte zile si nopti pierdute, in sisteme de “licitatii” electronice, in cercetari si speculatii de “marketing” pt. oferte bune. Toate acestea mi se pareau minunate, mai ales ca noi, romanii, nu avusesem ocazia sa traim ca “europenii sau americanii”. Deja ma integrasem in mare “familie EBAY”.Eram ca si unul de-al lor.
Daca lucrurile pareau frumoase”in exterior”, in interior, insa, o mare prapastie se adancea din ce in ce mai mult. Simteam ca nu imi mai pot controla puterile sufletului.Stateam duminica la Biserica ,ajungand sa privesc din ce in ce mai des ceasul care urma sa ma trimita acasa mai repede, sa imi pot relua “noile” preocupari.
Cred ca acuma (dupa ce am renuntat la carduri) imi dau seama mai bine, pe pielea mea, cat de usor intra in vietile noastre acest sistem murdar. Te simti ca un numar intr-o turma, exact ca in filmul acela “Endgame”. Ajungi, intr-un fel, asa cum zicea Parintele Iustin Parvu int-un interviu ca primesti acea “inraurire demonica” prin acceptarea acestor carduri “cipate”. Si tind sa cred, din ce in ce mai mult ca avea dreptate, mai ales acuma ca am trecut prin atatea.
Informandu-ma despre aceste tehnologii RFID am inceput, incet,incet, sa inteleg ca lucrurile nu prea stau asa cum ar trebui. Din ce in ce mai multe voci si pareri ale Parintilor cu care m-am consultat m-au ajutat ca in final sa iau decizia corecta pt. linistea sufletului meu.
Totul a venit intr-o zi de august , cand am hotarat sa merg la ING si sa dezactivez cardul, cu tot cu cont. Nu prea mai aveam banuti pe el.
In fata ghiseului, o alta doamna prezentabila, m-a intampinat cu acelasi “zambet” comercial, iar la intrebarea “Ce va aduce pe aici, Dl.X..?”, i-am raspuns ca doresc sa desfiintez cardul de la ei. A ramas socata, inghetand cateva clipe.Probabil ca am reusit sa o derutez destul de mult. Apoi m-a intrebat care este motivul acestei decizii, am preferat sa-i spun ca mai am deja unul la BT si imi este de ajuns. Nu a mai zis nimic si a inceput procedura de inchidere a cardului si contului.Nu stiu daca am facut rau sau bine nespunandu-i adevaratul motiv, dar cred ca pt. una ca ea, care deja este in “sistem”, nu ar fi putut sa ma inteleaga.Imi vin totusi in minte cuvintele Mantuitorului “..nu aruncati margaritarele voastre inaintea porcilor, ca nu cumva sa le calce in picioare si, intorcandu-se, sa va sfasie pe voi.” (Mt.VII, 6)
Cu cateva clipe inainte sa semnez desfiintarea cardului si contului, m-a cuprins pe nesimtite un fior rece,corpul luase o pozitie de zburlire, simtind totodata ca ceva ma “tranziteaza”, ca trece prin mine. Facand un “feedback” pot spune cu certitudine ca era aceeiasi senzatie pe care o avusesem cu cativa ani in urma, la Sf.Manastire Vatopedu, cand mergeam de la ascultarea de seara catre chilie.Raspunsul aveam sa-l aflu a doua zi de la Paintele Theologos (noi ii spuneam Teologu’), atragandu-ne atentia ca multe “hoarde” de vrajmasi se napusteau asupra noastra sa ne sperie,trecerea lor prin trupurile noastre producandu-ne acele stari de friguri si frica.
Stau acum si imi analizez ambele trairi de dinainte si de dupa scoaterea Cardului si imi dau seama ca ceva era in neregula. Undeva, vrajmasul produsese o “fisura” in sistemul meu duhovnicesc, o “fisura” subtila, transparenta ca un fir de unditza in apa.Reusise sa creeze o “punte nevazuta” intre mintea mea si vointa lui.
Astfel,vrajmasul ma facuse sa “gandesc altfel”, sa fiu mai “tolerant” cu cei care isi fac carduri “cipate”, poate ca as fi devenit tolerant si fata de “pecete”, pt. ca cel rau sadise in mine acea”inclinatie-inraurire” rea.
Iar ca sa vedeti ca de fapt aceasta “inraurire demonica” a prins roade, am devenit astfel peste “zi” un misionar al bancii, din proprie vointa, indemand si pe bunul meu prieten de “beneficiile” acestui sistem bancar(ceea ce a culminat cu obtinerea unui card ING si pt. el) .
Astfel,devenisem “misionarul” bancii, din “prostie”. Tare mult mi-as dori ca acest prieten sa renunte la el, nu vreau sa port in suflet si pacatul acesta al “inselarii fratilor”..Sper ca Bunul Dumnezeu sa ma ierte de ceea ce am facut..
Oricum, ma simt mult mai linistit acum, sper sa imi revina incet,incet, linistea pe care o aveam inainte de nesabuita mea “alegere”.
Intr-o vineri de vara, am renuntat si la cel de la BT, si chiar ma simt bine.Intr-un fel ma simt ca si cand as fi recapatat ceea ce pierdusem. Si cand ma gandesc totusi cat de agitat si “multumit” eram cand mi-am facut aceste 2 carduri (BT si ING). Am ignorat complet starile mele sufletesti inainte de ale face.
Repet, nu vreau sa generalizez trairile mele, eu am spus doar ceea ce am simtit si pt. mine a fost cel mai bun lucru sa-mi recapat linistea, prin desfiintarea lor.
Aceasta stare “de dinainte si dupa” am spus-o si duhovnicului meu. M-a ascultat linistit, fara sa scoata vreo vorba, a stat pe ganduri si mi-a dat ceea ce imi doream: “odihna sufleteasca”. Cert este ca nu voi mai face niciodata acest nesabuit de card cu pecete radio-electronica.
Ma simt mult mai bine dupa spovedanie, ca si cand mi s-a luat o piatra din suflet.(simt aceeasi stare dinainte de card – a omului care poate trai liber si fara sofisticariile lor tehnologice).
M-am hotarat sa imi pun trairile mele in legatura cu aceste “experiente” care mi-au tulburat profund linistea sufleteasca, liniste la care sper sa mi-o recapat incet, incet, cu ajutorul Bunului Dumnezeu si a Maicii Domnului.
Celor care au simtamant duhovnicesc (acolo, si o picatura macar), ii indemn , ca unul care a trecut prin asa ceva, sa nu isi faca acel dureros CARD de la ING Bank sau nici unul care are CIP cu tehnologie RFID.
Doresc sa multumesc tuturor care m-au sustinut, in special Bunului Dumnezeu care mi-a dat puterea sa-mi revin, Maicii Domnului care stiu ca nu m-a parasit inca de cand am vizitat scumpa si frumoasa ei Gradina a Athosului, Parintilor care mi-au deschis ochii si m-au intarit in credinta, fratilor care m-au sustinut cu diferitele lor mesaje si tututor care se roaga pt. noi.
Sper ca mica mea experienta sa poata fi de folos fratilor, deoarece si datorita lor am luat cea mai buna decizie.
Mie mi-a fost de-ajuns..
Domnul sa va lumineze calea si trairea curat ortodoxa
al vostru frate intru Hristos,
x.x.

luni, 16 august 2010

Sfantul Isaac Sirul(2)

Cata vreme omul n-a ajuns pe calea vietuirii sale sa simta gustul credintei,e neputincios si slab,se simte nenorocit in fata patimilor sale si orice osteneala a virtutii il apasa.

Sfantul Isaac Sirul(1)

Zi si noapte sa nu inceteze in inima ta aceasta rugaciune: 
"Doamne,izbaveste-ma de intunericul sufletului"..
Caci acesta este scopul intregii rugaciuni proprii treptei cunoasterii.Un suflet intunecos e un al doilea iad(seol),dar o inteligenta luminoasa e tovarasa serafimilor.

marți, 3 august 2010

Pr. Mihail Stanciu, alias Pater Mihail, nu mai e stareţ al Mănăstirii Antim

  Începând de duminică, 25 iulie, Sfânta Mănăstire Antim are un nou stareţ, în persoana Părintelui Protosinghel Vicenţiu Oboroceanu (vezi: http://www.basilica.ro/ro/stiri/manastirea antim din bucuresti are un nou staret.html.)Gurile rele spun că fostul stareţ, Pr. Mihail Stanciu, ar fi fost schimbat nu pentru o purtare dintre cele mai ortodoxe…
În urmă cu ceva vreme, Părintele Mihail Stanciu, pe atunci stareţ al Mănăstirii Antim, se dezlănţuia frenetic împotriva lui Klaus Kenneth, în tot felul de aberaţii. Nu era prima dată când părintele respectiv se lansa în etichetări care îl depăşeau, nu doar în competenţă teologică, ci şi în bun simţ analitic.
Prevalându-se, pe atunci, de autoritatea Mănăstirii Lainici, care ar fi avut o opinie separată vizavi de Klaus Kenneth, Pr. Mihail s-a dovedit, încă o dată, nu doar prost informat, ci, mai ales, rău intenţionat. După articolul său, Klaus Kenneth a poposit vreme de patru zile la Mănăstirea Lainici, unde a fost primit cu toată dragostea de întreaga obşte de acolo, părinţii mănăstirii fiind cu totul străini de acuzele ce le fuseseră puse în cârcă de Pr. Mihail. Ba mai mult, Klaus Kenneth a fost invitat să ţină cuvântul de învăţătură în cadrul Sfintei Liturghii din duminica respectivă, în Mănăstirea Lainici (http://www.agnos.ro/blog/2010/05/20/klaus-kenneth-la-manastirea-lainici-mai-2010). Şi, poate nu e lipsit de importanţă să menţionăm că aceeaşi mănăstire, de luni de zile recomandă spre lectură, la spovedanie, cartea Două milioane de kilometri în căutarea Adevărului. Însă aceste aspecte, ca şi altele, desigur, părintele-blogger „uită” să le menţioneze.
Din 25 iulie a. c., Părintele Mihail Stanciu a fost „scutit” de o ascultare care îl depăşea mult prea mult, şi anume aceea de stareţ al unei Mănăstiri care merită să fie ctitorită de un părinte echilibrat, cu o adevărată aşezare duhovnicească. Salutăm numirea noului stareţ, Pr. Vicenţiu Oboroceanu, şi suntem încredinţaţi că şi cititorii de bună credinţă îşi vor da seama ce fel de oameni se lansează în acuze, inclusiv la adresa lui Klaus Kenneth…
În fond, cei care s-au dezlănţuit împotriva lui Klaus sunt doar câţiva: Pr. Mihail Stanciu (care s-a folosit de tot felul de pârghii de autoritate prin corespondenţă, care s-au dovedit total false, şi, dacă e necesar, vom reveni asupra acestor aspecte), fraţii de la Război întru Cuvânt (care se complac, în continuare, sub protecţia unui jenant anonimat pentru statutul de adevăraţi mărturisitori - nu cunoaştem sfinţi mărturisitori care să semneze cu pseudonim! -, în tot felul de oscilaţii contradictorii), Saccsiv (apropo, de când un puşcăriaş pentru evaziune fiscală, care are încă procese pe rol, se poate corija în lider de opinie religioasă?!), Victor Roncea (un tip extrem de dubios, care e mereu simbriaşul cui plăteşte mai bine, care a reuşit de curând să îşi încheie studiile cu remarcabilul său bacalaureat la Ciorogârla), şi cam atât…
Şi aceasta, în detrimentul unor oameni care chiar au avut cuvinte de apreciere şi binecuvântare pentru Klaus Kenneth: Pr. Sofronie, Pr. Zaharia, Pr. Rafail Noica, înalţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, personalităţi ale scriiturii religioase ortodoxe.
Dar despre aceste aspecte, precum şi despre manipularea pe care astfel de personaje o desfăşoară în spaţiul virtual, inclusiv în campania dusă împotriva lui Klaus Kenneth, Editura Agnos intenţionează să publice un studiu pertinent, în care să aducă elemente noi cu privire la cine se ascunde în spatele unor astfel de campanii şi scopurile pe care aceștia le urmăresc.
Editura Agnos

vineri, 30 iulie 2010

Ce este viata ?

După mult zbucium, după multă durere trăită, paharul suferinţelor mi se umpluse, a venit o zi sfântă, în iunie 1943… Câteva ore-n şir, cu toată stăruinţa sufletului, îl rugasem pe Dumnezeu să-mi dăruiască lumină. Şi, deodată, în timpul rugii mele fierbinţi, am căzut în genunchi, cu inima plină de lacrimi, cu ochii uzi de lacrimi. Un hohot prelung de plâns. La această dată îmi pierdusem toată încrederea în oameni. Suferisem într-un chip îngrozitor. Îmi dădeam perfect de bine seama că mă găseam întru adevăr. Pentru ce dar sufeream?!
Din tot sufletul meu plin de elan, rămăsese întreagă Iubirea. Şi-mi pierdusem încrederea în sinceritatea omului, în bunătatea Iui, dar iubeam. Nimeni nu mă înţelegea. În plânsetul meu prelung, revărsat în valuri de lacrimi, am început să bat mătănii. Şi deodată… O minune! Ce mare eşti Tu, Doamne! Mi-am văzut sufletul meu plin de păcate, rădăcina tuturor păcatelor omeneşti am găsit-o în mine. Vai, atâtea păcate… Şi ochiul sufletului meu, împietrit de mândrie, nu le vedea.
Ce mare e Dumnezeu! Văzându-mi toate păcatele, am simţit nevoia de a le striga în gura mare, de a mă lepăda de ele! şi o pace adâncă, un val sublim de lumină şi dragoste mi s-a aşezat în inimă! Imediat cum s-a deschis uşa, am ieşit vijelios din celulă şi m-am dus la fiinţele care ştiam că mă iubesc cel mai mult şi la cei care mă urau şi care greşiseră cel mai mult faţă de mine şi le-am mărturisit deschis: “Sunt cel mai păcătos om. Nu merit încrederea ultimului om dintre oameni. Sunt fericit”‘… Toţi au rămas uimiţi, înmărmuriţi. Unii m-au privit cu dispreţ, alţii m-au privit cu indiferenţă, unii m-au privit cu iubirea pe care ei înşişi nu şi-o puteau explica, un singur om mi-a spus: “Meriţi să fii sărutat”! Dar eu am fugit repede în celula mea, mi-am trântit capul în perină şi… mi-am continuat plânsul… mulţumind şi slăvind pe Dumnezeu.
La data aceea atitudinea mea era ceva cu totul neînţeles. Oamenii, împietriţi de păcate, trăiau departe de propria lor realitate sufletească. Mai târziu… Câţi nu m-au fericit pe mine, câţi nu mi-au mulţumit pentru iubirea şi sinceritatea mea, care i-a salvat şi pe ei?! În aceste momente, sufletul lui Nelu era lângă mine. Şi sufletul lui Felix era lângă mine. Ah! Dar ce să vă spun! Niciodată nu simţisem mai mult dragostea Mântuitorului revărsându-se în inima mea (mai mult) ca atunci. De la acea dată, când mi-am văzut toate păcatele sufletului meu, cu fapta, cu vorba sau cu gândul, am început să lupt împotriva păcatului, conştient. De-aţi şti voi ce grea luptă este războiul cu păcatul?! (…)
Fiţi foarte atenţi. În viaţa socială oamenii se privesc şi se judecă nu după ce sunt ei în fond, ci după ce par ei în formă. Nu vă faceţi iluzii despre om. Iubiţi-l. Da! Iubiţi-l! Dar nu vă faceţi iluzii despre el, căci cine îşi face iluzii despre om suferă amar. Unul singur este desăvârşit! Unul singur este Bun! Unul singur este curat! Hristos-Dumnezeu. Oamenii, toţi sunt păcătoşi. Ne-a fost dat un dar sfânt, mărgăritar nepreţuit: Iubirea. Trăiţi iubirea.

marți, 27 iulie 2010

Cartile de identitate: perspectiva globala

de Nathan Allonby
Research Associate Centre for Research on Globalization Montreal, Canada
Website: http://www.globalresearch.ca
[Articol extras din Nexus Magazine, Anul VI, Numarul 15 (iunie - iulie 2010)]
In toata lumea sunt introduse simultan sisteme de identitate high-tech, smart card-uri, sisteme biometrice conectate la mega baze de date, pentru a se putea urmari fiecare miscare a populatiei. Este aceasta o coincidenta?
Introducerea cartile de identitate electronice (ID) a avansat intr-un mod alarmant, ele devenind deja aproape universale in intreaga lume. Deja, 2,2 miliarde de oameni, sau 33% din populatia globala, au emise carduri de identitate smart. Din aceste carduri, peste 900 de milioane au sisteme de biometrie faciala si amprente digitale.
Conform planurilor, la ora actuala, peste 85% din populatia lumii va avea carduri de identitate https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgKdYk-LgGHyV80dgJ3KzmbpwsmrIBp1QBloeiA2zk4kVQynAHmWZn9LNNAW_8PsNPFBPNro_V9yWtz78oXGONTsxTaRcclp1eFaCWieMjXwrkVHgtJPNIcctTnA39clnhYxdDKxROx9tHT/s400/Carte+de+Identitate+Electronica+Biometrica+Parintele+Constantin+Stoica+666.jpgsmart pana in 2012. Mare parte din populatia ramasa nu a scapat: in mare masura este deja inrolata in vechile sisteme de identitate, adesea in state represive cum ar fi Myanmar (Burma).
Cum era si de inteles, campaniile impotriva introducerii cardurilor ID au avut tendinta sa se joace cu problemele generate de sistemele ID, prezentandu-le ca fiind irealizabile si creind probleme precum invazia intimitatii, frauda, accesul neautorizat la bazele de date, crima organizata, recunoasterea biometrica indoielnica, etc. Drept rezultat, un numar substantial de persoane cred ca, pur si simplu, cartile de identitate obligatorii nu se vor implementa.
A trecut de mult timpul pentru a ne ingropa capul in nisip. Nu exista obstacole in calea introducerii globale obligatorii a cardurilor de identitate electronice.
Toate acele limitari (ale sistemelor ID) pot fi reale, dar acest lucru nu este suficient pentru a stopa implementarea, deoarece acestea sunt probleme care vor afecta oamenii individual, nu guvernele lor – problema este a noastra, nu a lor. Nu a existat practic nici o dezbatere semnificativa asupra uneia dintre cele mai mari probleme a timpurilor noastre!
De asemenea este timpul sa ne uitam la ce sunt sistemele ID destinate sa faca, nu la justificarea publica a acestora. Din moment ce guvernele au stiut probabil dintotdeauna ca    ID-urile nu vor opri terorismul, crima organizata, furtul de identitate, frauda, etc., trebuie sa existe un alt motiv pentru introducerea lor – si se pare ca guvernele nu vor ca publicul larg sa cunoasca acest motiv.
O agenda internationala coordonata a ID-urilor?
Probabil ca putem invata mult mai multe daca ne uitam cu atentie la ce se intampla in prezent in intreaga lume. In mod interesant, se pare ca nimeni nu a publicat un studiu de incredere sau global asupra introducerii sustemelor ID in intreaga lume, asa ca a trebuit compilat un astfel de studiu pentru acest articol [vezi tabelele din articolul original al autorului; Ed.].
Ceea ce iese in evidenta din acest studiu, asa incomplet cum este el, este ca sistemele de carduri de identitate electronice avansate sunt introduse la unele dintre cele mai sarace state ale lumii, unele in haos, razboi civil si foamete, deopotriva tari mici si mari.
Ele sunt introduse in state cu culturi foarte divergente, in cadrul unor state care sunt aproape complet pre-industrializate si subdezvoltate si inainte de toate la aproape toate natiunile islamice. Doar un mic grup de state nu vor avea un sistem  electronic avansat de inregistrare a populatiei. Toate acestea se vor intampla pana la sfarsitul lui 2012.
De exemplu, pe 25 iunie 2009, India a anuntat ca va continua programul de introducere a cardurilor de identitate biometrice universale, acesta urmand a fi finalizat pana in 2011 – urmand a fi inregistrati aproape 1,2 miliarde de oameni in doar 18 luni.
Cu toate acestea, sunt si arii gri. De exemplu, in unele state, cum ar fi Mozambic si Zambia, exista carduri ID biometrice pentru inregistrarea votantilor care nu sunt in mod oficial carduri ID nationale dar care totusi au inregistrat populatia.
„Cardurile electorale“ tind sa devina carduri ID nationale imediat dupa alegeri, cum s-a intamplat de exemplu in Haiti. (Cum de introducerea cardurilor ID a ajuns sa fie legata de „aducerea democratiei“?). SUA probabil ar fi in aria gri din cauza incertitudinii (in mod deliberat neclarificate) privind actul real ID, Canada din cauza propunerilor pentru „permise de conducere consolidate“ biometric, iar Australia din cauza statusului incert al „cardurilor de acces“. Orice incertitudine este insa eliminata daca examinam „imaginea globala“: cardurile ID vor fi introduse aproape peste tot.
Introducerea simultana in asa de multe state a unor sisteme de carduri ID foarte asemanatoare, nu pare a fi o coincidenta. Daca era vorba doar de o problema a unor state care luau singure initiativa de a-si perfectiona anumite sisteme, acest lucru s-ar fi desfasurat pe o perioada mai lunga de timp, avand in vedere faptul ca natiunile isi imbunatatesc sistemele o data la cateva decenii. E posibil ca acest orar sa indice ca asupra natiunilor se aplica o presiune internationala nevazuta pentru a adopta carduri ID?
In timpul cercetarii listei, a reiesit ceva interesant. Planurile de a introduce un sistem national de carduri ID in Uganda au fost anuntate printr-un memorandum din date de 20 iunie 2008, trimis catre Fondul Monetar International (FMI).
Impresia este ca FMI era implicat in aceasta decizie cu mult timp inainte ca populatia din Uganda sa fi fost consultata in legatura cu acest plan.
A cerut cumva FMI natiunilor sa adopte carduri ID biometrice, sub pretextul evitarii evaziunii fiscale, prevenirii fraudei si spalarii de bani?
Iar si iar, pentru promovarea asa numitelor beneficii ale sistemelor de identitate biometrice, printre motivele incluse se numara si beneficile aduse sistemului bancar, prevenirea fraudei si faptul ca cei care sunt mai saraci vor avea astfel acces la sistemul bancar.
Intr-un exemplu al promovarii occidentale, Uniunea Europeana (UE) a sponsorizat financiar introducerea de carduri ID biometrice in Republica Democrata Congo, chipurile pentru a ajuta la promovarea pacii prin urmarirea fostilor soldati si luptatori. O logica similara a fost aplicata pentru introducerea sistemelor biometrice in Somalia.
Cardurile ID biometrice vor ajunge si in Rwanda. Cardurile ID au fost o unealta majora in genocidul din Rwanda. Imaginati-va cat de eficient ar fi fost genocidul cu o inregistrare computerizata a populatiei si un sistem ID biometric pentru a preveni frauda sau evaziunea. Experienta Rwandei este o ilustrare oribila a cat de letale pot fi cardurile ID intr-o natiune aflata in razboi civil si ridica intrebari incomode despre implicarea UE in astfel de actiuni.

Politica de armonizare in UE, Marea Britanie si SUA
Introducerea la nivel global a cardurilor ID este pur si simplu un martor vizibil al unui proces invizibil. Politicile care ne afecteaza profund vietile si ne rapesc libertatea sunt elaborate in intelegeri internationale secrete.
In iulie 2005, in timpul rotatiei de 6 luni la presedintia UE, Marea Britanie a introdus o propunere privind cardurile ID biometrice in Europa, in ciuda faptului ca nu avea dreptul de a face acest lucru, conform tratatelor Uniunii Europene de la acea vreme.
Aspectele legale nefiind un obstacol, aceasta propunere a evoluat ulterior, legand politica UE de Programul de la Haga pe probleme de justitie si securitate.
Totusi, politicile care au introdus cardurile ID au evoluat in secret, mergand mult dincolo de identificare si securitate, asa cum a explicat Tony Bunyan intr-un articol din ziarul Guardian („Societatea supravegheata este o problema in intreaga UE“, 28 mai 2009; articolul include citate din raportul lui Bunyan – „Forma lucrurilor care vor veni’’). Cardurile ID sunt doar o unealta, ce fac posibil un plan mult mai mare de monitorizare si inregistrare a vietii fiecarei persoane; Bunyan numeste acest lucru „tsunami-ul digital“.
Fiecare obiect pe care il foloseste un individ, fiecare tranzactie pe care o face si aproape orice deplasare a sa va crea un raport digital detaliat. Acest lucru va genera o multime de informatii pentru organizatiile de securitate publica“, ducand la anticiparea comportamentului si evaluarea lui de catre niste„masini“ (termenul lor) care vor emite pe loc ordine catre ofiteri. Propunerea prevesteste colectarea in masa de date personale despre calatorii, detalii bancare, localizare prin intermediul telefonului mobil, rapoarte medicale, folosirea internetului, cazier (oricat de nesemnificativ ar fi), amprente si poze digitale care pot fi exploatate si aplicate diferitelor scenarii – imbarcarea in avion, comportament pe internet sau participarea la un protest.“
Dar toate acestea nu vin doar spre Europa, asa cum explica Bunyan, pentru ca SUA si UE vor imparti politici si practici similare intr-o agenda a armonizarii acestora:
„…s-a propus ca pana in 2014 Uniunea Europeana sa creeze o arie de cooperare Euro-Atlantica cu SUA in domeniul libertatii, securitatii si justitiei“. Acest lucru va merge mult mai departe de prezenta cooperare si va insemna ca politicile care afecteaza libertatile si drepturile fiecarui cetatean UE nu vor fi determinate la Londra sau Brussels, ci in cadrul intalnirilor secrete dintre UE si SUA.
A fost acesta un raspuns la evenimentele din 9/11? Nu, cu siguranta nu. Putem spune asta pentru ca unele dintre aceste planuri au o istorie publicata si o cronologie mult mai veche, de exemplu, Taiwan, 1997 si India, 1999. Putem merge pe firul bazelor de date de tip ID pana la „Cardul Australian“, care a fost invins in 1987. Putem de asemenea spune cu siguranta ca aceasta cooperare UE-SUA pe probleme de securitate a inceput inainte de evenimentele de la 9/11, asa cum a fost cazul si cu dezvoltarea securitatii bazelor de date UE care au fost aplicate dizidentilor politici.
Ce fac cardurile ID?
Cardurile ID sunt ca un „lipici“ high-tech, o interfata ce pune impreuna toate bazele de date din diferite state si leaga aceste informatii la un loc. Aceasta este semnificatia functiei de identitate „multifunctionala“ a acestor noi carduri: un numar de ID este de fapt cheia care permite accesul la toate serviciile si de asemenea la toate bazele de date. Un singur card, un numar deci, permite ca o persoana sa fie urmarita de-a lungul a multiple activitati, de-a lungul intregii sale vieti si a tot ceea ce face – munca, taxe, sanatate, totul. Cand numeroase baze de date sunt legate impreuna prin intermediul unei interfete comune (in acest caz prin numerele ID) ele practic functioneaza ca o singura „meta baza de date“.
In ziarul Guardian (din 30 septembrie 2003), Alan Travis a scris ca „inregistrarea informatiilor cetatenilor“ in Anglia va „aduce impreuna toate informatiile existente detinute de guvern“ (referitoare la 58 de milioane de locuitori):
Vor fi incluse numele lor, adresa, data nasterii, sexul si un numar personal unic pentru a forma o baza de date ‘mult mai exacta si transparenta’ decat arhivele existente la ora actuala cu asigurari nationale, taxe, documente medicale, pasapoarte, permise de conducere si de vot…
Decizia de a da unda verde inregistrarii populatiei la nivel national, fara nici o nevoie aparenta pentru o noua legislatie sau orice dezbatere publica este in contradictie cu dezbaterea intensa a cabinetului care are loc in prezent in legatura cu… proiectul cardurilor de identitate…
…Acesta este un proiect comun intre Biroul de Statistica Nationala si Trezorerie…
Ideea a fost dezvoltata de grupul de productivitate al serviciilor publice ale Trezoreriei – un grup de oameni de afaceri si manageri ai serviciilor publice…
Ministerul de Interne a precizat ca o schema a cardurilor nationale de identitate va trebui sa fie ‘sustinuta de o baza de date a tuturor rezidentilor UK’ si a cerut opinii privind folosirea in acest scop a inregistrarilor informatiilor cetatenilor…
Proiectul ID indian este un alt exemplu major. Conform unui articol aparut in publicatia Hindu (din 26 iunie 2009):
…Numerele UID [IDentificare Unica] si bazele de date vor fi legate de agentii cum ar fi Comisia Electorala a Indiei si Departamentul Impozitului pe Venit, care…genereaza…pozele cardurilor de identitate a votantilor…
In plus, vor fi folosite pentru oferirea de servicii in cadrul diverselor programe guvernamentale cum ar fi sistemul public de distributi si programul care garanteaza angajarea rurala nationala pentru familiile care traiesc sub nivelul de saracie… si pentru a oferi asistenta financiara si de alt tip nevoiasilor.
Din punct de vedere istoric, aceasta nu este prima data cand vedem ca se introduc astfel de sisteme. Este un concept similar cu sistemul ID nazist, cu un Numar al Personalului Reich-ului pentru a lega toate celelalte baze de date.
Sistemul de compilare a tuturor inregistrarilor initiale ale populatiei din bazele de date deja existente, este inca o data a practica similara celor naziste.
De ce ar trebui sa fie semnificativ acest lucru? De ce ar fi o mare scofala ca guvernul sa colecteze la un loc niste date pe care oricum le are deja?
Asa cum a raportat Henry Porter in blogul sau din Guardian (25 februarie 2009):
Odata ce unui individ i s-a atribuit un numar unic de index, este posibila recuperarea datelor referitoare la el din cadrul numeroaselor baze de date si construirea unei imagini de ansamblu a vietii acelui individ, lucru neautorizat in consimtamantul original al colectarii datelor“ spune Sir David Omand intr-un raport pentru Institutul pentru Cercetarea Politicii Publice…
In 2006 Sir David Varney, seful Guvernului Transformational, a prezis ca statul va avea acces la ‘un adevar profund despre cetatean pe baza comportamentului lui, experientei lui, credintelor, nevoilor sau dorintelor lui“.
Cardurile de loialitate si colectarea de date
Hai sa nu mai discutam despre statul politienesc, ci despre cardurile de loialitate din supermarket-uri. Nu sunt mari diferente intre ele din punct de vedere tehnologic, iar cardurile de identitate moderne par a fi descendenti apropiati ai cardurilor de loialitate, ce au aceleasi scopuri: colectarea de informatii despre oameni.
Corporatiile vor sa stie cat mai multe despre clientii lor, din motive de marketing, si au facut o investitie incredibila in infrastructura necesara pentru colectarea si analizarea datelor. Pana in 2004, Wal-Mart a adunat 460 terabiti de informatii despre clienti, sau mai mult de dublul informatiei totale existente pe internet! (1) Majoritatea acestor date proveneau din cardurile de loialiate.
Guvernele au adoptat cardurile ID deoarece magazinele au demonstrat eficienta acestei tehnologii. Magazinele au demonstrat ca pot urmari si intocmi un profil al clientilor lor pentru a le afla obiceiurile privind cheltuielile, slabiciunile si a afla ce tip de reclame functioneaza asupra lor.
Tehnologia pe care o folosesc nu numai ca a trebuit sa demonstreze ca functioneaza, ci si faptul ca se va plati de la sine. Daca aceste corporatii de supermarket-uri investesc sume atat de mari in aceasta directie, inseamna ca tehnologia este foarte eficienta.
Au fost create programe puternice si eficiente pentru calculatoare, precum ChoicePoint si LexisNexis, pentru a analiza datele de pe cardurile de loialitate ale magazinelor. Acum descoperim ca unele dintre aceste sisteme sunt folosite de catre FBI pentru a micsora lista suspectilor. (2)
Guvernele au realizat ca aceiasi tehnologie de intocmit profile functioneaza si poate de asemenea fi aplicata pentru descoperirea teroristilor, „extremistilor“, disidentilor politici sau oricarei alte categorii de interes pentru stat. Unele dintre aceste companii ajuta de asemenea la colectarea de date.
Cand guvernul SUA a obtinut date personale despre votantii din 11 state latino-americane diferite, pentru motive nespecificate, acele date au fost obtinute de catre corporatii private printre care si ChoicePoint.
S-a raportat ca majoritatea datelor colectate in SUA provin din surse externe si ca aproape 70% din buget merge spre corporatii private.
Desi majoritatea acestor cheltuieli merg spre corporatiile din domeniul militar si al apararii (cum ar fi SAIC si Booz Allen Hamilton) corporatiile de consumatori au si ele partea lor. Putem vorbi deci despre o conlucrare tot mai stransa intre guvern si corporatiile private, in cadrul careia isi impart tehnologia si uneltele si coopereaza in colectarea datelor?
RFID: O tehnologie puternica pentru urmarire
Una dintre uneltele care a migrat de la cardurile de loialitate catre cardurile ID este RFID (ID pe baza de radio-frecventa). El este deja introdus in noul card ID chinezesc si va fi introdus in toate noile carduri ID „smart“.
RFID este un sistem de urmarire, dezvoltat initial pentru a urmari marfa in lantul de aprovizionare si in depozite. Cipuri foarte mici permit citirea de la o distanta de pana la cativa metri a numarului de serie. Cand un dispozitiv de tip RFID trece pe langa un dispozitiv de citire, numarul acestuia este inregistrat.
Cand dispozitivele de citire RFID sunt conectate la o retea, este posibila alcatuirea unui raport cu miscarile unui obiect (sau persoane) prin listarea tuturor situatilor si locurilor in care numarul RFID urmarit a fost inregistrat.
Dispozitivele RFID din cardurile de loialitate permit ca numele detinatorului de card si toate infomatiile personale de pe card sa fie citite de la o distanta de cativa metri, fara ca detinatorul cardului sa stie acest lucru. Folosind dispozitive RFID, magazinele va pot citi identitatea de pe cardurile de loialitate imediat ce intrati in magazin, fara sa realizati acest lucru. Acum ni se vor emite „carduri de loialitate’’ ale guvernului care ne vor identifica prin RFID.
Magazinele si-au dat seama ca prin plasarea dispozitivelor de citire in variate locatii, pot folosi RFID-urile pentru a urmari miscarile clientilor – pentru a vedea, de exemplu, produsele la care s-au uitat dar nu le-au cumparat, in raport cu cele pe care le-au cumparat.
Foarte repede, magazinele au realizat de asemenea ca dispozitivele RFID din produse precum articolele de imbracaminte pot fi folosite pentru a depista miscarile celor care   le-au cumparat. Spre deosebire de codurile de bare, RFID identifica fiecare obiect cu un numar serial unic, diferentiind articolele identice.
Bazele de date ale retelelor de magazine le-a permis sa tina o socoteala a obiectelor care au fost cumparate de catre un client anume – asociind deci un nume la numerele seriale RFID. Aceasta extra informatie a contat si ea in conturarea profilului clientilor; de exemplu, supermarket-urile au inceput sa obtina date despre cine statea langa acestia si asa si-au dat seama daca acestia mergeau la cumparaturi singuri, cu sotii sau sotiile, sau cu altcineva.
In curand magazinele vor fi capabile sa citeasca in acelasi mod numarul serial RFID din cardul dumneavoastra national de identitate si guvernele vor vinde confirmarea identitatii dumneavoastra pentru o referire incrucisata a numarului serial de pe cardul ID cu numele si adresa personala.
Magazinele cheltuiesc o groaza de bani achizitionand date, asa ca cunoasterea numelor si adreselor clientilor cu certitudine a ajuns sa valoreze ceva. Clientii nu vor mai putea sa-si ascunda identitatea sau sa dea un nume fals pe cardurile de loialitate.
Cand angajatorii folosesc profiluri
Unele corporatii deja aplica profiluri psihometrice angajatilor si potentialilor angajati pentru a obtine o forta de munca cu un profil „corect“ si cu atitudini „corecte“. Imaginati-va cum poate facilita acest lucru urmarirea si alcatuirea profilurilor prin RFID, obtinandu-se astfel profilurile intregii vieti a indivizilor.
Prin permiterea monitorizarii omniprezente si alcatuirii profilurilor, ar putea sistemele ID sa introduca o cultura corporatista a conformitatii, in care cei care care nu se potrivesc profilului cerut sa fie concediati fortat?
Au existat multe exemple de angajatori ce au facut discriminari pe motive de afilieri politice sau apartenente la sindicate. Information Commissioner Office din Marea Britanie a descoperit ca multe companii foarte mari si respectabile s-au angajat in practici ilegale de acest tip.
Ce s-ar intampla daca angajatorii ar folosi date culese din sistemele ID si din analiza retelelor sociale pentru a realiza profilul personalului angajat, pentru a le identifica prietenii si asociatii sau orice alte afilieri? Ce ar insemna pentru societate si cultura politica daca angajatorii din cadrul corporatiilor ar putea identifica si discrimina activistii politici si ai sindicatelor, facandu-le sa le fie foarte greu sa isi gaseasca un loc de munca?
Ar fi acest lucru compatibil cu democratia?
Profesorul emerit Sheldon S. Wolin, un filozof politic de la Universitatea Princeton din SUA, a avertizat asupra pericolului „totalitarismului inversat“, asa cum il numeste el, care „consta in inarmarea cu o putere totala, fara a lasa insa impresia ca face acest lucru, fara a stabili lagare de concentrare, fara sa se forteze uniformitatea ideologica sau suprimarea elementelor dizidente atat timp cat acestea raman ineficiente“. Astfel de puteri, precum cele din SUA, arata „cum democratia poate fi manuita fara a parea ca este suprimata’’. (Chellis Glendinning, Every move you make, CounterPunch.com, 19 iunie 2008).
Imaginati-va daca supravegherea s-ar aplica pentru a controla dizidentii politici, in special intr-un mediu de fuziune intre puterea de stat si cea a corporatiilor. Imaginati-va cum dizidentii ar fi alungati din posturile lor, sau, poate mai subtil, doar li se va refuza orice promovare.
Imaginati-va cum documente detaliate despre slabiciunile psihologice si vulnerabilitatile tuturor indivizilor, generate prin profiluri si inregistrari ale indiscretiilor trecute ar putea fi folosite pentru a exercita presiuni asupra oponentilor politicii guvernului.
Supravegherea populatiei si controlul social
China a devenit un adevarat laborator pentru capitalism si dezvoltarea noilor tehnologii pentru supraveghere si „securitate nationala“. Naomi Klein a scris pe larg despre acest subiect in cartea sa The Skock Doctrine (Picador, 2008) si in articole precum China’s All-Seeing Eye si The Olympics: Unveiling Police State 2.0 (www.naomiklein.org/articles/2008?page=1).
Cativa indivizi influenti se pare ca au decis ca functioneaza mai bine capitalismul in conditii de inegalitate si nedreptate. Un sub-produs al acestora este instabilitatea, amaraciunea si resentimentul datorate insusirii pamantului si resurselor si fortarea taranilor sa paraseasca pamantul si sa devina lucratori in magazine de dulciuri traind in cartiere insuportabile.
Este vorba de fapt despre cei bogatii care vor sa devina si mai bogati furand de la oamenii obisnuiti si cooptand puterea statului pentru a face acest lucru. Acesta este de altfel si motivul pentru numarul crescut de revolte, „dezordini’’ si tensiuni sociale din China contemporana. Nimic din toate acestea nu tulbura insa Occidentul.
Ceea ce Occidentul a incercat sa faca totusi, este sa garanteze stabilitatea Chinei si sa ajute la pastrarea controlului asupra oricarei eventuale tulburari prin oferirea de acces liber la cele mai noi tehnologii de supraveghere si securitate, pentru a transforma astfel China intr-un dictator si mai eficient. Noile tehnologii care se demonstreaza a functiona in laboratorul social care a devenit China, pot fi apoi adoptate si aplicate oriunde.
Un bun exemplu in acest sens ar fi tehnologia de recunoastere faciala, furnizata Chinei de catre SUA, in mod ilegal, pentru a ajuta autoritatile chineze sa identifice mai usor pe cei care creaza probleme intr-o multime sau pur si simplu sa urmareasca miscarile anumitor indivizi de interes si probabil sa identifice persoanele pe care le intalnesc. Sistemele de recunoastere faciala pot acum identifica o fata dintr-un milion si sunt destul de avansate pentru a identifica o fata dintr-un intreg oras.
Dispozitivele RFID au de asemenea aplicatii in aparatul de securitate al statului. China emite cititoare RFID portabile pentru politisti, pentru ca acestia sa poata afla identitatea persoanelor din cardurile ID. Statul chinez are cea mai mare incidenta de revolte dintre toate tarile din lume, din cauza conditiilor sociale severe si a inegalitatii.
China a adoptat mai degraba practica limitarii intr-un spatiu dat a tulburarilor decat incetarea acestora; in loc sa aresteze pe loc agitatorii, politia doar ii identifica – pentru a-i aresta ulterior, unul cate unul.
CCTV si tehnologiile de supraveghere sunt folosite pentru aceste identificari. Dispozitivele RFID au o aplicatie evidenta: identitatile tuturor indivizilor dintr-o multime ar putea fi colectate de un singur politist imbracat simplu, care se amesteca printre oameni cu un cititor RFID.
Dispozitivele RFID pot fi de asemenea de folos statelor cu populatii mobile. India anticipeaza migrarea unui numar mare de oameni din zona rurala catre orase. Autoritatile indiene planifica sa foloseasca o combinatie de RFID si Sisteme de Informare Geografica (GIF) bazate pe GPS pentru a inregistra automat migrarea votantilor sau schimbarea resedintei si pentru a actualiza bazele de date (cum ar fi de exemplu registrul electoral). Oricine poate vedea ce folositor ar fi acest lucru pentru autoritatile chineze, care se confrunta cu un numar tot mai mare de tarani care migreaza spre orase, ilegal, pentru a lucra ca o clasa de jos, nedetectabila, instabila.
Prin urmare, acesta este modelul care ar trebui aplicat si in alta parte: inegalitate crescanda, cresterea populatiei din mahalale si controlul tulburarilor sociale prin supraveghere?
Banca Mondiala are un rol explicit in promovarea acestor lucruri, spunand ca urbanizarea si migrarea sunt lucruri bune si necesare.
Asa cum se afirma in cartea profesorului Mike David, Planet of Slums (Verso, 2007), o mare parte din populatia lumii traieste in mahalale – un simptom al inegalitatii si al exploatarii in crestere.
In SUA, orase intregi mor, cartiere si in unele cazuri chiar intregi districte fiind demolate iar locuitorii lor desproprietariti. Starea rezidentilor din Detroit aminteste de New Orleans-ul post-Katrina, cu antreprenori militari privati asumandu-si puteri guvernamentale in Zonele de Management Urban create pentru degajari en-gros. Aceasta este manifestarea occidentala a unui model global. Biroul Census al SUA si-a planificat in 2009 sa identifice chiar si persoanele care si-au pierdut casele, prin angajarea a 140000 de muncitori temporari pentru a descoperi „unitatile de cazare“ ascunse si improvizate si pentru a obtine coordonatele GPS pentru fiecare „usa de la intrare“. La ora actuala, un caz legal poate face ca acele date sa fie disponibile corporatiilor din sectorul privat.
Implementarea la nivel global a unor sisteme de supraveghere si monitorizare a populatiei pare a fi un fapt semnificativ. Si nu pare a fi o incercare de a face lumea un loc mai bun si mai frumos..
Ce putem face?
Nu ar trebui sa incheiem articolul intr-o nota atat de pesimista pentru ca nu este adevarat ca nu se poate face nimic, desi deja este destul de tarziu. Avem posibilitatea de a schimba ceva daca recunoastem ceea ce nu merge bine. Sunt necesare urmatoarele lucruri:
Organizare internationala

Un grup este deja destul de avansat in acest domeniu: CASPIAN („Consumatorii impotriva supravegherii, invadarii intimitatii si numerotarii“). Este vorba despre o comunitate internationala, ce lucreaza indeaproape cu alte grupuri din intreaga lume si se adreseaza unui spectru mai larg de probleme, inclusiv colectarea de date de catre corporatii si RFID. Autorul sugereaza CASPIAN ca un punct bun pentru un contact initial.
Sensibilizarea si angajarea publicului

Este timpul sa se ridice aceasta problema cu fiecare ocazie care se iveste, pentru a determina publicul sa mediteze asupra directiei politicilor actuale si a i se atrage atentia asupra a ceea ce se intampla.
Expunerea mentalitatii oamenilor ce implementeaza aceasta schema
Tinta cardurilor ID este aceea de a creea o arhiva digitala detaliata cu tot ceea ce faceti si toate locurile in care va deplasati. Tinta industriei RFID este Mobilitatea Totala – urmarirea continua a miscarilor tuturor obiectelor si persoanelor semnificative. Ce fel de minte si personalitate ar vrea asa ceva?
Nu folositi carduri, folositi banii (platiti in numerar)

Este incredibil cat de voluntar au colaborat oamenii in a-si oferi informatiile personale, cooperand la modul inconstient in supravegherea propriilor vieti. Incercati sa nu lasati urme digitale. Nu permiteti cardului dumneavoastra sa va identifice.
Note de final:
1. Albrecht, Katherine si Liz McIntyre, Spychips: How major corporations and government plan to track your every purchase and watch your every move with RFID, Nelson Current, 2005, pag. 64, There’s a target on your back
2. Gellman, Barton, The FBI’s Secret Scrutiny: In Hunt for Terrorists, Bureau Examines Records of Ordinary Americans, Washington Post, 11/06/05
Nota editorului:
Aceasta este o versiuna editata a articolului lui Nathan Allonby: ID Cards – A World View. Pentru a avea acces la articolul complet accesati pagina de internet:
http://www.globalresearch.ca/index.php?context=va&aid=14992.
preluare de pe site-ul revistei NEXUS ROMÂNIA

luni, 19 iulie 2010

Mirungerea

Daca prin Botez se iarta pacatul stramosesc si pacatele personale savarsite pana atunci , prin Taina Mirungerii cel botezat primeste harurile sau darurile Duhului Sfant .
 

TAINA MIRUNGERII

Dupa invatatura crestina ortodoxa taina mirungerii sta in strinsa legatura cu botezul, cu care se oficiaza impreuna, urmind imediat dupa afundarea in apa a celui botezat. Ea impartaseste noului botezat harul Duhului Sfint pentru cresterea si intarirea sa duhovniceasca. De aceea, ea se numeste de unii Sfinti Parinti: pecete, intarire, perfectiune.

Deci, ea este acea taina prin care ungindu-se noul botezat, cu sfintul Mir la membrele principale ale corpului si prin rostirea cuvintelor <<pecetea Darului Sfintului Duh>>, se pogoara peste el harul Sfintului Duh si se actualizeaza harurile botezului, intarindu-se si crescind in el puterile sale duhovnicesti.

Instituirea tainei de catre Domnul Hristos nu se arata in mod expres in Noul Testament. Insa, ea se administreaza dupa exemplul si asemanarea Mintuitorului insusi. El a fost Unsul prin excelenta cu Duhul Sfint ipostatic, precum Insusi a marturisit-o: <<Duhul Domnului este peste Mine pentru ca M-a uns sa binevestesc saracilor, M-a trimis sa vindec pe cel cu inima zdrobita...>> (Luca IV, 16). A fost uns cu Duhul spre slujirea si activitatea Sa, precum afirma Sf. Petru: <<Ca L-a uns Dumnezeu cu Duhul Sfint si cu putere facind bine si vindecind pe toti cei asupriti de diavolul>> (Fapte X, 38). A fost Unsul prin excelenta, dupa cum in Vechiul Testament erau unsi proorocii, arhiereii si imparatii. Caci in adevar, Domnul Hristos a indeplinit misiunea de : profet, arhiereu si imparat.

Domnul Hristos a fagaduit pe Duhul Sfint Apostolilor Sai: <<Si Eu voi ruga pe Tatal si alt Mingiietor va va da, ca sa ramina cu voi in veac. Duhul Adevarului...care va fi in voi>> (Ioan XIV, 16-17). Sau: <<Iar cind va veni Mingietorul pe care Eu Il voi trimite voua de la Tatal, Duhul Adevarului, care de la Tatal purcede, Acela va marturisi pentru Mine>> (Ioan XV, 26). Dar nu numai apostolilor Sai a promis pe Duhul Sfint, ci si tuturor celor care vor crede in El. <<Riuri de apa vie vor curge din pintecele celui care crede in Mine, precum a zis Scriptura. Iar aceasta a zis-o despre Duhul Sfint pe care aveau sa-l primeasca acei care cred in El. Caci inca nu era dat Duhul, pentru ca Iisus inca nu fusese preaslavit>> (Ioan VII, 38-39). Dupa preaslavirea Domnului Hristos, adica invierea si inaltarea Sa la cer, Duhul Sfint s-a pogorit asupra Apostolilor Sai, in ziua Cincizecimii, iar Sf. Petru spunea, cu aceasta ocazie, in cuvintarea sa ca s-a implinit profetia lui Ioil (III, 1-2) si Dumnezeu a revarsat Duhul Sau cel sfint peste ei si va revarsa si peste cei ce vor crede, cei botezati (Fapte II, 17-18).

Dupa aceasta data, Sfintii Apostoli au savirsit Taina Mirungerii fie prin punerea miinilor asupra celor botezati, fie prin ungere, imediat dupa botez sau la o distanta mai mare de timp, de la aceasta taina, ceea ce dovedeste ca taina a fost infiintata de Domnul Hristos, fara a se anunta in Sfinta Scriptura acest fapt in mod expres. Totusi Apostolii au pus in practica ceea ce-I invatase Domnul Hristos.

Astfel, Apostolii au impartasit taina amintita prin punerea miinilor peste cei botezati, de diaconul Filip: <<atunci ei (Petru si Ioan) isi puneau miinile peste ei (cei botezati) si ei luau Duhul Sfint>> (Fapte II, 17). Acelasi procedeu l-a intrebuintat si Sfintul Apostol Pavel punindu-si miinile peste ucenicii Sfintului Ioan Botezatorul, din Efes, imediat dupa ce au primit botezul crestin: <<Si Pavel, dupa ce a strabatut partile de sus, a venit in Efes. Si gasind citiva ucenici, a zis catre ei: Primit-ati voi Duhul Sfint cind ati crezut? Iar ei au zis catre el: Dar nici n-am auzit daca este Duh Sfint. Si el a zis: Deci, in ce v-ati botezat? Ei au zis: in botezul lui Ioan. Iar Pavel a zis: Ioan a botezat cu botezul pocaintei, spunind poporului sa creada in Cel Care a zis: Ioan a botezat cu botezul pocaintei, spunind poporului sa creada in Cel Care avea sa vina dupa el, adica in Iisus Hristos. Si auzind ei s-au botezat in numele Domnului Iisus. Si punindu-si Pavel miinile peste ei, Duhul Sfint a venit asupra lor si vorbeau in limbi si prooroceau>> (Fapte XIX, 1-6).

Evident, punerea miinilor in locurile amintite, nu trebuie confundata cu hirotonia, care se administra tot prin punerea miinilor, pentru ca despre aceasta se aminteste in Sfinta Scriptura in contexte deosebite (II Timotei I, 6; I Timotei V, 22).

Deci, Duhul Sfint s-a impartasit numai de catre apostoli, la o distanta de timp mai mare de botez - in primul caz - sau imediat dupa botez - in al doilea caz.

Taina Mirungerii se mai impartasea si prin ungere - precum s-a amintit. Astfel, Sfintul Apostol Ioan afirma: <<Iar voi, ungere aveti de la Cel sfint si stiti toate>>(I Ioan II, 20). Sau: <<Cit despre voi ungerea pe care ati luat-o de la El ramine intru voi si n-aveti trebuinta ca sa va invete cineva, ci precum ungerea Lui va invata despre toate si invatatura acestea adevarata este...>> (I Ioan II, 27). Sfintul Apostol Pavel aminteste si el despre aceasta taina prin ungere, spunind: <<Iar Cel Care ne intareste pe noi impreuna cu voi, in Hristos si ne-a uns pe noi, este Dumnezeu, Care ne-a pecetluit pe noi si a dat arvuna Duhului in inimile noastre>> (I Corinteni I, 21-22).

Ungerea aceasta ne arata ca este vorba despre un fapt extern iar intarirea sufleteasca interna prin Duhul Sfint arata un fapt supranatural. Adica este vorba de Taina Mirungerii.

Asadar, ea se impartasea fie prin punerea miinilor de Apostoli sau uramasii acestora, episcopii, sau prin ungere de preoti. Or, cum numarul celor botezati s-a inmultit si episcopii nemaiputind sa administreze taina prin punerea miinilor, s-a generalizat savirsirea tainei de catre preoti prin ungerea cu sfintul Mir. De aici si denumirea de Taina Mirungerii.

Ea se indeplineste de catre preoti, ungind madularele cele mai importante ale corpurilor celor botezati cu sfintul mir, sfintit de catre un sobor de doisprezece episcopi in joia din saptamina patimilor. Ea se savirseste - precum s-a amintit - odata cu Taina Botezului, imediat dupa cufundarea in apa a celui ce se boteaza.

Efectele tainei sint cresterea, intarirea si inflorirea duhovniceasca a primitorului. Actualizarea darurilor primite la botez si desavirsirea intru viata crestina a noului botezat, posibilitatea de a deveni adevarat urmas al lui Hristos.

Harul ce se impartaseste la Taina Mirungerii se imprima o pecete in intreaga fiinta a primitorului, lucrind si dezfoltind viata sa spirituala. Din aceste motive, ca si Taina Botezului, Taina Mirungerii nu se repeta. Ungerea cu sfintul Mir a unor eretici care se reintorc la dreapta credinta este o simpla ceremonie, insa nu repetarea Tainei Mirungerii.

In legatura cu Taina Mirungerii exista unele deosebiri intre Biserica ortodoxa si cea romna-catolica. Aceasta din urma nu administreaza taina copiilor mici imediat dupa botez, ci la o virsta mai inaintata, la doisprezece ani, pretextind ca acei care primesc taina respectiva trebuie sa cunosaca macar sumar invatatura crestina. Totusi, ei cer sa existe si nasi - altii decit la botez - la primirea mirungerii. Taina Mirungerii se administreaza numai de catre episcopi, si poarta numele de confirmatiune. La virsta amintita, copilul botezat este uns cu sfintul mir numai pe frunte si punindu-I-se mina pe cap. Adica se mentine si ungerea cu sfintul Mir si punerea miinilor.

Evident - dupa invatatura noastra ortodoxa - aceasta practica este inacceptabila, fiindca aminindu-se mirungerea la o virsta rationala, pe aceleasi motive se poate amina si botezul copiilor mici.

Nici excluderea preotului de la oficierea Tainei Mirungerii nu este justificata credem noi, pentru ca preotul are dreptul sa administreze toate tainele, afara de hirotonie.

Protestantii recunosc ungerea cu Sfintul Mir ca o simpla ceremonie cu caracter instructiv, numind-o tot confirmatiune si o administreaza la copii de paisprezece ani, dupa un examen sumar de religie.

Din aceste motive unii crestini influentati de spiritul protestant, neaga aceasta taina chiar ca simbol. Ei afirma ca taina nu are nici un temei scripturistic, nu se aminteste despre ea in Sfinta Scriptura ca ungere cu Sfintul Mir, ci cel mult prin punerea miinilor.

In adevar, nu se arata un moment precis in Sfinta Scriptura cind crestinii au primit harul Duhului Sfint prin ungere de la Sfintii Apostoli, ci prin punerea miinilor (Fapte VIII, 17; XIX, 6). Insa se aminteste in general despre faptul ca cei botezati, crestinii, prin ungere, totusi au primit harul Duhului Sfint, <<voi ungere aveti de la Cel sfint si stiti toate>> (I Ioan II, 20). Sau: <<Ungerea pe care ati luat-o de la El ramine intru boi si n-aveti trebuinta ca sa va invete cineva, ci precum ungerea Lui va invata despre toate si invatatura aceasta adevarata este si nu este minciuna, ramineti intru El, asa cum v-a invatat>> (I Ioan II, 27). Sau, cum spune Sfintul Pavel: <<Iar cel care ne intareste pe noi impreuna cu voi, in Hristos si ne-a uns pe noi este Dumnezeu, Care ne-a si pecetluit pe noi si a dat arvuna Duhului in inimile noastre>> (II Corinteni I, 21-22).

Aici, prin <<ungere>> intelegem aceeasi actiune a Duhului Sfint care se impartaseste crestinului, ca si prin punerea miinilor. Adica, stiinta adevarului credintei (<<stiti toate>>, <<va invata despre toate>>), prin care Insusi Dumnezeu ne-a uns si <<ne intareste in Hristos>> si care <<ne-a pecetluit>> si a dat arvuna Duhului in inimile noastre. Toate aceste expresii ne arata ca prin ungere se transmit harurile Duhului Sfint care ne intaresc in credinta si prin care se confirma, <<se pecetluieste>> apartenenta celui botezat ca fiu al lui Dumnezeu: <<Duhul insusi marturiseste impreuna cu duhul nostru ca sintem fii ai lui Dumnezeu>> (Romani VIII, 15). Ungerea, deci, intareste pe cel botezat in credinta in Dumnezeu, in urmarea lui Hristos, Ungerea, deci, este sinonima cu punerea miinilor. Forma este diferita, insa fondul este acelasi, ambele forme impartasesc acelasi har.

Se mai afirma de aceiasi crestini ca mirungerea este inutila, nu are nici un rost, deoarece ea se administreaza noului botezat, care la botez primeste harul Duhului Sfint. Acest fapt il confirma si Sfintul Pavel cind spune: <<Si asa erati unii dintre voi, dar v-ati spalat, dar v-ati sfintit, dar v-ati indreptat in numele Domnului Iisus Hristos si in Duhul Dumnezeului nostru>> (I Corinteni VI, 11). Deci, din cuvintele amintite urmeaza ca cei botezati au primit harul Duhului Sfint necesar vietuirii, urmarii lui Hristos. Insa exista o deosebire intre harul care se impartaseste la botez si acela care se da prin Taina Mirungerii. Ele sint doua taine deosebite care ofera haruri diferite. Prin botez se impartaseste iertarea pacatului stramosesc si a pacatelor proprii, pina la acea data, iar prin mirungere se ofera harul Duhului Sfint spre a putea starui si a dezvolta puterile sufletesti ale credinciosilor in tot cursul vietii sale. Botezul ne transmite harul iertarii pacatelor. <<Pocaiti-va si sa se boteze fiecare dintre voi in numele lui Iisus Hristos spre iertarea pacatelor voastre>>... (Fapte II, 38), iar mirungerea ne intareste duhovniceste. Sf. Ap. Pavel face deosebire intre botez si mirungere spunind: <<De aceea lasind inceputurile cuvintului despre Hristos, sa ne ridicam spre ceea ce este desavirsit, fara sa mai punem din nou temelia invaturii despre botez, a punerii miinilor, a invierii mortilor si a judecatii vesnice>> (Evrei VI, 1-2).

Deci, precum se deosebeste invierea mortilor de judecata universala, tot astfel se deosebeste botezul de mirungere (punerea miinilor).

Deosebirea dintre botez si mirungere a sesizat-o si Simon magul, care dupa ce s-a botezat (Fapte VIII, 13), <<vazind ca prin punerea miinilor Apostolilor se da Duhul Sfint, le-a adus bani, zicind: dati-mi si mie puterea aceasta, ca acela pe care voi pune miinile sa primeasca Duh Sfint>> (Fapte VIII, 18-19). Deci botezul impartaseste iertarea pacatelor, iar punerea miinilor (mirungerea) o alta putere, adica intarirea duhovniceasca.

In sfirsit, se mai afirma de cei ce neaga rostul si rolul mirungerii, ca Sfintul Duh cu harurile Sale se impartaseste fara ungere cu sf. Mir si fara punerea miinilor ci e necesara doar credinta si fapte bune. Astfel, sutasul Corneliu a primit harul Duhului Sfint inainte de botez. <<Inca pe cind Petru vorbea aceste cuvinte, Duhul Sfint a venit peste toti cei care ascultau cuvintul. Iar credinciosii taiat imprejur, care venisera cu Petru au ramas uimiti vazind ca darul Duhului Sfint s-a revarsat si peste pagini. Caci ii auzeu pe ei vorbind in limbi si slavind pe Dumnezeu. Atunci a raspuns Petru: Poate oare cineva sa opreasca apa, ca sa nu fie botezati acestia care au primit Duhul Sfint ca si noi? Si a poruncit ca acestia sa fie botezati in numele Domnului Iisus Hristos>> (Fapte X, 44-48).

Trebuie sa observam ca harul Duhului Sfint s-a impartasit celor din Samaria, dupa ce au crezut in predica diaconului Filip si dupa ce s-au botezat de acesta. Atunci, - dupa botez - au venit la ei Sfintul Petru si Sfintul Ioan si <<isi puneau miinile peste ei si luau Duh Sfint>> (Fapte VIII, 17). De asemenea, pe ucenicii Sfintului Ioan Botezatorul din Efes - botezati cu botezul lui Ioan, I-a intrebat Sfintul Apostol Pavel: <<Pimit-ati voi Duhul Sfint cind ati crezut? Iar acestia au zis catre el: Dar nici n-am auzit daca este Duh Sfint... Si auzind ei, s-au botezat in numele Domnului Iisus. Si punindu-si Pavel miinile peste ei, Duhul Sfint a venit asupra lor si vorbeau in limbi si pooroctau>> (Fapte XIX, 2-6). Deci, in mod obisnuit, sfintul Duh s-a primit, dupa botez, prin punerea miinilor. Dar Corneliu a primit darurile Duhului Sfint inainte de botez, in mod neobisnuit, minunat fara punerea miinilor, pentru a convinge pe Petru sa nu socoteasca pe nici un om necurat, desi ar fi pagin; pentru a-I arata printr-un semn ca el trebuie sa primeasca botezul crestin. Corneliu a primit in mod neobisnuit Duhul Sfint, precum au primit si Apostolii Domnului pe Duhul Sfint si au inceput a vorbi in alte limbi (Fapte II, 4). Acestea au fost minuni, cazuri speciale, pe care Dumnezeu le savirseste cind binevoieste. In mod obisnuit, insa, harurile Duhului Sfint se impartasesc prin sfintele taine, iar harul Duhului Sfint pentru intarirea duhovniceasca, pentru a deveni adevarat crestin, uns, urmas al lui Hristos se impartaseste prin Taina Mirungerii care se administreaza celui nou botezat imediat dupa afundarea in apa, impreuna cu Taina Botezului.

Taina Mirungerii este foarte necesara pentru crestini pentru ca ea ne ajuta sa ne pastram la inaltimea numelui de crestin, ea incununeaza eforturile noastre pe calea virtutii. Totusi, depinde si de noi ca sa nu slabim si sa ne pazim de greseli spre a nu indeparta de la noi Duhul cel dumnezeiesc, spre a nu ne face vrednici de pedeapsa necinstirii si calcarii harului Duhului Sfint. Caci spune Sfintul Apostol Pavel: <<Sa nu intristati pe Duhul cel Sfint al lui Dumnezeu, intru care ati fost pecetluiti pentru ziua rascumpararii (Efeseni IV, 30).

Despre originea dumnezeiasca a tainei, necesitatea si utilitatea ei, savirsirea ei numai de preoti, ca si savirsirea ei imediat dupa botez, dau marturie Sfintul Teofil al Antiohiei, Tertulian, Origen, Ciprian, Sfintul Chiril al Ierusalimului, Sfintul Ioan Gura de Aur, Fericitul Ieronim ca si Fericitul Augustin, sinodul II Ecumenic (381) si sinodul IV ecumenic (451).

Toate atesta existenta Tainei Mirungerii de la inceputul Bisericii crestine, savirsirea ei sub ambele forme la inceput si statornicirea si practicarea ei numai sub forma ungerii cu sfintul mir, asa precum o avem astazi.

Pr. Prof. I. Constantinescu,

"Indrumator pastoral - Din tezaurul credintei noastre", pag. 106-110.

miercuri, 14 iulie 2010

Impartasania deasa

Nu am mai scris pe blog in ultimul timp,din lipsa de idei dar si pentru ca am fost preocupat de alte lucruri.Probabil ca am sa sciu mai rar pe blog de azi incolo,asta ca sa nu renunt la el de tot.


De la Rusalii pana azi am reusit un lucru in premiera,sa ma impartasesc in fiecare Duminica,cu exceptia uneia singure,cand am avut un examen.Pot sa marturisesc ca viata mea incepe sa se schimbe,si recomand tuturor sa se impartaseasca cat mai des posibil.Ma simt intarit si pot face fata cu mai mult succes ispitelor trupesti.Am sa revin cu alte detalii ,pe parcurs,cu privire la alte beneficii care sper ca vor fi,daca voi reusi sa ma impartasesc in continuare in fiecare saptamana.

miercuri, 16 iunie 2010

Sfântul Maslu – „Taina trupului“













Taina Sfântului Maslu ocupă un loc deosebit în rândul slujbelor ortodoxe. Este, poate, cea mai „smerită“ taină, beneficiind de foarte puţine studii şi analize până acum. Taina Sfântului Maslu aduce cu sine un caracter profund eshatologic, amintind de împărăţia cerurilor, unde nu mai există boli şi suferinţe. Bolnavul trebuie să înţeleagă clar faptul că boala sa nu este un chin inutil, ci o poartă spre desăvârşire. Participarea la această slujbă este oricând benefică şi constituie din anumite puncte de vedere o necesitate intrinsecă a vieţii creştinilor. Denumirea de „Taină a trupului“ i-a fost dată de părintele Dumitru Stăniloae, unul dintre cei mai profunzi tâlcuitori pe care îi putem lectura.
Cu privire la Taina Sfântului Maslu, există două cuvinte cheie în Noul Testament, ce vorbesc clar despre formele primare în care se săvârşea Sfântul Maslu.
Primul dintre ele se află în Evanghelia după Marcu la capitolul 6, versetul 13: „Şi scoteau mulţi demoni şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau“. Aici este vorba despre trimiterea apostolilor de Mântuitorul la propovăduire şi vindecările făcute de aceştia.
Ungerea cu untdelemn a bolnavilor este dezvoltată esenţial în celălalt pasaj cheie, aflat în Epistola Sfântului Iacov, capitolul 5, versetele 14-15: „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui“. Aici se găsesc menţionate pe scurt elementele constitutive şi scopurile tainei. Astfel, trebuie chemaţi preoţii Bisericii, de unde provine practica conform căreia Taina nu poate fi înfăptuită de un singur preot decât în cazuri cu totul excepţionale. Rugăciunea şi ungerea cu untdelemn sunt şi ele atestate clar. Totodată, scopul tainei conţine o bipolaritate: vindecarea omului ca întreg, atât trupeşte, cât şi sufleteşte.
În ce constau propriu-zis vindecarea trupească şi cea sufletească?
Taina Sfântului Maslu este numită de părintele Dumitru Stăniloae, „Taina trupului“, pentru că scopul ei conţine o extraordinară centralitate a trupului uman. Vindecarea celui bolnav şi ridicarea din patul durerii pare a avea o preeminenţă asupra vindecării sale sufleteşti. Aceasta nu este, însă, neglijată. Bolnavului care beneficiază de această Sfântă Taină i se recomandă întotdeauna să se spovedească şi să se împărtăşească, pentru că taina nu acţionează într-un mod magic. Nu este suficient să participi la Taina Sfântului Maslu pentru a te vindeca, trebuie ca această vindecare trupească să coincidă cu apropierea mai strânsă de Biserică şi celelalte Sfinte Taine. Vindecarea trupească nu este garantată. În dese rânduri, bolnavul capătă mai mult o pace sufletească şi o dorinţă mai mare de a-şi duce propria cruce. Ceea ce este frapant legat de vindecarea sufletească este faptul că Taina Sfântului Maslu şterge păcatele pe care nu le-am mărturisit. Însă nu cele pe care nu le-am mărturisit pentru că nu am vrut, ci acelea de care am uitat definitiv. Păcatele mărunte, cotidiene, nu pot fi reţinute toate şi mărturisite. Sfântul Maslu şterge acele pete mici, aparent insignifiante, pe care noi, din neştiinţă sau uitare, nu le-am observat. Acest lucru este întărit de părintele Dumitru Stăniloae: „Spovedania anterioară Maslului a adus bolnavului iertare de păcatele mărturisite, dar el n-a avut timp să topească, prin conlucrare cu harul redobândit, slăbiciunile păcătoase, hrănite printr-o obişnuinţă îndelungată cu păcatul, slăbiciuni care explică adeseori şi boala trupului. Sau, poate, bolnavul nu a putut descrie în mod corespunzător aceste slăbiciuni, care se pierd adeseori în ceaţa indefinitului („Teologia Dogmatică Ortodoxă“, volumul III, p. 174). De asemenea, Taina oferă o putere sporită împotriva patimilor care au pus stăpânire asupra sufletului celui bolnav. Boala fizică este, în dese rânduri, doar o consecinţă a patimilor sufleteşti.
Boala, cale de întâlnire cu Hristos şi de reintegrare în comunitate
Bolile nu ne sunt date ca pedepse trupeşti aspre pentru păcatele noastre. Uneori, ele reprezintă singurele căi prin care Dumnezeu poate vorbi celui bolnav. Cu toate că boala survine fără vreun motiv fizic sau afectiv clar, ea are întotdeauna un sens. Iar sensul ei cel mai acut este acela de a trezi conştiinţa persoanei afectate. Aşa cum afirmă teologul francez R. Béraudy, Taina Sfântului Maslu aduce cu sine un caracter profund eshatologic, amintind de împărăţia cerurilor, unde nu mai există boli şi suferinţe. Bolnavul trebuie să înţeleagă clar faptul că boala sa nu este un chin inutil, ci o poartă spre desăvârşire. Uneori este greu să îi faci pe oameni să înţeleagă acest lucru. Ceea ce aduce Taina Sfântului Maslu este un sens, o direcţie călăuzitoare pentru cel aflat în suferinţă. Durerile inutile de mai înainte sunt convertite: bolnavul suferă pentru propria desăvârşire, ignorată poate anterior. Totodată, atunci când Taina Sfântului Maslu nu are un caracter particular, ci se constituie în aşa-numitul „Maslu de obşte“, bolnavii au ocazia să fie redaţi comunităţii Bisericii. Comunitatea are şi ea ocazia să se roage pentru mădularul bolnav şi să sufere împreună cu el. Taina Sfântului Maslu este un test al iubirii şi regăsirii. Bolnavul era pierdut şi a înviat, mort şi s-a aflat, aşa cum se spune despre fiul risipitor. De aceea, Maslul arată Biserica drept Trup al lui Hristos, într-o manifestare practică, clară. Bolnavul este readus în mijlocul celor de care patimile l-au despărţit. Patimile separă, dar boala uneşte. Boala se face purtătoare a unui sens extraordinar, vindecând omul de povara egoismului şi a singurătăţii. Bineînţeles, trebuie să conştientizăm că Taina Sfântului Maslu nu este o practică magică. Vindecarea omului, fie trupească sau sufletească, depinde esenţial de două lucruri: voia lui Dumnezeu şi voia celui bolnav. Dacă Dumnezeu vrea să îl vindece, lucrul acesta se va întâmpla, dar nu se va petrece niciodată fără credinţa puternică a bolnavului şi dorinţa de a-l sluji ca un creştin adevărat pe Dumnezeu.
Trebuie să participăm la Taina Sfântului Maslu chiar dacă suntem sănătoşi?
La această întrebare există un singur răspuns: da. Indiferent cât de sănătoşi ne credem sau suntem, trebuie să ne amintim de răspunsul dat de Mântuitorul fariseilor: „Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi“ (Matei 9, 12). Cine se poate considera sănătos pe deplin şi nu are nevoie de Doctorul sufletelor şi al trupurilor poate să ignore pentru totdeauna această slujbă. Întrebarea este: cine se află într-o astfel de situaţie? Chiar dacă nu suntem bolnavi fizic, asta nu înseamnă că nu avem nevoie de vindecare sufletească. Oricum am încerca să punem problema, participarea la această slujbă este oricând benefică şi constituie din anumite puncte de vedere o necesitate intrinsecă a vieţii creştinilor. Taina Sfântului Maslu este o taină repetabilă. Căsătoria, Hirotonia, Botezul, Mirungerea nu ne sunt accesibile decât fie o dată în viaţă (cu excepţia Căsătoriei, în unele cazuri!), fie deloc (cum Hirotonia spre exemplu este inaccesibilă femeilor). Maslul, Euharistia şi Spovedania sunt tainele accesibile în mod repetat, iar Taina Maslului ocupă locul cel mai smerit, fiind trecută cu vederea de unii credincioşi.
Simbolismul materiilor folosite
La „Maslul de obşte“, oamenii obişnuiesc să aducă de regulă trei elemente esenţiale: pâine, făină şi untdelemn. Materia centrală a tainei este, precum bine ştiţi, untdelemnul, numit în cadrul Tainei şi „untdelemn al înnoirii“.
Trebuie să amintim de ce se foloseşte untdelemnul, foarte pe scurt. În primul rând este un simbol al lucrării Duhului Sfânt, asemenea apei. O altă legătură există cu sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir. Aceste rugăciuni aproape coincid, cu excepţia unui singur lucru: a doua naştere. Taina Mirungerii este singura care asigură a doua naştere a omului. În rest, vindecarea trupească şi sufletească, prezentă în Taina Maslului, atinge celelalte scopuri ale Mirungerii: izgonirea demonilor, curăţirea păcatelor, întărire trupească şi sufletească. Un alt motiv pentru alegerea untdelemnului este menţionarea sa expresă de Sfânta Scriptură în cadrul tainei.
Făina şi untdelemnul sfinţite la Taina Maslului pot fi utilizate pentru a prepara turte pentru cel bolnav, lucru recomandat de majoritatea manualelor de practică liturgică. Nu doar materia fizică poate fi considerată aici, ci şi cuvintele tainei şi gesturile preoţilor. Astfel, în cadrul tainei apar 7 pericope din Apostol şi 7 din Evanghelie, fiecare amintind fie vindecări, fie îndemnuri la virtute, fie datoria de a păstra o comunitate atentă la nevoile aproapelui. La finalul tainei, de regulă, se pune Evanghelia pe capul bolnavului sau este atinsă de capul fiecărei persoane, dacă este Maslu de obşte. Acest gest, precum şi acela de a mirui după fiecare pericopă evanghelică rostită constituie manifestarea concretă a lucrării harice. Există şi 7 rugăciuni rostite după fiecare text din Sfânta Scriptură, în care sunt amintite efectele tainei şi modul în care Dumnezeu lucrează asupra celor aflaţi în suferinţă.
Numărul preoţilor slujitori – mărturie a comuniunii întru Hristos
De ce este necesară participarea a cel puţin doi preoţi pentru realizarea acestei Sfinte Taine, în timp ce, pentru împlinirea Tainei Euharistiei, de pildă, este suficient unul singur?
Este vorba de o tradiţie transmisă încă de la textul scripturistic al Sfântului Apostol Iacov: „să cheme preoţii Bisericii“ (5, 14).
Sfântul Simeon al Tesalonicului, tâlcuind acest pasaj, spune următoarele: „Unde sunt preoţi puţini cheamă numai trei, şi aceasta nu este afară din buna cuviinţă, căci mai întâi se înţelege puterea Treimii şi al doilea, chiar Ilie vrând să arate închipuirea Treimii, când a înviat pe fiul cel mort al celei din Sarepta, s-a rugat de trei ori, şi de trei ori a căzut peste dânsul. Alţii cheamă şi chiar mai mulţi de şapte, pentru a arăta mai multă credinţă şi osârdie. N-avem trebuinţă a cerceta mult asupra numărului, de vreme ce nu scrie numărul; dar cu toate că nu scrie, trebuie a păzi aşezământul cel dintâi, iar, de nevoie, mai puţini, adică trei, şi toate câte sunt rânduite a se zice să le zică, căci toate cele de la Părinţi sunt ale Duhului. Numai un preot însă să nu facă Maslu, căci precum pentru arhierei scrie să nu se hirotonească de către unul, asemenea şi pentru Maslu, să nu se facă de un preot, căci zice: „să se cheme preoţii Bisericii – iar nu un preot – şi să roage pentru dânsul, ungându-l cu untdelemn“ („Tratat asupra tuturor dogmelor credinţei noastre“, volumul II, pp. 31-32).
Cu toate acestea, Sfântul Maslu poate fi săvârşit, în prezent, şi de doi preoţi şi, în situaţii cu totul excepţionale, şi un singur preot poate îndeplini rânduiala slujbei. Astfel, părintele Ene Branişte spune: „Această practică este admisibilă numai în cazuri de mare nevoie (lipsă de preoţi), cum ar fi, de ex., pe câmpul de război ori în satele răzleţe, de munte, în pustie şi în locuri îndepărtate etc., de altfel, în mod practic e foarte greu, dacă nu chiar imposibil, pentru un singur preot, să facă singur toată slujba, care e foarte lungă“ („Liturgica specială“, p. 348).
Rugăciune la punerea Evangheliei pe capul persoanei bolnave
La finalul Tainei Sfântului Maslu preotul ia Sfânta Evanghelie şi o dă bolnavului să o sărute. După aceasta, împreună cu ceilalţi preoţi o ţine deschisă deasupra capului persoanei bolnave, rostind următoarea rugăciune: „Împărate Sfinte, Îndurate şi Multmilostive, Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu Celui viu, Care nu voieşti moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu, nu pun mâna mea cea păcătoasă peste capul celui ce a venit la tine cu pocăinţă şi cere de la tine prin noi iertare păcatelor, ci pun mâna Ta cea puternică şi tare ce se află în această Sfântă Evanghelie, pe care slujitorii cei împreună cu mine o ţin deschisă pe capul robului Tău (N), şi mă rog împreună cu dânşii şi cer iubirea Ta de oameni cea milostivă şi care nu ţine minte răul. Dumnezeule, Mântuitorul nostru, Cel ce prin proorocul Tău Natan ai dăruit iertare lui David care s-a pocăit de păcatele sale şi ai primit rugăciunea cea de pocăinţă a lui Manase, Însuţi şi pe robul Tău acesta (N), care se pocăieşte de greşelile sale, primeşte-l cu ştiuta Ta iubire de oameni, trecându-i cu vederea toate greşelile lui. Că Tu eşti Dumnezeul nostru, Care ai poruncit să iertăm de şaptezeci de ori câte şapte celor ce cad în păcate, pentru că precum este slava Ta, aşa este şi mila Ta, şi Ţie se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin“ (Molitfelnic, pp. 166-167).
Cele două exemple ale împăraţilor vechi-testamentari David şi Manase nu sunt întâmplătoare. Fiecare a dus o viaţă diferită. Sfântul Prooroc David a fost un om drept, dar a păcătuit ucigând şi săvârşind adulter. Manase a fost idolatru, dar s-a pocăit când a fost luat rob de babiloneni. Aceste două exemple arată că Dumnezeu primeşte pe oricine a greşit şi se pocăieşte de relele sale.

Preluat de aici.

sâmbătă, 12 iunie 2010

Directorul de bancă devenit călugăr















"Omul caută faimă, bani, adrenalină, dar nu poate trăi plenar decât întru Hristos."
A fost un economist apreciat, cu burse şi oferte de muncă în străinătate, cu mulţi prieteni şi cu o viaţă "de lume" plină. A renunţat la toate pentru singura libertate care există, după cum spune el, cea pe care ţi-o oferă dragostea pentru Hristos. Şi s-a călugărit.

Ion Dan a absolvit Facultatea de Comerţ, secţia Relaţii Economice Internaţionale, ASE Bucuresti,  în 1980. S-a angajat la ONT Litoral Mamaia, apoi, câţiva ani a lucrat la Direcţia Generală a Vămilor. În '90, după o scurtă prezenţă la Departamentul pentru Reformă din cadrul Guvernului României, a intrat în mediul bancar. Filialele constănţene ale Bancorex, Banca Turco-Română, OTP Bank au fost conduse de el până în 2007, când şi-a dat demisia. În februarie 2009 a fost tuns în călugărie, devenind "fratele Ilarion", iar în aprilie, acelaşi an, a fost hiorotonit.


CE E CULOAREA?
A crescut într-un mediu deloc religios. Născut în '56, "în plină perioadă stalinistă", cum spune el, părinţii fiind şi ei "un produs al regimului". Părintele exemplifică: "tata, pentru că nu ieşise niciodată din Ovidiu iar singura ofertă în anii aceia erau brigăzile patriotice de la Bumbeşti- Livezeni, a plecat şi el acolo." La biserică îl mai ducea bunica, verile, când mergea la ea în vacanţă. Abia în adolescenţă a început să caute. "Aveam întrebări fără răspuns..."

Şi atunci a început să citească, mai ales filosofie, însă  "fără  să găsesc ceva care să mă marcheze cumva, fără să schimbe nimic în mine" spune el, mângâindu-şi gânditor barba lungă. Până-ntr-o zi, când a dat peste o carte din colecţia "Idei Contemporane" a Editurii Politice. "În această colecţie apăreau tot felul de cărţi de sociologie, de filosofie, de economie, mai toate cu idei de stânga.

Printre ele mai scăpau şi altele, ca de exemplu "Spirit şi Materie" a fizicianului Erwin Schroedinger. Acest om spunea că spiritul e altceva decât materia. Pornea de la un exemplu foarte frumos, răspunzând întrebării «ce e culoarea?» demonstrând fizic că, de fapt, culoarea nu există decât în conştiinţa noastră. Este doar o senzaţie receptată de un subiect care nu este doar materie, ci şi suflet. Noi vedem cu partea noastră spirituală culorile şi lumina. Ei, pus în faţa unei astfel de abordări am început să mai caut, să citesc mai mult şi am devenit, să zic, nu neapărat creştin, am devenit teist: da, există Dumnezeu..."


DRUMUL SPRE SUFLET
A descoperit creştinismul, ortodoxia, o dată cu Revoluţia. "Atunci a fost ca un fel de descătuşare, aşa." Iar la finele lui '90, lucrând în Bucureşti, Ion Dan s-a spovedit prima oară. "Am ajuns pe mâna unui mare duhovnic, Părintele Sofian Boghiu, de la Mănăstirea Antim. Un om de o blândeţe deosebită. Atunci m-am hotărât să mă întorc acasă, la Constanţa." Iar părintele Sofian l-a îndrumat către părintele Arsenie Papacioc de la Mănăstirea Techirghiol. "Nu auzisem de părintele Arsenie, deşi în vacanţele studenţiei, ca ghid, am dus grupuri de turişti străini şi pe la mănăstire. Dar după întâlnirea cu el, totul a devenit mult mai profund. Mi-a fost un sprijin atât de puternic că, dacă nu ar fi fost lângă mine, aş fi avut probleme sufleteşti foarte mari, chiar grave."


PROIECTUL SFÂNTUL MINA. "CUM SĂ VENIŢI CU MORTUL ÎN PARC!?"
În '92 a fost cooptat de părintele Picu Nicolae în proiectul bisericii Sfântul Mina din parcul Tăbăcărie. Împreună au făcut proiectul, împreună au fost să caute meşteri în Maramureş. Era pe-atunci directorul Bancorex Constanţa. "Aveam un entuziasm extraordinar, dar ne-am izbit de problema terenului. Am făcut demersurile la Primărie, dar când au auzit că vrem în Tăbăcărie, au sărit ca arşi: "Cum să punem biserică în parc? Să veniţi cu mortul acolo? Oamenii vor fi şocaţi, ei vin să se recreeze şi văd mortul!"

Într-un final, ca să scape de noi, ne-au dat loc «tot în Tăbăcărie, dar nu unde vreţi voi, ci în spatele Microdeltei». Cât s-a mai amărât părintele Picu! Eu ştiam zona, că adesea ieşeam cu copiii la plimbare pe-acolo, era foarte liniştită. Şi i-am propus părintelui să mergem să-l vedem, spunându-i că poate aşa vrea Sfântul Mina. Iar terenul era perfect: plan, nu erau copaci, ne-am putut desfăşura cu materialele, cu vagoanele întregi de buşteni pe care i-am adus acolo, cu munţii de rumeguş,...  Dincolo nu am fi avut cum, erau copaci, terenul băltea, dar asta am văzut-o după câţiva ani şi ne-am dat seama că Dumnezeu a aranjat aşa. A fost o perioadă aşa de romantică, că se făceau slujbele în corturi din acelea militare de campanie, era o comunitate ca-n biserica primară",  povesteşte călugărul, zâmbind amintirilor.


JERTFA
1999 a fost pentru el un an cumplit. Anul în care i-a murit soţia. "Avea 40 de ani. Eram încă tineri, iar copiii erau la o vârstă foarte fragilă. 16 ani, fata, iar băiatul 14 ani. Atunci, foarte mult m-a ajutat faptul că mergeam la părintele Arsenie. M-a întărit sufleteşte să pot face faţă unei astfel de încercări. Eram implicat, trup şi suflet, şi pe partea profesională. Îmi asumam foarte multe responsabilităţi şi riscuri, am prins şi toată perioada asta de modificări structurale ale economiei şi am primit din plin acest şoc, l-am trăit direct pe pielea mea, cu toate consecinţele. Şi m-am trezit, deodată, şi mamă, şi tată. Soţia mea a fost o mamă extraordinară, iar mie mi-a fost ani de zile nu numai soţie, ci şi prietenul meu cel mai bun, sfătuitorul meu. Eu am luat-o aşa, ca un fel de jertfă pentru noi, pentru mine şi pentru copii, aşa am şi primit-o."

Atunci a încolţit în mintea lui şi ideea de a se călugări. A fost la Athos, la Schitul Românesc Prodromul.  "Acolo mi s-a înfiripat gândul ăsta, că aş putea să mă fac şi eu monah (zâmbeşte), deşi atunci era imposibil că erau copiii, trebuia să am grijă de ei. Îmi dau seama şi-acum că dacă ar fi fost posibil atunci, nu eram pregătit. Am înţeles un pic mai târziu cam ce înseamnă să intri în mănăstire".


"NU A ZICE, CI A MERGE ESTE A AJUNGE"
În 2000 a început proiectul Mănăstirea Casian. "Stareţul, ieromonahul Iustin Petre, era un tânăr care terminase facultatea şi s-a trezit aici în Dobrogea, străin cu totul, să facă o mănăstire. De unde s-o iei, cu ce? I-am ieşit înainte şi s-a creat între noi o legătură foarte strânsă. Practic, eu am fost acolo din primul moment, de când au venit vieţuitorii. Apoi a fost proiectul, construcţia, şi am fost tot timpul lângă ei. În fiecare sâmbătă şi duminică eram acolo. A fost refugiul meu, ani de zile." Iar gândul de călugărie îşi înfigea rădăcinele din ce în ce mai adânc în mintea şi în inima lui. "Cel puţin cu doi ani înainte m-am gândit în toate felurile posibile, inclusiv cum o să-mi stea îmbrăcat în hainele astea!", râde călugărul.

"I-am spus părintelui Arsenie încă de acum câţiva ani, iar el m-a încurajat foarte mult, şi, în ultimul an, tot începuse să mă întrebe: «ce faci?» Iar eu îi tot spuneam că nu mi-am rezolvat problemele, că  tot timpul apărea ceva. Treburi de ordin material sau ceva cu copiii, trebuia să am şi acordul lor. Sunt şi nişte ispite când vrei să pleci la mănăstire. Şi la un moment dat mi-a zis: «frate Ionele, nu mai e timp!». Şi l-am întrebat: «bun, şi ce fac?». «Îţi iei bocceluţa, te duci şi spui: am venit!» Foarte simplu, dar mai greu de făcut. Şi mai aveam o problemă: mama. Mama ştiam că n-o să fie de acord.

Dar până la urmă am spus: dom'le gata! Fie ce-o fi! Stabilisem deja cu părintele Arsenie să mă duc la Sfântul Ioan Casian. Eu am crezut c-o să spună să mă duc undeva, în Moldova. Oricum aş fi făcut ascultare, m-aş fi dus oriunde. Şi mi-am luat geanta şi-am bătut la poarta mănastirii. Pentru mine a fost uşor, intrând într-o mănăstire cunoscută, cu oameni cunoscuţi, şocul acomodării n-a fost foarte mare. Şi de-atunci totul a intrat pe un făgaş firesc. Pentru că, la mine, gestaţia acestui gând a fost foarte îndelungată. 8 ani. Părintele spune foarte frumos: «Cine pleacă la mănăstire să găsească o mănăstire, degeaba pleacă, n-o s-o găsească. Trebuie să facă întâi în inima lui mănăstire»".

Pentru mulţi a părut stranie trecerea de la costum la sutana monahală a unui director de bancă, poate şi de aceea, la tunsul în călugărie al economistului au fost prezenţi, spre uimirea lui, vreo 200 de oameni. "Am fost călugărit în peştera Sf. Ioan Casian. De hramul mănăstirii, pe 28 februrie 2009. Am crezut că o să fie o călugărie obişnuită, dar Înaltpreasfinţitul Teodosie a venit şi a zis: la Peşteră. A fost o surpriză extraordinară. De obicei, astea sunt ceremonii mai restrânse. Ei, la mine a fost multă lume, fiind şi hram, erau mulţi care mă cunoşteau - prin '97 - '98 eram unul din cei mai cunoscuţi oameni din Constanţa -, dar fără să ştie că sunt eu cel călugărit, şi m-am trezit acolo cu o mulţime de cunoscuţi."

Toţi prietenii apropiaţi au fost uimiţi, dar l-au susţinut. Apropierea lui de biserică o simţiseră şi ei în timp. Doar unul a fost cumva dezamăgit. "Am un prieten foarte bun din America, om de afaceri, de mare succes, foarte intrigat că eu am intrat la mănăstire. El de fapt a fost singurul care a reacţionat negativ. A venit la mine şi ce mi-a făcut! Cu toate stereotipurile astea: că preoţii sunt corupţi, că nu fac decât pentru bani.... Eu n-am intrat în polemică cu el, l-am lăsat să termine. Zic: «asta este, eu cu alegerea mea!». «Păi ce faci tu aici, în pustietatea asta? Pentru cine faci tu slujbă? Pentru porumbei, pentru păsărele?» Iar mie mi-a plăcut foarte mult: «Da! Pentru porumbei!». Poate nici eu n-aş fi putut să-i spun aşa frumos cum mi-a spus-o el.  Săracul, a plecat aşa de supărat, n-am avut ce să-i fac.

Fata a spus foarte frumos: «tata ne-a lăsat să facem ce-am dorit şi ne-a încurajat. Noi cum era să nu-l lăsăm?». Ei oricum au intuit asta. Oricum, acum poate am şi mai mult timp pentru ei. Nu mai au nevoie de sprijinul meu financiar. Băiatul s-a simţit un pic lăsat deoparte. I-am zis că nu sunt închis acolo, dar el a răspuns, «da, dar n-o să fie acelaşi lucru». Şi are dreptate. Nu mai sunt doar tatăl lor. M-a rugat «mai stai un pic». Şi am stat încă un an de zile. Tata a fost puţin intrigat, când i-am spus, dar el m-a sfătuit totdeauna să fac aşa cum îmi dictează sufletul. Dar a murit chiar în aprilie anul trecut, când am fost hirotonit. Mama abia acum a început să vină la mine..."


"PĂRINTE, UNDE E MAI GREU SĂ TRĂIEŞTI?"
Cum e la mănăstire? "E alt mod de a trăi, de a privi lucrurile, de a înţelege lumea, de a te înţelege pe tine. Mergi pe drumul tău, ştii ce-ai de făcut, ai o convingere deplină. Este foarte frumos şi că acum nu numai crezi că este aşa, ştii că este aşa! Sfântul Nicolae Velimirovici povesteşte cum, pe când era în închisoare la Dachau, a venit la el un gardian german şi l-a întrebat - ştia că este un om foarte educat, avea 5 doctorate - «părinte, dumneata chiar crezi în Dumnezeu?". La care vlădica Nicolae i-a zis: "când eram tânăr, credeam şi eu în Dumnzeu..." la care neamţu' l-a privit aşa... uite, în sfârşit un om cu mintea întreagă! "Acum, nu mai cred. Acum ştiu că există!" (râde), iar neamţul a ieşit din celulă trântind uşa. La fel şi eu, cu tot ce mi s-a-ntâmplat în aceşti 20 de ani. Nu mai ai niciun dubiu când trăieşti toate lucrurile astea. Nu te mai poţi îndoi de absolut nimic.  În orice caz, tot ce pot să spun e că niciodată nu m-am simţit mai liber ca acum. Au venit oameni şi m-au întrebat: «părinte, unde e mai greu să trăieşti? În lume sau aici?». În lume fraţilor! În lume e mai greu să trăieşti. Eu mă uit aşa, şi cu dragoste, şi cu durere, la cei rămaşi în lume, la foştii mei colegi cu care mai vorbesc la telefon şi care nu mai rezistă, sunt copleşiţi de problemele astea ale vieţii de zi cu zi, şi eu sunt... cum să zic, mă simt un pic jenat de faptul că mă simt aşa de bine."


700.000 DE KILOMETRI LA VOLAN
Ion Dan a ajuns prima oară în America în '94, cu o bursă în domeniul bancar. Cursurile le-a făcut pe coasta de răsărit, în Delaware, iar practica a făcut-o într-o bancă, la sud de Chicago. Au urmat încă două vizite în America şi o ofertă de muncă, pe care americanii i-au făcut-o, iar el a refuzat-o. "M-am plimbat destul prin lume. Am văzut multe, am condus mult, fel de fel de maşini. Am făcut odată socoteala că am condus vreo 700.000 de km la viaţa mea. Enorm. Mi-a plăcut. Acum o las pe maica stareţă. Nu mai am nici măcar cel mai mic impuls să mă urc la volan. Am fost adesea întrebat «dar nu regretaţi nimic?» Ce să regret? Libertatea de mişcare? Dacă mă duc până-n vârful dealului, mă simt cel mai bine. Face mai mult decât o călătorie până la New York", spune el râzând.


CRIZA PRIN CARE TRECEM E O "CRIZA SISTEMICĂ"
În 2003, a avut o periodă când 6 luni n-a muncit, pentru că nu mai putea. "Intrasem într-o stare de stres cumplită. Orice hârtie, orice document luam să citesc, mă apuca brusc durerea de cap, cu ameţeli, crunt! Eram bolnav de stres. Şi acum, când trăiesc lipsa totală de stres şi când ştiu sărmanii oameni cum se chinuie, cu toată fuga asta nebună, zile după zile, şi nu te-alegi cu nimic, după bani... Eu ştiu, că am avut bani, am avut salarii bune, dar oricât câştigam, cheltuiam. Şi n-aveam fantezii. Nu te alegi cu nimic. Confort? Când eşti atât de stresat, nu te mai bucuri de el. Ce se întâmplă în lume la ora actuală e cumplit. Eu înţeleg şi mecanismul acestei crize, dacă sunt economist, şi nu e doar o simplă criză economică, e mult mai profunda. E o criză sistemică. E omul în criză. Şi încep să crape chestiile mai vizibile, şi ce este mai vizibil decât banul?  Am lucrat în sistemul ăsta financiar şi am repulsie faţă de bani. Nu mai suport banul! Am pătimit atâta din cauza lor! Aici sunt super fericit că nu mai ating niciun ban!"

"Sunt trei întrebări fundamentale pentru om: Cine sunt? De unde vin? Şi unde mă duc? Dacă vei căuta, în mod onest, răspunsul la întrebările astea, inevitabil te vei întâlni cu Hristos. Pentru că nu există alt răspuns. El este răspunsul la toate şi soluţia tuturor problemelor noastre. Orice altă soluţie este o iluzie. Ne minţim pe noi înşine. Asta eu o afirm pe baza unei experienţe. Nu e citită din cărţi! Eu am trăit lucrul ăsta."


"Din păcate, omul contemporan trăieşte mitul progresului permanent, mitul tehnologic care promite să rezolve totul în mod miraculos. Poate e şi un progres tehnologic util dar noi avem nevoie de afecţiune, de dragoste. Fiecare om de asta are nevoie. Or izvorul dragostei este Hristos şi dacă nu-l ai, dacă nu ajungi la izvor, la sursă, atunci nu ai nici dragoste.  Şi atunci omul caută alte surse, orice: faimă, bani, adrenalină, din dorinţa de a simţi că trăieşte plenar. Şi nu poţi trăi plenar decât întru Hristos. Omul contemporan caută de fapt cu disperare, dar nu găseşte decât surogate, şi atunci caută şi mai tare. "

Preluat de aici.

marți, 8 iunie 2010

Care viaţă e mai înaltă?

-Spuneţi-mi,Părinte,care viaţă e mai înaltă?
-A celui nebun pentru Hristos,desigur.Înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea Domnului,şi dimpotrivă.Dar o asemenea viaţă este cea mai greu de dus,şi nu trebuie să ţi-o doreşti fără de sfatul duhovnicului.
-Şi ce urmează pe treapta următoare?
-Viaţa de pelerin,cum a fost cea a Pelerinului Rus.Şi aceasta este nebunie,în ochii lumii.Iar după aceea stau viaţa de pustnicie,viaţa de sine,şi apoi viaţa de obşte dintr-o mănăstire.
Dar ţine minte,viaţa lăuntrică stă întotdeauna mai presus de viaţa "din afară".Căci vor fi negreşit şi falşi nebuni pentru Hristos.Sunt şi pelerini trândavi,sihaştri plini de duhul mândriei ori monahi decăzuţi.
Omul se poate mântui orişiunde,chiar şi în lume.Dar este cu mult mai uşor într-o mănăstire sau în singurătate,unde ispitele sunt mai puţine.

Seghei Bolşakov-Lecţii duhovniceşti,Editura Sophia 2005