Rugaciunea inimii (2)

Ce e rugăciunea inimii?
Rugăciunea inimii se numeşte aşa pentru că,prin ea,încercăm să coborâm gândurile,prin intermediul cuvintelor,în inimă,pentru ca mai apoi să vorbească inima,fără cuvinte şi fără gânduri.Prin rostire neîncetată ,ea devine proprie persoanei,ajunge sa "funcţioneze" de la sine.Unii oameni reuşesc să şi-o însuşească în câteva ore-aşa  au fost Sfântul Siluan şi părintele Sofronie.Eu lucrez de ani de zile la asta şi încă mi-e foarte greu.
Îmi imaginez uneori că mintea noastră e ca o scoică deschisă,în care intră toate relele lumii.Prin rugăciunea inimii,noi încercăm să o protejăm de acestea ,să o facem să se închidă ,încet-încet,pentru tot ce vine din exterior.De multe ori ,însă,ea rămâne,totuşi,pe alocuri,transparentă,şi pe acolo intră gândurile.Cam aşa văd eu rugăciunea inimii şi rostul ei în viaţa duhovnicească.

Klaus Kenneth- Calator pe pamant romanesc-Editura Agnos

Klaus Kenneth - Doua milioane de kilometri in cautarea adevarului

Epilog: Nevoinţa de a deveni un creştin adevărat

Ce s-a petrecut între 2004 şi 2008? Prin rugăciunile şi dragostea părintelui meu duhovnicesc,Arhimandritul Zaharia,următorul Părintelui Sofronie,m-am simţit atras aşa de mult de manăstirea din Maldon,Essex,încât am ajuns să merg acolo şi de cinci ori pe an,împreună cu soţia mea.,Nikica.Ce ne atrăgea într-atât acolo?Ei bine,acolo am învăţat să adâncesc rugăciunea; nu doar Rugăciunea lui Iisus,pe care o începusem cu mulţi ani în urmă,ci o întreagă viaţă de rugăciune,care mi-a preschimbat treptat toată viaţa de zi cu zi într-o pomenire neîncetată a lui Hristos prin cugetarea la Numele Său şi chiar la moarte.Am descoperit că Rugăciunea lui Iisus e un fel de " bombă cu ceas",adică o dată ce ai început sa o lucrezi în chip nemincinos,la vremea socotită de Dumnezeu a fi potrivită se vor arăta roadele.Dar care îi sunt roadele?Ce s-a schimbat cu adevărat în viaţa mea?
Ascultarea,curăţia trupească,rezolvarea problemelor băneşti,nejudecarea altora,postirea şi multe altele...toate acestea izbutisem deja să le "fac", şi păreau atât de uşoare.Am aflat însă acum că toate aceste experienţe mi se dăruiseră doar din harul lui Dumnezeu,şi nu veniseră "de la sine",după voia mea.În cele din urmă,m-am încredinţat că Dumnezeu îi încearcă pe cei născuţi din nou şi pe cei convertiţi:pierdem după o vreme harul(undeva dupa doi sau patru ani) şi El vrea să vedem dacă Îl iubim cu adevărat,fără pretenţii,nu pentru darurile pe care ni le dă.Vă amintiţi capitolul despre "post"?Atunci îmi era aşa de uşor să-l ţin fiindca El -în chip cumva prorocesc-a dorit să-mi arate de pe atunci ce va mai fi apoi,după mulţi ani.Când am ajuns ortodox şi a trebuit să postesc în fiecare miercuri şi vineri,precum şi în patruzeci de zile înainte de Crăciun şi de Paşti,şi încă în alte posturi din timpul anului-am făcut o socoteală şi a ieşit că,cu totul,posteam mai bine de jumatate de an- am rămas şocat.Nu,nu se putea aştepta aşa ceva de la mine!Acum a început o luptă adevărată împotriva voii mele şi pentru a asculta de Hristos şi de Biserica Sa.Să-mi lepăd voia,după ce mă obişnuisem să o ascult vreme de 60 de ani,nu e ceva uşor pentru nimeni.Dar întrebarea era:Îl iubeam cu adevărat pe Dumnezeu?Îmi puteam dovedi acum dragostea prin înfrânarea de la ascultarea voii mele?Da,puteam.Puteam face la fel cu celelalte lucruri,pe care le voi numi pe numele lor- "patimi" ?În chip vădit,puteam;aveam putinţa de a-mi urma voia proprie-aşa cum a făcut Adam înainte de cădere-sau să o lepăd.Dar pâna şi gandul la cele ce vor urma nu era unul foarte plăcut : abia atunci când vrei să scapi de o patimă sau de vre-un nărav(gurmanderia în acest caz),îţi poţi da seama în ce măsură eşti "legat" de acesta.Ce descoperire cumplită!Să luam ,de pildă,televiziunea:mă obişnuisem şi socoteam ceva firesc şi de la sine înţeles să mă uit la ştiri,la sport(ce captivant!),la documentare sau la o grămadă de alte lucruri cu adevărat interesante.Dacă cineva mi-ar fi spus că într-o bună zi va trebui să le lepăd ,să le jertfesc pentru Dumnezeu,că întreaga lume a televiziunii este(aşa cum zice Evanghelia) "din lumea aceasta" şi că creştinii-deşi ,e adevărat ,trăiesc în lume-nu trăiesc după lume,n-aş fi putut primi.Acum,prin rugăciune zilnică şi regulată,am aflat că cuvintele rugăciunii m-au hrănit duhovniceşte şi m-au călăuzit,aducându-mă mai aproape de Mântuitorul meu-pe când televiziunea ,radioul şi presa sunt o hrană neduhovnicească,care mă înstrăinează de Dumnezeu.Îndreptăţirea mea,că trebuie să ştiu ce se întâmplă în lume,nu mai putea sta în picioare în faţa rugăciunii.După cum am zis,televiziunea şi mass-media sunt "interesante" - cuvânt care vine din latinescul "inter essere",adica "a fi parte dintr-un întreg".Şi mi-am pus întrebarea:Sunt eu creştin şi trăiesc în lume,dar nu mai fac parte din lumea aceasta sau fac parte din lume,hrănindu-mă cu scandaluri,crime,ştiri de senzaţie şi tragedia întregii lumi?Nu era atunci mai bine să mă rog pentru întreaga lume,să mijlocesc pentru victimile sale de zi cu zi,aşa cum făceau Sfântul Siluan şi Cuviosul Sofronie,şi aşa cum se face în rugăciunile Sfintei Liturghii?Aşa ceva ar arăta o adevărată dragoste pentru Dumnezeu şi pentru aproapele meu,căci Dumnezeu este cu adevărat în fratele meu şi sora mea.Aşa mi-aş putea dovedi dragostea către Dânsul.Dar ,din fericire,toate acestea-televiziunea,mâncarea ,voia proprie ş.a.-n-au trebuit să fie rupte cu sila de la mine,ci-o minune!-au căzut de la sine.Ca o încălţăminte care,atunci când creşti,nu ţi se mai potriveşte şi o arunci,la fel şi aceste lucruri lumeşti s-au îndepărtat de la mine ca ceva nefolositor.Şi mai uimitor lucru:chiar şi muzica,walkman-ul,CD-player-ul şo compunerea de cântece s-au "înecat" în rugăciune.Muzica a fost dintotdeauna viaţa mea şi- îndrăznesc să mă asemăn Părintelui Sofronie,ca pictor - era ultima redută a lumii în mine.Nicicând nu mi-aş fi închipuit că muzica ar putea să "cadă" de la mine într-o bună zi,şi încă aşa de lesne.Dar ,credeţi-mă: pacea lăuntrică dobândită prin înfrânarea de la "hrana lumii" a însemnat pentru mine o mare surpriză;înfânarea a fost urmată de pace şi a făcut loc rugăciunii pentru lume,chiar dacă este doar o mică,o foarte mică contribuţie la restaurarea fostului Adam ipostatic.
Aşa că ,pentru rugăciunile părintelui meu duhovnicesc şi prin strădaniile mele de a mă ruga zi de zi cu rugăciunile ortodoxe,dar şi cu rugaciuni "libere",pe care le-am învăţat de la "bisericile independente" şi de la protestanţii din Apus( care nu trebuie osândiţi când urmează aceluiaşi Stăpân),ca şi prin rugăciunea lui Iisus ,citirea şi traducerea unor scrieri duhovniceşti de mare însemnătate,prin luarea adesea parte la Liturghie şi împărtăşirea cu  Sfintele Taine,prin multele convorbiri şi conferinţe de-a lungul întregii Europe,m-am "legat" de bunăvoie de Hristos.
Mă aşteaptă încă un drum lung.Uneori mă gândesc că nici n-am început încă să fiu creştin.Calea creştină dreptslăvitoare îmi pare ceva cu neputinţă,dar nu este nici o alternativă,aşa cum am dovedit în întreaga carte.Mesajul lui Hristos este atât de contrar ideilor lumii,atât de ciudat,încât nici o fiinţă omenească n-ar putea fi vreodată în stare să plăsmuiască asemenea idei.Pentru mine reprezintă dovada cea mai sigură că Iisus trebuie să fie Fiul lui Dumnezeu,cineva ce nu este din lumea aceasta!Să-I urmăm aşadar lui Hristos pe calea Sa pogorâtoare,în blândeţe şi smerenie-atat de inacceptabile pentru lume-pentru a ne înalţa cu El la veşnica slavă.Însă aceasta o vom cunoaşte doar în cea din urmă clipă a vieţii noastre pământeşti.
Cred cititorul poate înţelege cu uşurinţă că toate acestea stârnesc ura Satanei,care mă atacă mult mai mult decât în trecut.Diavolul Îl pizmuieşte pe Hristos şi vrea să mă aducă înapoi la el.Adesea,dărâmă ceea ce încerc eu să clădesc.Chiar şi atunci,cred că Dumnezeu îngăduie acestea- Dânsul fiind Stăpânul-pentru a mă încerca, a-mi vădi credinţa,ascultarea şi a-I arăta dragostea mea(cea puţină).Să înveţi deosebirea gândurilor Satanei şi a urzelilor sale,precum şi felul în care ne înrâureşte gândurile,se dovedeşte a fi o lucrare anevoioasă,în care nu poţi izbândi fără harul lui Dumnezeu.
Ştiu un singur lucru: deşi sunt cel mai rău dintre oameni,voi tânji necontenit după harul şi fiinţarea Sa.

Credinta,nadejdea si dragostea

Cititul cartilor iti intareste vointa.Evanghelia este descoperirea tuturor tainelor.Numai ca unuia ea i se deschide,sa zicem,pret de unul pana la o suta de centimetri,altuia pana la o suta de verste.Unuia mult,altuia putin si celui ce i se da putin,chiar si numai a suta parte ii poate ajunge pentru toata viata.In viata noastra devin lucratoare credinta,nadejdea si dragostea.Fara de ele nu ne este cu putinta mantuirea.In Evanghelie,cel ce se arata mai mult stapanit de credinta este Apostolul Petru: Tu esti Hristos,Fiul Dumnezeului celui viu,marturiseste el cand toti-cu exceptia apostolilor-il considerau pe Hristos om.Dar chiar si in randul apostolilor el ne apare ca reprezentantul credintei.De dragoste se arata bogat mai mult decat ceilalti Apostolul si Evanghelistul Ioan Teologul.Reprezentantul sperantei este Iacob.De aceea,cand a dorit sa-si vadeasca slava Sa,Hristos S-a schimbat la Fata in prezenta acestor ucenici.

Jurnalul ultimului duhovnic de la Optina-Editura Cartea Ortodoxa-2005