Nu există o alegere mai bună decât monahismul. Monahismul înseamnă theosis,sfinţirea sufletului şi a trupului,comuniunea cu Dumnezeu.El înseamnă conştiinciozitate,trezvie,şi descoperirea Împărăţiei lui Dumnezeu înlăuntrul nostru.Cine este omul înţelept şi cel ce va înţelege aceste lucruri(Ps.106,43)?Cine este cu adevărat înţelept şi a înţeles că înlăuntrul monahismului se află extraordinarul Har al lui Dumnezeu ca îndumnezeire şi sfinţire? Cine a părăsit lumea, dorinţele sale şi libertatea,s-a dus ca să petreacă în această viaţă şi într-o permanentă luptă şi adâncire în sine L-a aflat pe Iisus şi a devenit rege care conduce cu nepatimire? În afara monahismului nimeni nu ajunge la nepătimire.Nimeni nu dobândeşte o minte curată (nous) fără privegheri,înfânare şi rugăciune neîncetată.Nimeni nu ajunge la theoria(vederea duhovnicească) fără o viaţă monahală.Nimeni nu dobândeşte o legătură atât de strânsă cu Iisus ca cel ce stă lângă El şi nu-l abandonează.Atunci el se va face vrednic de fericirea "Fericiţi cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi îl păzesc"(Lc.11,28).Dacă inima nu este curăţită ,prea curatul nostru Iisus nu va veni să-şi facă "sălaş" în ea.Dar cum este posibil ca cineva să-şi cureţe inima trăind în mijlocul lumii?Părinţii au înţeles dificultatea acestui lucru şi din acest motiv au abandonat lumea şi au locuit în pustie.
Ei s-au aşezat acolo şi au dobândit cununile victoriei.Aşadar ,omul este chemat să înceapă lupta duhovnicească avându-L pe Dumnezeu ca aliat şi pe Bătrân ca ajutor.Dar vrăjmaşii -diavolul,lumea şi trupul- vor opune o puternică rezistenţă pentru al intimida pe luptător.Dar dacă el păstrează ferm poveţele şi sfaturile călăuzei sale duhovniceşti,cu siguranţă va dobândi victoria şi cununile slavei cele veşnice.
Monahismul este suprafiresc.Viaţa unui monah este suprafirească deoarece el renunţă la fire în adevăratul sens al cuvântului.Căci reţineţi: el rupe legăturile fireşti cu părinţii şi rudele sale şi-i părăseşte pentru tot restul vieţii sale-nu din raţiuni egoiste,ci în exclusivitate de dragul de a-I sluji lui Dumnezeu printr-o supunere şi jertfire de sine.
Ţinta noii sale vieţi este de a mortifica mentalitatea trupească,iar prin luptă să dobândească puritatea îngerească.Este firesc să dormim noaptea,dar monahismul aduce privegherea,aşa înât monahul ajunge "ca o pasăre singuratică pe acoperiş"(Ps.101,8).Este firesc să te bucuri de libertate,dar odată intrat în viaţa monahală ,omul se constrânge pe sine să-şi mortifice voia sa proprie de dragul iubirii lui Dumnezeu.Şi ,în general, viaţa monahului este complet diferită de cea lumească,şi de aceea se numeşte îngerească,pentru că are un curs suprafiresc.E un mare dar de la Dumnezeu să fii chemat la monahism şi un dar şi mai mare să găseşti o călăuză duhovnicească. A părăsi lumea e un lucru uşor,dar a afla o călăuză adevărată este un dar special de la Domnul,întrucât dacă monahul face sau nu progrese duhovniceşti depinde de duhovnicul său.Când amintirea morţii devine un lucru constant,ea aduce o mare tărie la început atunci când cineva intenţionează să părăsească lumea,precum şi pe parcursul vieţii sale monahale.Această pomenire va deveni o filosofie duhovnicească atotputernică pentru acesta,din care va înţelege adevărul lucrurilor,înlocuind prin această pomenire tot ce este trecător.Vizitaţi mormintele reci şi ascultaţi cu atenţie ce vă vor spune cei ce locuiesc în ele: "Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea,dacă-şi pierde sufletul? "(Marcu 8,36)."Deşertăciunea deşertaciunilor;totul este deşertăciune"(Eclez 1,2).În ceasul extrem de dificil şi teribil de dureros al morţii,nimeni nu-l poate ajuta pe om,în afara faptelor sale.De fapt ,nimeni,în afara lui Dumnezeu.
Dacă îi slujim Lui ,vom avea un ajutor şi un protector atotputernic în ceasul despărţirii înfricoşătoare a sufletului de trup.Ce luptă grozavă duce sufletul când se desparte de trup! Aminteşte-ţi mereu de această luptă;gândeşte-te şi aminteşte-ţi că,de asemenea,trebuie să trecem prin vămile văzduhului care împiedică sufletele în urcarea lor atunci când demonii prezintă faptele vieţii noastre pentru a opri urcarea lor şi pentru a le arunca în gheenă.Atunci ,noi trebuie să ştim că ,de asemenea,avem de întîmpinat o instanţă de judecată.Şi,vai,ce instanţă!A spune "am păcătuit" şi " iartă-mă pe mine,păcătosul" nu mai are valoare atunci,căci orice limbă va fi amuţită fără a se mai putea scuza.
Noi trebuie să medităm la aceste lucruri şi la altele asemenea lor aşa încât să ne putem defini mai limpede ce fel de ţel avem şi astfel să putem alerga mai cât mai iute cu putinţă pentru a-l atinge,pentru că nu ştim ce ne aduce ziua de mâine.
Ceasul morţii e necunoscut.Doar faptele bune făcute pentru Dumnezeu vor rămâne şi-l vor însoţi dincolo de moarte.Şi ce poate fi mai bun decât a lucra pentru Dumnezeu toată viaţa,aşa încât să putem duce cu noi toate lucrurile bune făcute pentru Dumnezeu atunci când vom merge la El.Cu adevărat un astfel de om este neguţătorul cel înţelept care a aflat piatra cea de mare preţ.Dacă asculţi glasul Domnului Dumnezeului tău ,să nu-ţi împietreşti inima,ci ascultă la ceea ce El îti va spune : "Auzi-voi ce va grăi întru mine Domnul Dumnezeu;că va grăi pace peste poporul Său.Şi peste cuvioşii Săi şi peste cei ce îşi intorc inima spre Dânsul"(Ps.84,8-9).
Eu mă rog din toată inima ca prin dumnezeiasca dragoste să dobândeşti neîncetata dorire după Domnul şi avântându-te prin ea să ajungi la frumuseţea îngerilor ,prin rugăciunile Stăpânei şi Ocrotitoare Sf. Munte ,Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu.Amin.
Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos-Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu