Toata lumea vorbeste de Cruce insa toti fug de ea.

Cine sunt eu?

Omul se defineste prin optiunile pe care le ia ,in decursul unei zile sau pe perioada vietii.
Multi spun esti ceea ce mananci de exemplu,sau multi se definesc prin cat au invatat sau prin nivelul de stiinta acumulat. De aceea e si foarte greu sa schimbi un om ,sa ii schimbi mentalitatea.
El este ceea ce a fost invatat si a optat el insusi sa urmeze.
Daca am optat pentru bani,ma voi gandi la ei,daca am optat sa invat o disciplina,aceea ma va ghida in viata.Daca ascult o muzica,ma voi plia dupa aceasta,gandurile se vor infasura in jurul ei.
Deci esti ceea ce faci,ceea ce gandesti.....
Intrebarea este : ce este corect pentru tine sa doresti de la viata,ce cariera sa urmezi ,care sa fie calea ta?
Si acum imi vine in minte ce spune Hristos: Eu sunt Calea ......,Adevarul .....si Viata.....
E un efort foarte mare acesta,de a merge numai cu Hristos,de a nu avea cai intermediare.....
Ma gandesc la stirile din lume,la familia mea,la ce o sa cumpar,la ce o sa mananc,la unde sa merg in vacanta,ma gandesc la multe alte ale vietii acesteia. Si ele incep sa ma acapareze ,sa ma transforme,sa ma ingroape.Unde este Hristos in gandurile mele? Cat ma gandesc la rugaciune ? Cat de mult mi-L doresc pe Hristos?
O mica greseala in gandire si nu mai esti pe drumul cel bun. Ce mult conteaza spre exemplu dogmele! Daca le schimbi putin,se schimba intreg sensul religios ! Si multi spun ca nu conteaza,ca este acelasi Dumnezeu ! Da,dar cum ajungi la acel Dumnezeu,care este Calea ,calea corecta?
Iov de exemplu ,se certa cu prietenii sai cum este mai corect sa isi priveasca suferinta ,si cat erau de diferite opiniile!Desi credeau la fel ! Dar nu in acelasi fel.... Iov avea cea mai multa dreptate ,insa nu intru-totul. Dumnezeu insusi a venit si l-a corectat,insa l-a apreciat pe el ca fiind cel mai aproape de Adevar!
Suntem crestini ortodocsi multi dintre noi,dar nu stim cum sa ne apropiem de Hristos ! Nu iI acordam suficient timp,dreapta intelegere,nu ne sacrificam pentru El !
Ajuta-ma Doamne sa Te inteleg si sa urmez Calea Ta. Ajuta-ma sa Te iubesc,asa si cum  Tu ma iubesti pe mine! Ajuta-ma ca majoritatea gandurilor si faptelor mele sa fie indreptate catre Tine!

Toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam ! Ajuta-ma sa fac acest lucru!

O simpla idee

Nu prea suntem atenti la ceea ce facem zi de zi ,inclusiv si mai ales eu.Daca scriu o fac pentru mine,pentru a ma indrepta.Deci ideea este urmatoarea :
Daca avem anumite preferinte ,ascultam muzica,ne intereseaza anumite subiecte,vedem filme,tot ceea ce facem are influenta asupra sufletului nostru.Noi nu realizam ,dar ne credem crestini,insa viata o ducem necrestineste,ne interesam mai mult de alte lucruri in afara de Dumnezeu.
Ce ar trebui facut? Sa ne luam viata mai in serios ,si sa fim atenti la ceea ce facem zi de zi,caci ceea ce facem, aceea ne defineste.

Stari de anxietate

Ce poti face cand viata ti se pare insuportabila ,te simti ultimul om,te intrebi de ce mai traiesti sa faci umbra pamantului degeaba?
Cand imi vin astfel de ganduri,atunci singura solutie este sa imi indrept firavele puteri ramase in mine,si sa imi spun : Zi rugaciunea ,Doamne Iisuse Hristoase ,miluieste-ma pe mine pacatosul...!

P.S.

Astfel de ganduri imi vin de obicei cand pierd timpul degeaba,stau prea mult pe facebook,sau ascult muzica.

Stare crestineasca

Care e atitudinea ,care trebuie sa fie constanta,a unui bun crestin? Sa se vada pe sine ca fiind cel mai rau dintre toti pe cei pe care-i cunoaste...Fara acest exercitiu,nu putem progresa in viata duhovniceasca.

Reguli pentru mantuire

Ce trebuie să faca un creştin pentru a-l ajuta sa traiasca o viata adevărată bineplacută lui Dumnezeu:

1. Să meargă la Biserică în fiecare duminică şi în sărbătorile mari.
2. Să se roage continuu: dimineaţa cu rugăciunile de dimineaţă,şi seara cu Pavecerniţa şi Acatistul Maicii Domnului.
3.Să se mărturisească de cinci-şase ori pe an sau de câte ori simte că sufletul are nevoie.
4. Să posteasca miercuri,vineri si posturile mari randuite de Biserica,cu exceptia situatiei cand exista motive de sanatate si cu binecuvantarea duhovnicului.
5.Sa citeasca in fiecare zi Noul Testament si Psaltirea,cartile sfinte ale Bisericii si Sfintii Parinti.
6. Sa participe activ la Dumnezeiasca Liturghie,sa vina devreme si sa se impartaseasca cu regularitate.
7. Sa tina cu strictete canonul dat de duhovnic.
8.Sa implineasca poruncile Sfintei Evanghelii si sa cultive virtutile prin mijloacele pe care le ofera Biserica.
9. Sa fie cu grija la simturi si mai ales la ochi si la limba.
10. Sa aiba multa rabdare ,fara sa carteasca.
11.Sa aiba neincetat pe buze si in minte Rugaciunea " Doamne Iisuse Hristoase,miluieste-ma!"
12. Sa aprinda in fiecare zi candela si sa tamaieze in casa.
13. Sa faca pace si sa nu judece pe nici un om.
14. Sa iubeasca ,sa creada,sa nadajduiasca ,sa multumeasca,sa fie ingaduitori,sa ierte ,sa miluiasca.
15. La Biserica ,femeile sa se imbrace cuviincios ,sa nu se vopseasca si sa nu poarte haine barbatesti.
16. Incercati toti sa nu fumati ,sa nu va imbatati si sa nu jucati jocuri de noroc.

Din cartea Rugaciunea in lume,Editura Bizantina,autor protopresbiter Stefanos Anagnostpoulos.

Izvorul Tamaduirii, un adevăr istoric trecut prin credintă

Sarbatoarea din Vinerea luminata poarta prin istorie un adevar impresionant, pastrat cu sfintenie de crestinii ortodocsi. Acela al Izvorului Tamaduirii, inca limpede si nesecat, ce izvoraste de sub biserica ctitorita in timpului imparatului Iustinian, aflata in inima Istanbulului. Desi multi romani au ajuns in capital culturala a Turciei, putini s-au invrednicit sa ajunga la acest lacas de cult. Nu exista indicatoare si nici nu gasesti oameni care sa-ti ofere informatii despre biserica Izvorul Tamadurii. Singura modalitate, pentru un pelerin ajuns in aglomeratia urbana din orasul intins pe doua continente, este sa ia legatura cu preotul ortodox de la biserica romaneasca “Sf. Muc. Parascheva”. Poarta ce da spre Izvorul Tamaduirii, o incinta inconjurata de ziduri, este protejata permanent de greci, acestia fiind responsabili cu ingrijirea tuturor lacasurilor reprezentative pentru Ortodoxie din Istanbul. O intrare discreta care tainuieste valoarea istorica si spirituala a bisericii, ascunsa de peste jumatate de mileniu in inima culturii si civilizatiei mulsulmane. Nici urma de cruce sau vreun indicator in turca sau engleza, dezinteresul pentru promovareaobiectivelor religioase crestine fiind evident in acest oras. Dincolo de ziduri, grecii te poftesc sa vizitezi, sa te rogi si sa constati cu proprii ochi adevarul traditiei privind bisericii Izvorul Tamaduirii, curatenia si frumusetea izvorului, precum si minunata icoana a praznicului. Aceasta este fotografiata an de an, pe bucati, si de fiecare data, in ciuda umezelii din biserica si a vechimii ei, si-a pastrat nealterate calitatile. Mai mult, icoana Izvorului Tamaduirii, a carei vechime atinge perioada de aur a Bizantului, se curata singura, analizele facute asupra ei, dovedind calitati de refacere inexplicabile stiintific, insa justificabile din punct de vedere ortodox: marturie vie a lucrarii permanente a Maicii Domnului in viata Bisericii. In ceea ce priveste apa izvorului Tamaduirii, si-a pastrat nealterate calitatile consacrate, puterea sa vindecatoare fiind recunoscuta de toti cei care ajung aici. In apa izvorului pe care l-a descoperit imparatul Leon, se pot vedea si pesti rosii cu dungi albe, ce aduc in atentie, minunea pestelui sarit din tigaie, semn prevestitor al cuceririi Constantinopolului de musulmani la anul 1453. Atunci, spune traditia, la o masa, un preot a spus ca turcii vor cucerii capitala Bizantului, cind o fi sa sara pestele prajit din tigaie si o sa inoate. Si chiar asa s-a intimplat. De o frumusete aparte, micutele vertebrate, se ridica la suprafata izvorului, a carui sursa se pierde undeva sub biserica, si par a fi curiosi de venirea oricarui grup de pelerini. Se rotesc prin apa limpede, dupa care dispar in bezna. Pentru romani, o alta adevarata minune este si aceea ca, toate pomelnicile si rugaciunile pe care le lasa turistii sau pelegrinii la Izvorul Tamaduirii, sunt citite si pomenite de preotul ortodox roman din Istanbul. Linga biserica, ingrijite si frumos pastrate sint mormintele patriarhilor ortodocsi ingropati aici de generatii intregi. Unii dintre ei, despre care nu mai stim aproape nimic, au fost adevarati martiri, traind in mijlocul mulsulmanilor, fiind, nu de putine ori, batjocuriti si ucisi.
Traditia despre biserica Izvorul Tamaduirii
Conform traditiei, cu putin timp inainte de a ajunge imparat, Leon cel Mare (457-474) se plimba prin padurea din apropierea Constantinopolului (actualul Istanbul). La un moment dat a intilnit un orb ratacit, care l-a rugat sa-i dea apa si sa-l calauzeasca pe drumul spre cetate. Leon a patruns in desisul din apropiere, dar nu a gasit nimic. Pe cind se intorcea, a auzit-o pe Maica Domnului spunindu-i: “Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape! Patrunde, Leone, mai adinc in aceasta padure si luind cu miinile apa tulbure potoleste setea orbului si apoi unge cu ea ochii lui cei intunecati”. Leon a facut intocmai, iar orbul a inceput sa vada. Dupa ce a ajuns imparat, Leon a construit linga acel izvor o biserica. La rindul sau, imparatul Justinian (527-565) care suferea de o boala grea si s-a vindecat dupa ce a baut apa din izvor a construit o biserica si mai mare. De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli si a tamaduit diferite rani, molime si alte suferinte. Astfel, a fost statornicita o zi in care toti sa-si aduca aminte de coborarea in istorie a Fecioarei Maria. Sarbatoarea de astazi este mai mult decit celebrarea unei minuni, pentru ca in lumea de dupa Invierea lui Hristos, o simpla fintina a devenit locul unei prezente. Izvorul din Constantinopol nu mai e un simplu izvor, o apa buna de baut. E un loc al cerului. Pentru ca, dupa ce Iisus s-a inaltat promitind totusi ca ramine pe pamint, fiecare loc de aici, de jos, este un semn al unui loc de sus. Si legatura cu cer, scara pe care urca sufletul, este fiecare dintre noi, aflat in relatia personala cu Mintuitorul Hristos. Multi crestini ies astazi la mormintele celor dragi pentru a da de pomana, a ingriji locurile de veci.

Sursa: http://www.ziaruldebacau.ro/ziarul/2011/04/28/izvorul-tamaduirii-un-adevar-istoric-trecut-prin-credinta.html

Print PDF

O experienta

Ce mari erau inainte crestinii,care dupa ce il descopereau pe Hristos,nu alergau la ceilalti sa se dezvaluie,ci fugeau de lume,incercand sa fie cat mai mult si cat mai aproape de Dumnezeu.

Am o experienta de spus: am inteles zilele acestea ca nu te poti apropia de Dumnezeu decat daca sacrifici tot din jurul tau,sau cat de mult poti.
Orice confort,orice placere,orice dorinta te indeparteaza de Hristos.Mancarea prea multa sau grasa,comoditatea ne face oameni trupesti ,fara sansa de a ne sfinti.

A sacrifica propriul eu pentru Hristos,a sacrifica lumea cu toate ofertele ei,pare cel putin pentru mine ceva aproape imposibil de realizat.
Insa poate cu ajutorul dumnezeiesc,(totul e cu putinta celui ce crede),voi reusi sa realizez acest lucru.

Sf.Ioan Iacob Romanul -Despre citirea Scripturilor

De multe ori am scris cuvinte pentru folosul meu sufletesc si am crezut ca aceste cuvinte pot folosi si la alte persoane care nu prea au vreme sa deschida cartile si poate nici nu au la indemana cartile potrivite. Stiu ca in ziua de azi toata lumea este grabita si cartile cele groase ale Sfinilor Parinti stau uitate si rar cine le mai citeste. Asa este duhul veacului, asa sunt ocupatiile oamenilor; asa este razboiul cel nevazut, incat lucrul cel duhovnicesc, si mai ales citirea cartilor sfinte nu prea au loc in viata crestinilor de azi. Si asta nu se intampla numai in lumea mirenilor, ci insisi Monahii au inceput sa ajusteze viata dupa moda noua. Grija celor pamantesti ii tine incatusati si nu pot sa mai afle vreme pentru citirea si cugetarea dumnezeiestilor Scripturi.

Abia au vreme sa asculte pravila din biserica, insa si atunci mintea le este impovarata cu grija trupeasca si cu necazurile vietii. Pentru indulcirea sufletului greu se gaseste vreme in veacul nostru. Si aceasta ne pagubeste mai mult decat toate. Caci neavand ragaz a privi mai des catre cele ceresti, uitam rostul vietii, slabim duhovniceste si ajungem de multe ori la deznadajduire, cand stim ce fel de fagaduinta am facut inainte lui Dumnezeu si cand vedem ca se cheltuieste viata in chip zadarnic.

Iata cum ne sfatuieste cuviosul Nicodim Aghioritul in privinta aceasta: „Toti crestinii care stiu carte, datori sunt a citi Dumnezeiestile Scripturi, pentru ca, dupa cum zice Sfantul Ioan Gura de Aur, fara de citirea Sfintelor Scripturi nu poate cineva a se mantui.” In cuvantarea cea pentru Lazar, Sfantul Ioan Gura de Aur zice: „Ca nu este cu putinta; nu este a se mantui cineva, neindulcindu-se adeseori de citirea duhovniceasca!” Apoi Sfantul Ioan Scararul ne incredinteaza ca citirea lumineaza si aduna mintea si naravurile le pune la randuiala.

Iar Sfantul Efrem Sirul zice: „In ce chip trambita strigand in vreme de razboi, desteapta osardia vitejilor luptatori impotriva inamicului, asa si Sfintele Scripturi desteapta osardia ta spre el bun si te imbarbateaza pe tine impotriva patimilor. Pentru care, frate al meu, trezeste-te cu intemeiere si te sarguieste de-a pururi a te lipi de citirea Sfintelor Scripturi, ca sa te invete pe tine cum se cade a fugi de cursele vrajmasului si a dobandi viata vesnica. Sunt insa unii care citesc dar nu-si dau silinta ca sa inteleaga cele scrise.”

Sfantul Apostol Pavel scrie catre Ucenicul sau, Timotei: „Ia aminte la cetire”! Iar purtatorul de Dumnezeu Ignatie porunceste Diaconului Iron, scriindu-i: „Ia aminte la cetire ca nu numai tu sa cunosti legile, ci si la ceilalti sa le talcuiesti.” (in trimiterea catre Antioheni). Iar despre Sfantul Vasile cel Mare si Sfantul Grigorie Teologul spune istoricul Rufim ca 13 ani au sezut in pustie, cugetand Scripturile. Acum sa ne oprim putin, cei care traim in veacul acesta de pe urma si sa ne intrebam:

Daca in vremea cea veche era neaparata nevoie citirea Scripturilor – (cand erau si povatuitori destui cu viata sfanta si lumea era mai credincioasa) – dar oare astazi, cand s-au inmultit viclesugurile in lume si s-au imputinat pastorii cei buni, acum cand nu mai gasesti pilda de viata curata si nici povatuitori sufletesti, cu atat mai mult trebuie sa ne sarguim la citirea Sfintelor carti, pentru a nu gresi drumul mantuirii. Sa ne gandim fratilor ca mantuirea noastra este in mare primejdie acum cand nu mai sunt povatuitori. Deci sa fim mai cu paza de catre orice vatamare sufleteasca si mai sarguitori la citirea Sfintelor Scripturi. Caci in ele vom afla mangaiere si luminare. Daca nu mai sunt povatuitori vii sa ne ajute, sa alergam mai mult la cuvintele Scripturii pe care ni le-au lasat mostenire Sfintii Parinti.

Folosind mai des sfaturile lor si urmand pilda vietii lor, nu vom rataci drumul mantuirii (cu darul lui Dumnezeu). Eu, nevrednicul, am cautat sa mai aleg din carti cuvintele care ne folosesc mai mult in viata calugareasca si pe care nu le pot afla cu usurinta toti, mai ales cei care sunt vesnic ocupati in ascultari si in treburi.

Sf.Ioan Iacob Romanul – “Din Ierihon catre Sion. Trecerea de la pamant la cer.”

De ce sunt ortodox

Fragment din cartea interviu cu Klaus Kenneth:

As vrea sa ne povestiti ceva despre misiunea din Kenya si despre fundatia din Serbia si Muntenegru.

Cand am devenit crestin,existau zboruri ieftine din Elvetia spre Kenya.Si am vazut pe la televizor ca africanii danseaza in Liturghie ,in Catolicism ,ceea ce mi se parea a fi tare muzical si grozav,asa ca am vrut sa merg si eu sa vad.Am iesit ,deci, din hotel duminica dimineata si am vrut sa intru la o asemenea Liturghie.Orasul era destul de pustiu,pentru ca sambata noaptea mereu sunt petreceri ,astfel ca am vazut doar o tanara doamna pe care am intrebat-o unde pot gasi o biserica.Ea mi-a raspuns:Cea mai apropiata Biserica e undeva la 7km,intr-un tufis.Asta se intamp,a in Mombasa.Si i-am spus ca totusi vreau sa merg acolo,cum pot ajunge? Ia un taxi.Am luat un taxi si m-am urcat.Dar mi s-a spus ca nu voi gasi biserica ,chiar de voi ajunge in sat,caci e ascunsa.Asa ca am ajuns,pana la urma acolo si,cu chiu cu vai,am gasit si biserica.Slujba era ,intr-adevar ,asa cum imi inchipuisem : foarte-foarte vie.Nu era o slujba ortodoxa,dar se simtea ca e vie,mai ales ca oamenii de acolo sufera,iar,atunci cand oamenii sufera,exista o legatura vie cu Dumnezeu.
Dupa slujba,o femeie m-a chemat sa merg cu ea acasa/Si m-am gandit ca e minunat!In loc sa ma duc sa joc tenis sau golf cu bogatii din hotel,mai bine iau contact nemijlocit cu viata reala din Africa-oricum ,inca de cand traiam in India,m-am identificat mai usor cu saracii de pe strada decat cu bogatii din hoteluri.Am mers deci cu ea acasa.Dragii mei,nu am vazut in viata mea o asemenea coliba ,plina de sobolani,prin care ploua.Avea peretii mancati de ploaie....Si, deodata ,femeia aceea si-a pus mana pe piciorul meu si am inteles ca era o prostituata.O chema Lucy. Si i-am spus : Lucy ,te rog lasa-ma.Nu ma intereseaza asta ! Daca tu cauti dragoste,atunci nu infelul acesta.Dar stiu ca tu,de fapt,nu cauti dragoste,tu ai nevoie de bani ca sa iti hranesti copiii.Cred ca ,atunci,aveam cu mine aproximativ 1000 de franci elvetieni,bani de calatorie.I-am dat ei toti banii,astfel incat,macar o jumatate de an sa nu mai fie nevoita sa se prostitueze.Si,apoi,i-am povestit despre viata mea ,despre cum L-am gasit pe Hristos.A plans ,cutremurata,si m-a chemat sa o vizitez si a doua zi.Si-a chemat si prietenele-un intreg grup de prostituate,carora le-am dat marturia pe care v-am dat-o si dumneavoastra.Atunci,au inceput si ele sa planga, si mi-au povestit despre viata lor-scarba fata de turistii cei grasi,saracia de care sufera,copiii care le mor de Sida.Auzind acestea ,m-a durut atat de tare inima,incat mi-am spus ca acolo trebuie sa se intample ceva.Cu tot ce castig din vanzarea cartilor-atunci cand vorbesc in Germania ,le cer organizatorilor sa ma plateasca- am construit o scoala In Kenya,cinci cladiri mari. 150 de copii au ,acum in scoala.Femeile invata igiena si asa mai departe.
Apoi,am cunoscut-o ,in Elvetia,pe sotia mea,pe acest inger.Ea vine din Muntenegru,iar cand am fost ,impreuna cu ea in tara,am vazut ca sunt oameni care cauta in lazile de gunoi dupa mancare.Probabil cunoasteti si dumneavoastra asta.Atunci ,inima mea a sangerat pentru a doua oara si am facut o asociatie de ajutoare ,care se numeste Sfantul Sava-un sfant care ,in secolul al XIII-lea ,a trait in Balcani.De atunci,banii merg intotdeauna unde e mai mare nevoie de ei- o data in Kenya,o data in Muntenegru,in Romania ,in Serbia.Mereu,cand aud despre un loc cu multa saracie,banii mei merg acolo.Acestea sunt asociatiile mele.

Staretul Sava de la Lavra Pecersk din Pskov

Cel care s-a dedicat voii lui Dumnezeu
Cu inima si sufletul,
Acela si-a aflat pentru vesnicie
Linistea launtrica.
El a cunoscut,ca Mintea cea Mare
Conduce aceasta lume,
Si nimic din acest univers
Nu este uitat de catre El.

Pomenirea Sfîntului Apostol Simon Zilotul- 10 Mai

Acest sfînt Apostol era de neam din Cana Galileei, cunoscut Domnului nostru Iisus Hristos şi Preacuratei Maicii Sale, deoarece Cana nu este departe de Nazaret. Cînd Simon a avut nunta cea legiuită, a fost chemat şi Iisus cu ucenicii acolo, unde, neajungîndu-le vinul, Domnul a prefăcut apa în vin. Mirele, văzînd o minune ca aceea, îndată a crezut că Domnul este adevăratul Dumnezeu şi, lăsîndu-şi nunta şi casa, i-a urmat Lui cu osîrdie, pentru care s-a numit "Zilotul", adică rîvnitor. Deci s-a aprins cu atît de mare dragoste dumnezeiască către Hristos, încît şi mireasa sa şi pe toate cele lumeşti le-a trecut cu vederea pentru dragostea lui Dumnezeu, şi şi-a făcut sufletul său mireasă Mirelui Celui fără de moarte, numărîndu-se în ceata ucenicilor lui Hristos, unul din cei doisprezece Apostoli.

După ce a primit cu ceilalţi Sfinţi Apostoli, Sfîntul Duh, Cel ce S-a pogorît în chip de limbi de foc, a trecut în Mauritania şi în Africa, propovăduind pe Hristos şi răbdînd pentru El cu rîvnă înfocată. După aceea, fiind în Britania şi luminînd pe mulţi prin cuvîntul Evangheliei, a fost răstignit de cei necredincioşi şi s-a sfîrşit prin pătimirea cea de un chip cu a lui Hristos.

Dimineata devreme

Cand te trezesti dimineata primele tale ganduri trebuie sa fie indreptate catre Dumnezeu.Deasemenea e bine sa constientizezi ca incepi iarasi lupta duhovniceasca,si trebuie sa fii gata pentru orice ti s-ar intampla: necazuri,jigniri ,umilinte,certuri,ispite,si chiar pericole de moarte.Sunt crestin si sunt gata sa infrunt toate ispitele pentru mantuirea mea si pentru Dumnezeu.

Sfanta Mare Mucenita Irina

În vremile acelea, cînd poporul trăia în întuneric şi în umbra morţii, prin închinarea la idoli păgîneşti, a început a străluci lumina sfintei credinţe prin propovăduirea apostolilor. Atunci era un împărat cu numele Liciniu, care vieţuia în cetatea ce se numea Maghedon. Acela avea împărăteasă de un nume cu sine, pe Licinia, care a născut o fiică şi a numit-o Penelopi. După ce a început a veni în vîrstă, ca de şase ani, s-a arătat foarte frumoasă la faţă, încît pe multe fecioare le întrecea cu frumuseţea ei. Deci, tatăl ei a zidit pentru ea un stîlp, afară din cetate, departe, într-un loc frumos şi deosebit, care avea diferite camere, toate împodobite cu toată bunăcuviinţa şi îndestulate cu multă bogăţie, în care erau: scaune, mese, sfeşnice, paturi şi toate vasele ferecate cu aur.
Pe acel stîlp a aşezat pe fiica sa, Penelopi, împreună cu treisprezece fecioare frumoase şi a adus acolo pe zeii săi de aur, ca să păzească pe fiica lui. După ce a închis-o acolo, pînă la vîrsta cea desăvîrşită, cuviincioasă nunţii, a pus lîngă ea o cinstită bătrînă, cu numele Caria, ca să-i fie învăţătoare, care şedea şi mînca împreună cu ea, fiind mai mare peste celelalte fecioare. A mai pus încă şi pe un bătrîn, bărbat cinstit şi înţelept, cu numele Apelian, ca s-o înveţe carte în toate zilele. Acolo a petrecut astfel fecioara şase ani şi trei luni şi după al doisprezecelea an al vîrstei ei, tatăl ei gîndea s-o însoţească cu vreunul din cei mai luminaţi fii împărăteşti.
În acea vreme, fecioara, şezînd pe stîlpul cel înalt în camera sa, un porumbel a zburat prin fereastra de la răsărit, avînd în cioc o ramură de măslin, pe care lăsînd-o pe masă, a zburat afară. După un ceas a intrat înăuntru un vultur, aducînd o cunună făcută din diferite flori, pe care lăsînd-o pe masă, a zburat şi el afară. Pe altă fereastră a intrat un corb, aducînd în cioc un şarpe mic, pe care l-a lăsat pe masă şi a zburat afară. Fecioara căuta spre acelea împreună cu învăţătoarea ei şi se minunau amîndouă, nepricepînd ce să fie aceste semne.
După ce Apelian, învăţătorul s-a suit la dînsele, la vremea sa, i-au spus lui cele ce văzuseră. Apelian, fiind creştin în ascuns şi mai înaintevăzător, a socotit în minte şi a zis către fecioară: "Ascultă, Penelopi, fiica împăratului, să ştii că porumbelul înseamnă obiceiul tău cel bun, adică blîndeţea, alinarea şi întreaga înţelepciune feciorească; iar ramura de măslin înseamnă darul lui Dumnezeu, care, prin Botez, se va da ţie. Vulturul cel înalt înseamnă împărat biruitor, adică vei împărăţi peste patimi şi te vei înălţa prin gîndirea ta la Dumnezeu şi vei birui pe vrăjmaşii nevăzuţi ca pe nişte păsări proaste. Iar cununa cea de flori este semn al răsplătirii, pe care, pentru nevoinţele tale, o vei lua de la împăratul Hristos în cereasca Lui împărăţie, unde ţi se găteşte cununa nestricăcioasă a slavei celei veşnice. Iar corbul cu şarpele înseamnă vrăjmaşul diavol, care vrea să aducă asupra ta scîrbă, mîhnire şi izgonire, ca un balaur cumplit. Deci, să ştii, o, fecioară, că Împăratul cel mare, Care stăpîneşte cerul şi pămîntul, vrea să te logodească, spre a-i fi mireasă Lui, şi ai să suferi pentru Dînsul multe ispite".
Auzind fecioara o tîlcuire ca aceasta, a pus la inimă cuvintele lui Apelian şi a început cu dorinţă dumnezeiască a se bucura în inima ei. A doua zi s-a suit la dînsa pe stîlp tatăl ei, împăratul Liciniu, cu împărăteasa şi cu boierii, vrînd s-o vadă şi s-o sfătuiască pentru nuntă. Văzînd faţa ei strălucind ca raza luminii soarelui, s-a bucurat şi a zis către dînsa: "Iată, iubita mea fiică, ai ajuns acum la vremea nunţii. Deci, spune-mi, care fiu de împărat îţi este plăcut, ca să te logodesc cu dînsul?" Şi-i spuneau ei despre mulţi fii ai împăraţilor celor dimprejur. Atunci ea a zis către dînsul: "Tată, dă-mi şapte zile să mă gîndesc şi după aceea îţi voi răspunde".
Crezînd tatăl cuvintele ei, s-a dus acasă. Atunci Penelopi, apropiindu-se de idoli, le-a zis: "De sînteţi zei, ascultaţi-mă pe mine. Tatăl meu vrea să mă logodească, iar eu aş fi voit să petrec întru feciorie, pentru că grijile vieţii sînt piedică pentru slava lui Dumnezeu. Deci, spuneţi-mi, oare să merg după bărbat sau nu?"
Idolii cei muţi tăceau, fiind fără de suflet. Deci, scuipîndu-i, fecioara s-a întors spre răsărit şi, căutînd spre cer, a zis: "Dacă Tu eşti Dumnezeul cel adevărat, pe care galileenii te propovăduiesc, mă rog Ţie, arată-mi, este bine să-mi iau bărbat sau să petrec totdeauna în feciorie?"
Fiind seară, a adormit şi a văzut în vedenie pe îngerul lui Dumnezeu, grăind către dînsa: "Penelopi, de acum nu te vei mai numi aşa, ci Irina, şi vei fi multora scăpare şi paşnică adăpostire; şi prin tine multe suflete omeneşti se vor mîntui, întorcîndu-se la Dumnezeu. Numele tău va fi mare şi minunat în toată lumea, iar ceea ce ţi-a spus bătrînul Apelian de păsările văzute este adevărat, că Duhul lui Dumnezeu a grăit prin gura sa. Iată, va veni la tine în această noapte omul lui Dumnezeu, Timotei, cel ce de la Sfîntul Pavel, Apostolul lui Hristos, a luat învăţătură şi preoţie şi poartă scrisorile lui. Acela te va boteza şi te va învăţa ce vei face". Zicînd îngerul acestea, s-a făcut nevăzut.
Venindu-şi fecioara în sine, s-a umplut de bucurie şi aştepta venirea preotului. După puţină vreme a venit la stîlpul acela omul lui Dumnezeu, Timotei, povăţuindu-se de îngeri şi, suindu-se pe acel stîlp, a fost primit cu bucurie de fecioară. Astfel, şezînd el, o învăţa pe ea, pe povăţuitoarea ei şi pe toate slugile ei, care-l ascultau cu plăcere. După ce a învăţat-o din destul despre adevăratul Dumnezeu, Iisus Hristos şi despre sfînta credinţă cea întru Dînsul şi despre tainele creştineşti, a botezat-o în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfîntului Duh şi i-a pus numele Irina, în loc de Penelopi.
Asemenea a botezat pe Caria, învăţătoarea ei, şi pe toate celelalte slugi; iar pe Irina a făcut-o mireasa lui Hristos, ca să-şi păzească fecioria neîntinată pînă la sfîrşitul său. Şi a întărit-o pe ea, să fie vitează întru nevoinţa cea pătimitoare, în care avea să intre pentru Domnul său Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu, Mirele cel fără de moarte. După ce a învăţat-o din destul, a binecuvîntat-o pe ea şi pe cele ce erau cu dînsa şi, dîndu-le scrisorile apostoleşti şi încredinţîndu-le darului lui Dumnezeu, s-a dus la locul său.
Fericita Irina împreună cu acele fecioare, ziua şi noaptea lăudau şi mulţumeau lui Dumnezeu şi se învăţau neîncetat de dînsa scrisorile apostoleşti. Iar pe zeii părinteşti cei de aur, i-a aruncat pe cîte unul jos, zicînd către dînşii: "De sînteţi zei, mîntuiţi-vă singuri!" Căzînd idolii de la o aşa înălţime pe pămînt, se sfărîmau şi se risipeau ca praful; iar Sfînta batjocorea neputinţa lor şi se bucura întru Domnul său Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu.
După ce au trecut cele şapte zile, tatăl şi mama ei împreună cu boierii s-au suit pe stîlp la ea şi i-au zis de nuntă. Iar ea le-a răspuns: "Cu adevărat să ştiţi că eu sînt roaba lui Hristos, în Care am crezut. Pe Acela L-am iubit, pentru că este Împărat ceresc şi veşnic, şi Aceluia m-am făcut mireasă, ca unui Mire curat, nestri-căcios şi fără de moarte; iar alt bărbat nu voiesc să cunosc, nici nu mă voi închina altui dumnezeu, pentru că nu este alt dumnezeu afară de Acela. Nu vedeţi oare pierzania zeilor voştri, care, căzînd la pămînt prin fereastră, nu au putut să-şi ajute lor? Apoi cum vor fi ajutători vouă? Deşartă este nădejdea voastră, pe care o aveţi spre dînşii şi deşartă este osteneala şi cheltuiala voastră la idoli, pentru că aurul şi argintul se cădea a-l împărţi celor ce au trebuinţă săracilor, sărmanilor şi văduvelor. Iar voi, chemînd lucrători, vă făuriţi zei fără de suflet şi aţi lipsit pe săraci de trebuinţele lor şi v-aţi făcut vrăjmaşi Dumnezeului Celui viu şi slugi ai diavolilor.
Pînă cînd vă veţi zbate ca o juncă neînvăţată, înjugată la jug? Cunoaşteţi pe adevăratul Dumnezeu şi înţelegeţi pe Cel ce poate a omorî şi a învia. Şi, cînd va străluci lumina lui Dumnezeu în inimile voastre, atunci va fugi de la voi diavolul, care trage pe oameni din lumină la întuneric şi îi scoate din cetatea lui Dumnezeu la pierzare şi îi mută din cei de-a dreapta la cei de-a stînga. Deci, voi mai întîi sîrguiţi-vă să fugiţi de dînsul, că amar este şi cumplit. Acela este satana, cel ce acoperă ochii inimilor voastre, ca să nu cunoaşteţi adevărul. Mai ales către tine, o, părinte, îmi este îndreptat cuvîntul, ca să cunoşti pe Dumnezeu cel ce a alcătuit toate cu cuvîntul. Tu, cînd ai voit să zideşti acest stîlp pentru mine, ai pus la lucru mulţi oameni, căci erau trei mii şi cinci sute de lucrători şi trei sute de conducători, şi abia în nouă luni au putut săvîrşi această zidire. Iar Dumnezeul tuturor veacurilor, cu un cuvînt al Său a făcut cerul, soarele, luna şi stelele, lumina şi întunericul, şi a numit lumina ziuă, iar întunericul l-a numit noapte.
A întemeiat greutatea pămîntului pe nimic, iar apelor le-a poruncit să curgă spre slujba noastră şi multe feluri de copaci au crescut. A aşezat vremile, anii şi lunile şi a făcut fiarele şi dobi-toacele pămîntului, păsările cerului şi peştii în ape, iar la sfîrşit a făcut pe om, cu preacuratele Sale mîini, luînd ţărînă din pămînt şi l-a pus pe el stăpîn a toată lumea, pe toate supunîndu-le sub picioarele lui. Toate acelea în şase zile le-a săvîrşit Dumnezeu, prin Cuvîntul Său, Care este Unul născut, Fiul, Iisus Hristos, Care fără de maică dintr-Însul S-a născut mai înainte de toţi vecii, Cel de o fiinţă şi de un ipostas cu Dînsul, Care, în anii cei mai de pe urmă, S-a întrupat fără de tată şi S-a născut din Curata şi pururea Fecioară, cu lucrarea Sfîntului Duh, şi cu oamenii a petrecut şi minuni fără de număr a făcut. Orbilor le-a dat vedere, pe cei bolnavi i-a curăţit, pe cei slăbănogi i-a ridicat şi pe morţi i-a înviat.
Pe Acesta iudeii L-au răstignit din zavistie, voind astfel singur a pătimi pentru mîntuirea noastră. Dar, după moartea şi după îngroparea Sa, a înviat a treia zi, cu puterea dumnezeirii Sale, şi S-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, trimiţînd Duhul Sfînt la sfinţii Săi ucenici. Pe aceia i-a trimis în toată lumea, ca să lumineze pe cei întunecaţi, să întoarcă pe cei rătăciţi şi să mîntuiască pe cei pierduţi; pentru că voieşte ca toţi să se mîntuiască şi nu va lipsi mila Lui spre neamul omenesc pînă în veac".
Acestea grăindu-le Sfînta, toţi o ascultau cu dulceaţă; apoi, luînd împăratul şi împărăteasa pe iubita lor fiică, au adus-o în cetate. Aici au ieşit întru întîmpinarea fiicei împăratului toate fetele cetăţii şi, dănţuind, i se închinau ei. Tot poporul, alergînd la locuri înalte, suindu-se pe ziduri şi pe case, îi cînta laude, fericind pe Penelopi fecioara cea frumoasă. Deci, cînd s-a apropiat Sfînta Irina de palatele împărăteşti, a văzut diavolul, care striga către dînsa: "Nimic nu-ţi este de obşte ţie şi mie în cetatea aceasta, fecioară; du-te de la cetatea noastră, căci aici nu vieţuieşte nimeni din creştini". Iar Sfînta i-a zis: "În numele lui Iisus Hristos îţi poruncesc ţie, ca să-mi spui cine eşti tu!" Iar el a zis: "Eu sînt demonul care petrec în idolul Apolon, învăţătorul desfrînării şi al preadesfrînării, ajutătorul vrăjitorilor, povăţuitorul tîlharilor, prieten al desfrînaţilor, făcător de glume al beţivilor, cel ce mă bucur de vărsările de sînge; sînt povăţuitor a toată nedreptatea şi minciuna şi tată a toată răutatea şi îţi zic să pleci din cetatea noastră, ca să nu pornesc asupra ta pe tatăl tău, aprinzîndu-l pe dînsul cu mînie spre a te ucide".
Acel glas al demonului mulţi l-au auzit, iar pe el nu l-au văzut. Deci, fericita fecioară l-a certat pe el, zicîndu-i: "Eu îţi poruncesc ţie: În numele lui Iisus Hristos, să ieşi din cetatea aceasta!" Şi cutremurîndu-se demonul, s-a făcut nevăzut. După aceasta diavolul a răzvrătit inima împăratului şi l-a pornit pe el cu mînie şi cu iuţime asupra fiicei sale şi, chemînd pe împărăteasă, i-a zis: "Ce am făcut, căci fiica noastră este amăgită? O, de n-aş fi zidit turnul acela; căci, vrînd să păzesc pe fiica mea, am pierdut-o şi m-am lipsit de nădejdea mea". Iar împărăteasa a zis către dînsul: "Neînţelepte cuvinte grăieşti tu, căci, cu ce s-a înşelat fiica noastră? Şi ce răutate vezi într-însa? Împăratul a răspuns: "Crede în Hristos şi de zei se leapădă". Zis-a împărăteasa: "Zeii cei ce n-au făcut cerul şi pămîntul, să piară; iar fiica mea s-a învrednicit slavei împăratului Hristos, Cel ce a chemat-o la viaţa veşnică".
Atunci împăratul, mîniindu-se, a poruncit să dea afară din palat pe împărăteasă, iar una din slujnice, alergînd, a spus fecioarei Irina. Ea, sculîndu-se, a mers şi a stat înaintea tatălui său. Deci, dacă a văzut-o pe ea împăratul, s-a plecat în jos, căci îi trecea mînia din inima sa, fiind pornit de diavolul, şi a zis Sfînta Irina către tatăl său: "Pentru ce este întristată faţa ta, o, tată? Împărăţia ta este în pace, război nu ai înaintea ta, eu, fiica ta, am venit la tine. Deci, de unde este asupra ta această mîhnire?" Iar împăratul i-a răspuns: "Mai bine mi-ar fi fost mie, de nu te-aş fi născut, pentru că pentru tine am făcut acel prealuminat stîlp; iar pe zeii mei cei de aur i-am pus ca să te păzească. Asemenea am pus mese, paturi şi scaune împodobite cu aur, iar tu mi-ai răsplătit cu rele în loc de bune".
Iar ea a zis: "Spune-mi, tată, ce rău ţi-am făcut eu?" Şi a zis împăratul: "Oare nu puţin rău este acesta, că numeşti pe Hristos Dumnezeu, iar de zeii mei te lepezi?" Zis-a Sfînta: "Nimic n-am făcut rău, tată, căutînd spre Hristos, adevăratul Dumnezeu şi punîndu-mi nădejdea spre El, iar nu spre idolii tăi". Împăratul cu glas groaznic, a zis: "Penelopi, jertfeşte zeilor!" Răspuns-a Sfînta: "Nu-mi întoarce numele meu, că nu sînt Penelopi, ci mă numesc Irina; căci acest nume mi s-a pus mie de înger în vedenie şi de preot, prin Sfîntul Botez". Iarăşi i-a zis împăratul cu mînie: "Rod străin, iar nu al meu, jertfeşte zeilor!" A răspuns Sfînta Irina: "Nu voi jertfi diavolilor celor ce te pornesc pe tine la mînie şi care sînt pricinuitori focului veşnic, cel pregătit păgînilor".
Iar împăratul s-a tulburat de mînie mare şi a poruncit s-o arunce legată în picioarele unor cai sălbatici, ca s-o calce. Fecioara fiind aruncată, a mers împăratul singur la cai, vrînd să-i vadă moartea ei. Dar iată un cal mai sălbatic decît ceilalţi, dezlegîndu-se din legături, deodată s-a repezit asupra împăratului şi, apucîndu-i cu dinţii mîna cea dreaptă a împăratului, a smuls-o din umăr şi sfîşiindu-l, l-a omorît. Iar după aceea a stat blînd la locul lui; asemenea s-au făcut blînzi ca mieii şi ceilalţi cai, fără a vătăma pe Sfînta Irina.
Calul care omorîse pe împărat, din porunca lui Dumnezeu, luînd glas omenesc, fericea pe Sfînta Muceniţă, astfel: "Fericită eşti tu, porumbiţa lui Hristos, care ai călcat pe vrăjmaşul şarpe. Tu eşti minunată pe pămînt, la ceruri vei fi cinstită cu dragoste; tu te vei număra cu drepţii, unde te aşteaptă lumina cea veşnică şi cămara Mirelui Celui fără de moarte, ca pe o fecioară înţeleaptă şi vitează. Deşi eşti femeie cu trupul, dar cu duhul arăţi lupta cea bună".
Deci, dezlegîndu-l din legături, Sfînta Irina cu rugăciunea a înviat pe tatăl său cel mort şi a tămăduit mîna lui. Atunci împă-ratul, împărăteasa şi toată casa lor şi mult popor, ca la trei mii, au crezut în Hristos. Nu după multă vreme, împăratul, lăsîndu-şi împărăţia ca să poată sluji mai liber lui Hristos, s-a aşezat cu soţia şi cu casnicii săi în acel turn, pe care l-a zidit pentru fiica sa. Iar Sfînta Irina a rămas în cetate, învăţînd poporul şi aducînd pe mulţi la Hristos Dumnezeu, petrecînd în casa celui dintîi învăţător al său, bătrînul Apelian.
După acestea a luat împărăţia cetăţii Macedoniei alt împărat, cu numele Sedechie. Acela, înştiinţîndu-se despre Sfînta Irina, a chemat pe bătrînul Apelian şi l-a întrebat: "La tine este fecioara, fiica împăratului?" Răspuns-a Apelian: "La mine este, împărate". Împăratul a zis: "Nu ştii ce gîndeşte ea?" Răspuns-a bătrînul: "Gîndul ei este ca şi al meu şi al tuturor celor ce ştiu pe Dumnezeu Cel adevărat. În toate zilele posteşte pînă seara, iar seara mănîncă o bucată mică de pîine şi bea un pahar de apă. Altă masă nu ştie. Pat nu are, ci se odihneşte puţin pe pămînt, ziua şi noaptea petrecînd în rugăciuni către Dumnezeu şi îndestulîndu-se cu citirea dumnezeieştilor cărţi".
Auzind împăratul acestea s-a minunat şi, trimiţînd pe eparhul său, a adus-o la sine cu cinste. Venind fecioara la el, i-a zis: "Bucură-te, împărate!" Răspuns-a împăratul: "Bucură-te şi tu, fiică luminată". Zis-a fecioara: "Pentru ce m-ai chemat?" Împăratul a răspuns: "Să şedem şi să vorbim cele de pace şi de dragoste". Fecioara a zis: "Eu citesc în Sfînta Scriptură că: În adunarea deşertăciunilor nu voi şedea şi cu călcătorii de lege nu voi umbla".
A zis împăratul: "Dar oare noi sîntem călcători de lege?" Sfînta a răspuns: "Tot păgînul, care nu ştie pe adevăratul Dumnezeu şi se închină idolilor, este călcător de lege". Zis-a împăratul: "Mă sileşti să te muncesc fără voia mea, necruţîndu-te pe tine, care eşti fiica împăratului". Sfînta Irina a răspuns: "Apoi pentru ce mai zăboveşti, îndeletnicindu-te cu vorba? Ci începe a mă munci, căci sînt gata de toate muncile pentru Dumnezeul meu". Împăratul a zis: "Fecioară, lasă toată bîrfirea şi jertfeşte zeilor". Sfînta a răspuns: "În zadar te mînii, împărate, întărîtat fiind de satana. Să ştii cu adevărat, că nu voi sluji diavolului, nici nu-mi voi cruţa trupul meu pentru Hristos Domnul meu!"
Împăratul, umplîndu-se de mînie, s-a sfătuit cu eparhul cum ar putea s-o omoare. Deci, mai întîi săpînd o groapă adîncă şi umplînd-o de şerpi, de vipere, de vasilişti şi de tot felul de tîrîtoare, a aruncat pe Sfînta fecioară acolo, unde a petrecut zece zile vie şi sănătoasă, pentru că îngerul Domnului s-a pogorît cu ea în groapă şi a păzit-o nevătămată, iar tîrîtoarele toate au murit.
Înştiinţîndu-se împăratul că muceniţa este vie în groapă, s-a minunat şi i se părea căci cu vrăjile a fermecat şi a omorît pe acei şerpi. Deci, poruncind s-o scoată din groapă, a şezut la judecată şi a zis către dînsa: "Jerfeşte zeilor, care te-au cruţat, pentru că au omorît şerpii, iar pe tine te-au păzit vie, ca să cunoşti puterea şi bunătatea lor şi să te închini lor". Sfînta a răspuns: "O, nebunule, şi amăgitule de satana, cel călcat de mine, crezi că zeii cei de lemn sau de piatră pot să omoare şerpii? Ci, tu degrabă vei cădea în groapa cea de dedesubt a iadului, împreună cu zeii tăi, cărora le slujeşti şi te vei afunda în întunericul cel mai dinafară, cel pregătit ţie şi diavolului, unde va fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor". Împăratul, suflînd cu mînie, a chemat un lucrător de lemn, şi a poruncit s-o taie cu un fierăstrău de fier.
Deci, după ce a legat-o de un lemn s-o taie, fierăstrăul nu se atingea de trupul ei cel fecioresc, ci se îndoia ca de o piatră, apoi s-a frînt prin mijloc. Şi a adus alt fierăstrău, dar şi acela s-a frînt; iar cei ce tăiau, căzînd singuri pe frînturile fierăstrăului, s-au tăiat şi au murit. După aceea, împăratul a poruncit să aducă al treilea fierăstrău mai ascuţit şi mai tare şi să taie pe fecioară peste coapsele ei. Deci, legînd-o, au pus-o la pămînt pe spate, punîndu-i o piatră mare pe piept, şi au început a-i tăia sfîntul ei trup cu fierăstrăul; iar împăratul a rîs şi a zis către muceniţă: "Unde este Dumnezeul tău? Să vină acum şi să-ţi ajute, dacă este putere într-Însul".
Zicînd împăratul acestea, deodată s-au făcut fulgere şi tunete înfricoşate şi tulburare în văzduh; iar slujitorii care o tăiau cu fierăstrăul au murit. Împăratul de frică a fugit în palat, iar poporul a fugit şi s-a vărsat ploaie mare ca un rîu, cu grindină cumplită, şi mulţi dintre oameni au căzut morţi, fiind ucişi de fulger, de tunet şi de grindină. În acel timp îngerul Domnului, pogorîndu-se, a prăvălit piatra aceea de pe pieptul sfintei, i-a tămăduit rana şi a ridicat-o sănătoasă. Această minune văzînd-o poporul, opt mii de oameni au crezut în Hristos.
După aceea, împăratul, iarăşi fiind pornit de diavolul, a prins pe Sfînta şi s-a sfătuit cu eparhul cum s-o piardă. Deci, au hotărît s-o omoare astfel: au legat-o de roata morii ca, întorcîndu-se roata s-o sfarme; după ce au dat drumul apei sub roată, apa s-a oprit ca împietrită şi n-a curs nici o picătură, rămînînd Sfînta fără de vătămare. Iar împăratul cu boierii lui strigau: "O, cît de mare este puterea acestei fermecătoare! Iată, a prefăcut firea apei într-o altă fire". Poporul, care privea la o minune ca aceea, s-a ridicat împotriva împăratului şi a strigat cu glas mare, ocărîndu-l şi certîndu-l. Şi, luînd pietre, a aruncat asupra lui şi l-a izgonit din cetate. El, ducîndu-se în patria sa, a mai trăit şapte zile şi a murit acolo de necaz, de mînie şi de ruşine.
După moartea lui Sedechie, Savah, fiul lui, vrînd ca să răzbune necinstea adusă tatălui său, a adunat mare putere de oaste, ca la o sută de mii, şi a mers cu război asupra cetăţii Macedoniei. Auzind cetăţenii că se apropie împăratul Savah, s-a temut şi a închis cetatea, şi au zis către Sfînta Irina: "Pentru tine pierim". Iar ea, poruncindu-le să nu se teamă, a ieşit împotriva împăratului celui ce venea, rugîndu-se lui Dumnezeu şi zicînd: "Cel ce ai auzit oarecînd pe robul Tău, Proorocul Elisei, ascultă şi rugăciunea mea, şi loveşte nevăzut oştirea aceasta ce vine să piardă cetatea; orbeşte pe vrăjmaşii tăi, ca să cunoască că tu eşti adevă-ratul Dumnezeu!"
Ascultînd Domnul rugăciunea ei, îndată a lovit cu orbirea pe împărat şi pe toţi ostaşii ce erau cu dînsul. Înţelegînd împăratul, că Irina a adus aceea orbire asupra lui şi a ostaşilor săi, a trimis cu rugăciune la dînsa, zicînd: "Acum cunosc că este nebiruită puterea Dumnezeului tău. Deci, mă rog ţie, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine şi pentru ostaşii mei, ca să ne dea vederea". Plecîndu-se Sfînta spre milă, a făcut rugăciuni către Stăpînul tuturor şi a căpătat vederea împăratul cu toţi cei ce erau cu el. Atunci a făcut pace cu cetăţenii, grăindu-le: "Să mă aveţi pe mine împărat, precum l-aţi avut pe tatăl meu; iar eu voi ierta necinstea ce aţi făcut tatălui meu".
Văzînd cetăţenii puterea cea mare a împăratului, au făcut pace cu dînsul şi, deschizînd cetatea, i s-au închinat lui, primindu-l ca împărat al lor. După ce împăratul Savah a dobîndit împărăţia şi s-a întărit într-însa, s-a pornit cu mînie contra Sfintei Irina, pentru că diavolul îl îndemna la acelea; şi, chemînd pe muceniţă la dînsul, i-a zis: "Iert cetăţii greşeala aceea; iar asupra ta mă mînii, deoarece pentru tine s-a sculat poporul asupra tatălui meu cu ură şi l-a ucis cu pietre; însă de voieşti ca să fii şi tu iertată, fă-mi voia mea, adică, să aduci jertfe zeilor". Iar Sfînta a ocărît pe împărat pentru nebunia lui şi l-a pornit mai mult spre mînie. Deci, a poruncit împăratul ca s-o arunce în temniţă, sfătuindu-se cu boierii cum să o muncească.
Sfînta, şezînd în temniţă şapte zile, i s-a arătat Hristos, zicîndu-i: "Nu te teme, fiică, că Eu, întărindu-te, sînt cu tine". După aceea, împăratul, scoţînd pe muceniţă din temniţă, a poruncit ca să-i bată în tălpi piroane de fier ascuţite şi, punîndu-i un sac plin de nisip în spate, să o izgonească pînă la un anumit loc, care era departe de cetate ca la cinci stadii. Deci, slujitorii punînd frîu în gura sfintei, au dus-o acolo, izgonind-o iute ca pe un dobitoc. Sfînta alerga şi zicea către Dumnezeu: "Cu adevărat sînt ca un dobitoc la Tine, Doamne, şi eu pururea cu Tine; ţinutu-m-ai de mîna dreaptă, cu sfatul m-ai povăţuit şi cu slavă m-ai primit".
Căutînd sfînta de-a dreapta sa, a văzut pe îngerii Domnului călătorind împreună cu dînsa şi s-a bucurat foarte. După ce a ajuns la locul numit şi, cînd se întorcea spre cetate, slujitorii cu batjocură tîrau cu frîul pe muceniţă şi popor mult urmînd, a văzut Sfînta înaintea sa pe un înger bătînd pămîntul cu toiagul şi a zis în sine: "Iată, va să fie pierzarea vrăjmaşilor lui Dumnezeu!"
După ce a ajuns la locul cel bătut de înger, deodată, desfă-cîndu-se pămîntul, a înghiţit pe slujitorii muncitorului, cei ce duceau pe sfînta; iar ea a rămas dezlegată de frîu, sacul i-a căzut din spinare, piroanele i-au ieşit din picioare şi, vindecîndu-se, umbla slăvind pe Dumnezeu. Înştiinţîndu-se împăratul de aceasta, a zis: "Zeii au deschis pămîntul şi au pierdut pe slujitori de la această fermecătoare". Însă unii se împotriveau, zicînd: "Dumnezeu cel viu este cu Sfînta Muceniţă Irina!" Iar alţii batjocoreau pe Sfînta fecioară.
Venind îngerul cel ce deschisese pămîntul, a ucis cu moarte năpraznică pe mulţi necredincioşi, ca la zece mii, iar cei ce rămăseseră, strigau: "Dumnezeul Irinei, miluieşte-ne pe noi, pentru că credem în Tine şi scăpăm la Tine!" Deci, au crezut în acea vreme ca la treizeci de mii de suflete. Împăratul, necrezînd, l-a lovit şi pe el îngerul lui Dumnezeu şi a pierit cu sunet, ticălosul. Sfînta făcea în cetate multe minuni cu puterea lui Hristos, pentru că nu numai pe bolnavi îi tămăduia, curăţa leproşii şi izgonea diavolii din oameni. Ci şi pe un tînăr mort, ai cărui părinţi plîngeau cu amar, l-a înviat cu rugăciunea şi a adus la Hristos cam cincizeci de mii de suflete.
Cu porunca lui Dumnezeu a venit în cetate Sfîntul Timotei preotul, cel care a botezat-o pe Sfînta Irina, pe care văzîndu-l, Sfînta s-a bucurat şi i s-a închinat. Luînd pe acel preot şi pe tot poporul cel ce crezuse în Hristos, s-a dus la turnul unde locuia tatăl şi mama sa, slujind în linişte lui Dumnezeu şi acolo au primit Sfîntul Botez toţi cei ce crezuseră în Hristos.
Sfînta Irina a petrecut în cetatea Macedoniei trei ani, învăţînd şi încredinţînd popoarele. După aceea s-a dus la altă cetate ce se numea Calinic, (sau Calipoli) unde era împărat Numerian, ruda lui Sedechie şi a lui Savah, împăraţii cei dintîi. Cînd Numerian făcea praznicul spurcatei zeiţe Artemida, aducînd jertfe idolului ei, Sfînta Irina, stînd în faţa lui, l-a mustrat pentru păgînătatea lui şi a mărturisit pe Hristos adevăratul Dumnezeu. Atunci împăratul a zis către boierii săi: "Această fecioară este asemenea la faţă şi la stat cu tatăl său, Liciniu, dar fiii cei răi mîhnesc pe părinţi; pentru că după răutăţile acestei fecioare, tatăl ei cel bun s-a lipsit de împărăţie. Aceasta a fost pricinuitoare de moarte a fratelui meu, Sedechie, şi pe Savah, fiul lui, după cum am auzit, l-a omorît cu vrăjile ei. Deci, fecioara aceasta este cu adevărat pierzătoare de împăraţi".
Apoi s-a întors către Sfînta şi a zis: "Ce zici, vrăjitoare, vei jertfi oare zeilor, sau încă vei mai petrece în socoteala ta cea pierzătoare?" Sfînta, însemnîndu-se cu semnul Sfintei Cruci, a răspuns: "Eu voi jertfi jertfă de laudă Dumnezeului Celui de sus, iar diavolilor tăi şi idolilor celor neînsufleţiţi ai tăi, nu voi aduce jertfă. Cele ce le grăieşti pentru împăraţi, să ştii cu adevărat că Dumnezeul meu, Cel ce stăpîneşte viaţa şi moartea, le-a poruncit lor să moară, iar nu mie. Teme-te şi tu de Dumnezeul meu, că puţine sînt zilele tale şi degrabă te va ajunge sfîrşitul tău".
Auzind împăratul acestea, s-a aprins de mînie şi, scrîşnind din dinţi, a răcnit ca un leu şi îndată a poruncit să se ardă trei boi de aramă, zicînd: "Dacă într-un bou va birui puterea focului cu vrăjile, apoi să se arunce în celălalt, iar dacă şi într-acela aceeaşi va face, apoi să se arunce întru al treilea! Şi s-a făcut aşa. După ce au ars acei boi de aramă şi i-a roşit ca pe un cărbune, a aruncat pe Sfînta într-un bou, şi se ruga în dînsul, strigînd: "Dumnezeule, grăbeşte spre ajutorul meu, ceea ce pătimesc pentru numele Tău cel sfînt!""
Şi s-a arătat ei îngerul Domnului, spunîndu-i să nu se teamă şi răcorindu-i acea văpaie. Iar poporul cîrtea contra împăratului, zicînd: "În zadar ai pierdut tinereţile cele frumoase ale fecioarei acesteia". Deci, după ce s-a răcorit arama, s-a aflat Sfînta vie şi sănătoasă, neavînd nici o vătămare de foc. Şi a zis împăratul către cei ce stăteau de faţă: "Au nu v-am zis vouă că este fermecătoare fecioara aceasta! Oare cum a stins focul? Aruncaţi-o pe ea în celălalt bou".
Şi a aruncat pe Sfînta în al doilea bou. Dar şi acela răcorindu-se, a aruncat-o în al treilea şi îndată acel bou, cu porunca Atotputernicului Dumnezeu, s-a pornit din loc, ca fiind viu, şi a umblat un sfert de stadie. Şi iarăşi s-a întors la locul său şi a crăpat; şi dintr-însul a ieşit Sfînta Muceniţă întreagă. Poporul, văzînd o minune ca aceea, cu mare glas strigă: "Mare eşti Dumnezeul Irinei, miluieşte-ne pe noi după mare mila Ta, Tu eşti Dumnezeul nostru Cel tare şi puternic, Care faci minunate şi preaslăvite minuni!"
Şi au crezut în Hristos ca la zece mii de suflete. Deci, împăratul petrecea nu numai întru necredinţă, ci şi pe Dumnezeu Cel Preaînalt hulea şi, fiind lovit de îngerul cel nevăzut a lui Dumnezeu, s-a îmbolnăvit de moarte. Iar mai înainte de a muri, a poruncit eparhului său, Babodon, ca în multe feluri muncind pe Irina, să o ucidă cu cumplită moarte. Şi a pierit acel ticălos împărat, iar Sfînta a petrecut în cetatea aceea cîteva zile, învăţînd poporul credinţa cea întru Hristos, tămăduind toate neputinţele; iar preotul Timotei, mergînd acolo, a botezat pe cei ce credeau.
Eparhul, văzînd cum că tot poporul cetăţii ţine cu Sfînta Irina, s-a temut să o muncească acolo, ca să nu se facă gîlceavă şi tulburare în popor pentru dînsa. Deci, s-a dus într-altă cetate, care se numea a lui Constantin; iar pe muceniţă a poruncit ostaşilor să o prindă şi legată să o ducă după dînsul. El, mergînd în cetatea aceea, a şezut la judecată şi, punînd pe Sfînta în faţa sa, a zis către dînsa: "Oare ştii, că putere îmi este dată mie asupra ta? Deci, apropie-te de zeii noştri şi adu-le jertfe, ca să nu te muncesc cu cumplite munci".
Răspuns-a sfînta: "Ascultă, eparhule! Toate muncile cîte vei putea să le afli, pune-le asupra mea, şi vei vedea puterea Dumnezeului meu!" Atunci eparhul a poruncit ca să aducă un grătar de fier şi, punînd pe muceniţă pe grătar, s-o lege cu lanţuri de fier şi să-i pună împrejur mulţime de lemne şi să le aprindă. După ce s-a aprins focul, eparhul a poruncit ca să toarne peste muceniţă unt-delemn, untură şi smoală; şi astfel, arzînd Sfînta mult timp, străluceau legăturile şi lanţurile cele de fier ca un cărbune aprins. Iar Sfînta a rămas nevătămată şi, fiind în rouă răcoroasă, cînta, slăvind pe Dumnezeu.
După aceea s-a dezlegat de înger din fiarele acelea şi a ieşit sănătoasă, lucru care, văzîndu-l eparhul şi cei ce erau cu dînsul, s-au mirat foarte mult. Deci, eparhul, căzînd la picioarele ei, i-a zis: "Roaba Dumnezeului Celui adevărat, mă rog ţie, să nu mă pierzi pe mine, precum ai pierdut pe ceilalţi împăraţi; căci şi eu cred în Fiul lui Dumnezeu şi voiesc să fiu creştin". Astfel, a crezut eparhul Babodon şi împreună cu dînsul popor mult şi a adus acolo îngerul lui Dumnezeu pe Timotei preotul şi s-a botezat de dînsul toţi cei ce au crezut.
Sfînta Irina, petrecînd în cetatea aceea cincizeci de zile, a ieşit de acolo şi a fost prinsă de ostaşii împăratului Savorie, care împărăţea în Mesemvria, cetate a Traciei, şi au dus-o la dînsul, căci acel împărat, auzind de cele făcute de dînsa, căuta să o prindă. El, văzînd pe Sfînta, s-a umplut de mînie şi a ucis-o cu sabia. Şi a fost îngropată afară din cetate. Deci, a zis împăratul: "Lucruri înfricoşate s-a auzit de fermecătoarea aceea; căci pe împăraţi i-a ucis cu farmecele sale, iar acum pentru ce n-a putut să mă ucidă pe mine, ci eu am ucis-o pe ea? Unde este dar Hristos, ajutorul ei? Pentru ce nu a izbăvit-o din mîinile mele?"
Astfel, ocăra necredinciosul împărat puterea lui Hristos şi se lăuda, ca unul ce a biruit. Dar puterea cea mare a lui Dumnezeu, ce lucru nu poate să facă? Deoarece, în vremea morţii Sale celei de voie şi ocărîtă de iudei, multe trupuri ale sfinţilor celor adormiţi le-a înviat şi a intrat în sfînta cetate şi s-a arătat multora. Acela, au nu putea şi pe această Sfîntă s-o învieze din morţi, ca să intre în Mesemvria şi să se arate împăratului? Însă, cu adevărat, puternic este Hristos, Dumnezeul nostru în cer şi pe pămînt şi toate cîte le voieşte le face, fiindcă a trimis pe îngerul Său şi a sculat-o pe ea vie din groapă şi a zis către dînsa îngerul Domnului: "Măcar că ţi-ai sfîrşit nevoinţa pătimirii tale şi ţi se cădea de acum să te odihneşti, pentru că fericită eşti şi desăvîrşită la cer, dar ca să nu se laude păgînătatea şi fărădelegea, ca şi cum ar fi biruit puterea Dumnezeului nostru, să intri în cetate ca să te vadă pe tine vie şi să se ruşineze toţi ocărîtorii cei păgîni şi să cunoască pe Dumnezeul nostru Atotputernic! Şi nu vei mai pătimi de acum înainte nici un rău de la nimeni".
Deci, Sfînta a intrat în cetatea Mesemvria, ţinînd o stîlpare de măslin în mîinile sale. Iar cînd au văzut-o cetăţenii, s-au umplut de negrăită spaimă şi de mirare şi au alergat la dînsa tot poporul, strigînd cu glas mare: "Minunat este Dumnezeul Irinei şi nu este altul afară de Acela!" Şi a spus împăratului că Irina s-a sculat din morţi; iar el s-a temut foarte şi, văzînd-o pe ea, a căzut la picioarele ei, zicînd: "Acum am cunoscut, că mare Dumnezeu ai! Deci, mă rog ţie să petreci în cetatea noastră şi să ne faci pe noi creştini".
Sfînta a petrecut între dînşii şaptezeci de zile, învăţîndu-i sfînta credinţă şi toţi au crezut în Hristos. Deci, venind cu porunca lui Dumnezeu fericitul Timotei preotul, a botezat pe împărat şi pe tot poporul lui. După aceea s-a dus de acolo în patria sa, în cetatea Macedoniei, unde a aflat pe tatăl său adormit întru Domnul; şi a plîns lui Dumnezeu, rugîndu-se pentru dînsul.
Acolo a petrecut vreme puţină cu maica sa şi s-a răpit de un nor, care a dus-o în Efes. Şi, umblînd apostoleşte prin cetate, propovăduia pe Hristos, făcînd minuni prin tămăduirea a diferite neputinţe şi pe mulţi îi întorcea de la idoli către Hristos. După multă vreme a venit acolo la dînsa bătrînul Apelian, fiind trimis de Dumnezeu, cel ce i-a fost ei altădată învăţător şi de care Sfînta s-a bucurat mult. După cîteva zile a zis către popor: "Bucuraţi-vă, fraţii mei, şi pacea lui Iisus Hristos să fie cu voi! Mîngîiaţi-vă, veseliţi-vă întru Domnul nostru şi să fiţi tari în credinţă; iar eu mă voi duce de la voi, mulţumindu-vă că m-aţi primit pe mine cea străină. Dar să ştiţi, că tot cel ce primeşte pe cel străin, prieten se face cerescului Dumnezeu". Şi cetăţenii grăiau între dînşii: "Unde se duce învăţătoarea noastră?" Unii ziceau: "Au doară vrea să se odihnească întru Domnul?" Iar alţii grăiau: "Vrednică este aceasta lui Dumnezeu şi de aceea se va lua de la ochii noştri, deoarece noi sîntem păcătoşi".
A doua zi, Sfînta Irina, luînd pe bătrînul Apelian şi pe şase bărbaţi cucernici, s-a dus cu dînşii după cetate şi, aflînd într-o piatră un mormînt nou deşert în care nimeni n-a fost pus niciodată, a intrat în acel mormînt şi a zis către Apelian şi către ceilalţi bărbaţi: "Acoperiţi-mă bine deasupra cu această piatră, ca nimeni altul să nu mă poată descoperi, pînă a patra zi". Sărutînd, cu cea mai de pe urmă sărutare, pe Apelian şi pe bărbaţii cei ce erau cu dînsul, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci şi s-a culcat; iar bărbaţii au pus piatra cea mare deasupra mormîntului şi s-au întors în cetate.
A patra zi, mergînd la mormînt Apelian cu aceiaşi bărbaţi, n-au mai găsit trupul Sfintei Irina şi s-au gîndit între dînşii, cum că a mutat-o pe ea Hristos Dumnezeu în Rai. Ducîndu-se în cetate, au spus aceasta poporului. Atunci, au alergat mulţi la mormînt şi, văzîndu-l deşert, s-au minunat şi au slăvit pe Dumnezeu cu spaimă. Astfel a fost viaţa şi pătimirea fecioarei Irina, cea de neam bun; în acest fel au fost nevoinţele miresei lui Hristos.
După cum s-a zis, ea a stat la întrebare mai întîi înaintea tatălui său Lichinie, apoi a lui Sedechie şi a lui Sedah fiul lui; după aceea înaintea lui Numerian şi a eparhului Babodon; iar la sfîrşit, înaintea lui Savorie. Cetăţile în care a pătimit sînt acestea: Macedonia, patria sa, Calinica sau Calipoli a lui Constantin şi Mesemvria cea din Tracia. Şi s-a odihnit întru Domnul în Efes, în cinci zile ale lunii mai şi, stînd înaintea lui Hristos, se roagă pentru toată lumea.
Acestea le-a scris bătrînul Apelian, slăvind pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfîntul Duh, pe Dumnezeu Unul în Treime, Căruia I se cuvine cinste şi închinăciune de la oameni, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Notă - Este de trebuinţă a se şti şi aceasta, cum că tatăl Sfintei Irina, împăratul Liciniu, nu a fost acel Liciniu, care mai pe urmă a fost părtaş la împărăţie cu marele Constantin, cel ce a avut de soţie pe sora lui Constantin şi a stăpînit toate părţile răsăritului, ci altul cu acelaşi nume, care a fost mai înainte cu mulţi ani, împărat al unei cetăţi ce se numea Maghedoe, care este în hotar cu Macedonia, precum şi Sfînta Scriptură s-a obişnuit a numi împărăţi pe stăpînitorii fiecărei cetăţi. Acest lucru este arătat în cartea Facerii, în capitolul paisprezece. Nişte împăraţi ca aceştia sînt mai ales împărăţei, decît împăraţi, precum a fost şi acest Liciniu, tatăl Irinei, deoarece în prolog, este scris Vasilisc, iar nu Basileus, adică împărăţei iar nu împărat. Deci, cum că acest Liciniu este altul decît Liciniu cel care a împărăţit împreună cu Constantin, este arătat aici. Acela avea de soţie pe sora lui Constantin, cea cu numele Constanţia, iar acesta avea pe cea de un nume cu dînsul, Licinia. Acela petrecea în cetatea Nicomidiei, iar acesta în Maghedon. Acela a pierit întru păgînătate, iar celălalt s-a sfîrşit cu cinste întru creştinătate. Acela a fost după trei sute de ani de la naşterea lui Hristos, iar acesta a petrecut la întîia sută de ani, aproape de zilele apostolilor, pentru că preotul Timotei, cel ce a botezat pe fiica lui, Sfînta Irina, a luat învăţătura şi preoţia de la Sfîntul Apostol Pavel.

Predica la Duminica Tomei- Parintele Cleopa

Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut (Ioan 20, 29)

Hristos a inviat !
 
Iubiti credinciosi,
In prima zi a Sfintelor Pasti, seara, ne spune Sfintul Apostol si Evanghelist Ioan, S-a aratat Iisus Hristos inviat ucenicilor Sai, ascunsi de frica iudeilor, intr-o camera incuiata din Ierusalim si le-a spus: Pace voua! Dupa ce i-a linistit, ca erau tulburati si cuprinsi de frica si i-a incredintat de Invierea Sa din morti, aratindu-le miinile si coasta strapunse de cuie si sulita pe cruce, le-a adaugat: Precum M-a trimis pe Mine Tatal, asa va trimit si Eu pe voi (Ioan 20, 21). Prin aceste cuvinte Domnul a trimis pe Apostoli la propovaduire, avind misiunea sa vesteasca Evanghelia mintuirii la toate neamurile pamintului.
Dar pentru a-i intari cu putere de sus la aceasta misiune dumnezeiasca de innoire a lumii, Mintuitorul a suflat asupra lor Duh Sfint, si le-a dat putere sa ierte pacatele oamenilor, zicind: Luati Duh Sfint! Carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine vor fi tinute (Ioan 20, 22-23). Nimeni nu poate propovadui pe Hristos daca nu este trimis de Dumnezeu si daca nu este intarit si sfintit de harul Duhului Sfint. Insa nu este destul pentru mintuire numai sa citim Sfinta Scriptura si sa ascultam cuvintul Evangheliei. Trebuie sa-l si facem. Nu era suficienta Apostolilor si ucenicilor Domnului numai propovaduirea cuvintului. Ea singura nu poate mintui fara pocainta. Apostolii aveau datoria sa-i invete voia lui Dumnezeu, dar sa-i curete si de pacate, adica sa le dezlege pacatele prin spovedanie, fara de care nu poate fi iertare, pocainta si mintuire. De aceea Domnul intemeiaza acum Taina Sfintei Spovedanii, ca urmasii lor, episcopii si preotii, sa spovedeasca pe cei ce cred, si sa-i dezlege de pacate. Aceasta este singura cale de mintuire a crestinilor: Credinta dreapta in Dumnezeu, implinirea poruncilor evanghelice si dezlegarea pacatelor prin spovedanie.
Dar, cu rinduiala dumnezeiasca, apostolul Toma nu era de fata cu ceilalti apostoli cind S-a aratat Domnul. Si cind i-au spus toti: Am vazut pe Domnul! el nici nu s-a bucurat, nici n-a voit sa creada, pina nu a vazut cu ochii si a pipait cu mina ranile Mintuitorului (Ioan 20, 25). Dupa opt zile, adica in Duminica a doua dupa Inviere, iarasi S-a aratat Iisus Hristos ucenicilor Sai, trecind prin usile incuiate. Atunci era si Toma de fata. Dupa ce le-a zis din nou: Pace voua, a spus cu mustrare pentru Toma: Adu-ti degetul tau incoace si vezi miinile Mele, si adu-ti mina ta si o pune in coasta Mea; si nu fi necredincios, ci credincios! (Ioan 20, 26-27). Iar Toma pipaind si vazind ranile Domnului, cuprins de frica si uimire, a strigat cu smerenie si credinta: Domnul meu si Dumnezeul meu! Mintuitorul insa l-a mustrat pentru putina lui credinta, zicind: Pentru ca M-ai vazut, Tomo, ai crezut? Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut! (Ioan 20, 28-29).
Toma era un apostol indoielnic. El a crezut numai dupa ce a vazut si a cercetat adevarul, pipaind ranile lui Hristos. De aceea l-a si mustrat Domnul, caci credinta vine din auz, iar nu din pipaire si vedere. Credinta vine din interior, din inima, iar nu din afara. Credinta vine din cuvint. Din cuvintul de invatatura auzit din gura mamei si a tatei. Caci parintii trupesti ne sint primii dascali de religie in viata. Apoi, credinta noastra in Dumnezeu ne vine si se intareste in noi din predica preotului la biserica, din sfaturile date de batrini, din citirea cartilor sfinte si mai ales din cuvintele si invataturile pe care le auzim si le citim zilnic in Sfinta Evanghelie.
La formarea noastra duhovniceasca si la sporirea dreptei credinte in inimile noastre cel mai mare rol il au parintii trupesti care ne-au nascut si parintii sufletesti care ne-au invatat si ne-au crescut in frica de Dumnezeu, adica preotul satului, duhovnicul si nasul de botez. Cind parintii trupesti si cei sufletesti sint buni si isi fac datoria crestina fata de sufletele pe care le cresc si le pastoresc, atunci se nasc si se formeaza crestini buni, copii ascultatori de parinti, tineri cuminti si evlaviosi. Iar cind parintii trupesti sint necredinciosi si stapiniti de patimi, iar cei sufletesti sint indiferenti si nepasatori fata de fiii lor sufletesti, atunci copiii sint rai si neascultatori, tinerii sint necredinciosi sau indoielnici si cauta dovezi vazute, ca Toma, pentru a crede in nevazutul Dumnezeu. Cei casatoriti vin rar la biserica fiind inconjurati de griji pamintesti; multi isi ucid copiii si unii isi distrug familia si pacea sufletului prin divort. Dar si batrinii care n-au avut in tinerete o viata religioasa profunda isi sfirsesc viata in betii si indiferenta religioasa, spre osinda sufletelor lor.
De vom cugeta mai mult la indoiala apostolului Toma, vom intelege mai bine slabirea credintei in Dumnezeu in zilele noastre si urmarile ei cumplite, pe care le traim.
Iubiti credinciosi,
Indoiala lui Toma la Invierea Domnului a avut si un rol providential. Caci, prin pipairea ranilor Mintuitorului, Toma dovedeste celor necredinciosi ca Hristos a avut cu adevarat trup omenesc, asemenea noua, afara de pacat si ca a patimit cu trupul pe cruce pentru mintuirea lumii. Iar daca Toma s-a indoit de Invierea Domnului, dupa ce si-a pus mina in coasta Lui, s-a cait de necredinta sa si, cazind in genunchi, si-a marturisit cu lacrimi credinta si pacatul sau, prin aceste cuvinte: Domnul meu si Dumnezeul meu!
Oare citi dintre crestinii de astazi nu cad in pacatul indoielii si al necredintei in Dumnezeu? Insa se intorc la credinta, cu cainta si smerenie ca apostolul Toma? Din cauza fricii si Petru s-a lepadat de Hristos prin cuvintele: Nu cunosc pe omul acesta! (Matei 26, 74). Dar indata dupa cintatul cocosului, din miezul noptii, Petru a iesit afara si a plins cu amar. Toata viata s-a cait Petru de caderea si necredinta sa. Dar dintre noi citi crestini nu se indoiesc de existenta lui Dumnezeu? Citi nu-L injura si-L hulesc? Citi nu cauta dovezi si zic: “Nu cred pina nu vad!” Citi nu cauta sa pipaie ranile si coasta Domnului, cautind dovezi ale existentei lui Dumnezeu prin pamint, prin marturii vechi, prin tainele planetelor si ale Universului? Citi nu zic dintre crestini: “Aici este raiul si iadul! Aici pe pamint este totul!” Iar cind se vad bolnavi, in fata primejdiei, a saraciei si a mortii, nici atunci nu se caiesc ca Toma, sa zica: “Tu esti Domnul meu si Dumnezeul meu! Acum cred in Tine Doamne, ca Tu m-ai zidit si m-ai mintuit. Iarta-ma de necredinta mea!” Nici macar la batrinete nu se intorc la Dumnezeu ca sa plinga cu amar ca Petru, viata lor din tinerete, cheltuita in desfriu, in rautati si necredinta.
Putini sint acei ce se pocaiesc de pacate la batrinete. Cei multi mor asa cum au trait, in necredinta si nepocainta, spre a lor vesnica osinda. Cu adevarat, mare dar este credinta in Dumnezeu insotita de fapte bune! De aceea a si zis Mintuitorul catre Toma cea de-a zecea fericire: Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut! (Ioan 20, 29). Iar cu alt prilej a zis catre ucenicii Sai: Fericit este cel ce nu se va sminti intru Mine (Matei 11, 6). Adica nu se va sminti din dreapta credinta in Dumnezeu, cum s-au smintit multi in zilele noastre.
De ce credeti ca se smintesc unii crestini in Hristos si cad din dreapta credinta apostolica in tot felul de secte si grupari religioase? Pentru ca ei vor sa cuprinda cu mintea lor tainele si dogmele credintei. Ei vor sa pipaie cu ratiunea lor limitata miinile si coasta Domnului, adica vor sa inteleaga adincul cel nepatruns al credintei, mai mult decit este dat omului sa inteleaga.
Dar cei mai multi se leapada si se smintesc de Biserica intemeiata de Hristos din cauza mindriei si a neascultarii lor. Se smintesc de Maica Domnului si din mindrie si neascultare o defaima spunind ca ar fi fost o femeie de rind. Se smintesc de Sfinta Cruce si din aceleasi pricini spun ca este un semn de ocara, iar nu arma a crestinilor impotriva diavolilor, sfintita cu singele lui Hristos. Se smintesc de sfintele icoane si le numesc idoli, neintelegind sensul lor duhovnicesc. Se smintesc de sfinti si de cinstea data lor si-i numesc oameni de rind, iar pe ei se numesc drepti si mintuiti.
Se smintesc de preoti, nu le recunosc harul Duhului Sfint primit la hirotonie si ii judeca. Se smintesc de Tainele Bisericii intemeiate de Hristos, prin care se revarsa harul Duhului Sfint si le refuza pe toate. Se smintesc de invatatura Sfintei Scripturi si o rastalmacesc dupa voia si mintea lor, spre a lor osinda si amagirea multora.
De vom ramine insa statornici si ascultatori in sinul Bisericii Ortodoxe si vom pastra cu sfintenie dreapta credinta data noua de Hristos, ne vom izbavi de necredinta lui Toma, de sminteala religioasa a sectelor si vom intelege cum trebuie inteleasa invatatura Sfintei Evanghelii in sensul adevarat al celor doua fericiri: Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut! si Fericit este acela ce nu se va sminti intru Mine!
Iubiti credinciosi,
Se cade noua astazi, sa ne bucuram ca stam neclintiti in dreapta credinta si sintem fii ai Bisericii lui Hristos de doua mii de ani. Necredinciosii se leapada si cauta sa vada pe Dumnezeu cu ochi trupesti; indoielnicii vor sa pipaie ranile Domnului; cei slabi in credinta cauta minuni; sectele parasesc Biserica, rastalmacesc dogmele credintei si vestesc alta Evanghelie; cei robiti de patimi amina pocainta, iar noi, fiii invierii si fiii lui Dumnezeu dupa har, sa-I raminem credinciosi pina la sfirsit, stiind ca cel ce va rabda toate pina la sfirsit, acela se va mintui (Matei 24, 13). Astazi, a opta zi dupa Sfintele Pasti, Domnul inviat S-a aratat Apostolilor si le-a dat pacea Duhului Sfint dupa care suspina toata lumea. Astazi Mintuitorul l-a incredintat pe Toma ca a inviat cu adevarat si ne incredinteaza si pe noi ca vom invia cu totii la judecata de apoi.
De aceea sa ne bucuram pentru inviere. Sa ne bucuram pentru marturisirea de credinta a lui Toma si sa ne rugam lui Dumnezeu ca si ceilalti indoielnici in credinta si doritori de semne si minuni, tineri sau batrini, rude, vecini si chiar fii, sa martu-riseasca si ei pe Hristos impreuna cu Apostolul Toma. Sa ne bucuram cu adevarat ca avem cu noi, in miinile noastre, pe Domnul inviat si sintem izbaviti de chinurile sufletesti ale necredintei si indoielii.
Noi credem in Dumnezeu si nu cautam sa iscodim tainele credintei sau sa pipaim coasta Domnului. Cerul instelat ne arata puterea Lui. Soarele si luna ne amintesc de stralucirea Lui. Florile cimpului si armonia creatiei ne incredinteaza ca Dumnezeu este frumusete. Copiii cei nevinovati, asemenea ingerilor, ne amintesc de bunatatea lui Dumnezeu si ne indeamna la sfintenie. Mamele cu pruncii la sin, cind se roaga, ne aduc aminte de Maica Domnului cu pruncul Iisus in brate, care se roaga pentru mintuirea lumii.
Pentru toate acestea sa ne intarim mai mult in credinta si sa ne bucuram. Ne putem si noi atinge de Domnul cu inima, cu mintea, cu vointa si chiar cu trupul, dar nu cu nevrednicie sau cu indoiala ca apostolul Toma. Cu inima ne atingem de Domnul prin credinta, evlavie si rugaciune curata, duhovniceasca. Cu mintea ne atingem de Domnul prin citirea Sfintei Scripturi si a altor carti ziditoare de suflet.
Cu vointa ne atingem de Domnul prin savirsirea faptelor bune, in dragoste si smerenie. Iar cu sufletul si cu trupul ne hranim si ne unim mistic cu Hristos Mintuitorul prin Sfinta Impartasanie, care este cea mai inalta cale de unire a noastra cu Hristos, fara de care nu ne putem mintui.
Va reamintim ca astazi, la Duminica Tomei, numita si “Pastele blajinilor” in unele sate ies credinciosii la cimitir unde fac pomenire, dau de mincare unii altora si cinta cu totii troparul Invierii. Pastrati cu sfintenie acest obicei crestinesc. De altfel fiecare Duminica este un Paste, este ziua Invierii Domnului, ziua bucuriei si a mintuirii noastre.
Sa pastram cu sfintenie credinta curata si fierbinte in Dumnezeu. Sa ne ferim de necredinciosi, de sectanti si de indoielnici, ca sa nu cadem in cursele lor. Sa pastram cu grija frumusetea cultului ortodox si toata traditia strabuna mostenita de la inaintasi si sa traim in pace si iubire unii cu altii, ca impreuna sa cintam cu ingerii “Hristos a inviat!”. Amin.

Cum ne definim ca crestini?

Exista o varietate de sfinti,cu harisme specifice, potrivit modului lor de a petrece in Dumnezeu.Ceea ce au oferit aceea le-a si fost dat.Acest lucru ar trebui sa ne puna pe ganduri,sa vedem cun ne raportam noi la Hristos,ce facem pentru El,ce anume Ii jertfim!
Suntem cinstiti in raport cu aproapele,il ajutam,ne rugam pentru el,postim,ne uitam mai putin la Tv sau deloc,folosim la minimum internetul,traim cat mai mult in curatie trupeasca,ne rugam(cum,cat,cand),citim carti folositoare,incercam sa judecam cat mai putin sau deloc,sa nu barfim,sa nu pierdem timpul pentru mantuire?

Cate din acestea facem si cu ce am dori sa incepem?

Jurnal Duhovnicesc - Editura Bizantina

"Am o stare buna,minunata,contempland in tot ce vad,in cer si pe pamant,pe Cel ce le-a facut.Mintea este linistita,am ganduri frumoase despre frumusetile negraite pe care sufletul meu le doreste.
Doamne Iisuse,da-mi darul de a Te putea iubi asa cum Te-au iubit sfintii Tai care au suferit ca mucenici,cu dragoste si bucurie,ca sa poata fi de-a pururea cu Tine,sa-Ti poata canta imnuri de slava in vesnicie.Da-mi sa pot pastra in sufletul meu dorul dupa sfintenie.
In timp ce ma rog,mintea mea coboara in inima si o ascult cu drag.Doresc sa o aud si s-o simt tot timpul.Asa ma rog mai usor si cu mare bucurie pentru Duhul care vine,insa simt cum pleaca si nu stiu cum sa-L retin! Doamne Iisuse,ajuta-ma sa nu pierd din rugaciune.Eu te chem cu nadejdea ca Tu sa lucrezi in mine,sa stiu acest lucru,ca sa fie totul numai pentru a Te slavi pe Tine si spre folosul aproapelui meu"

25.08.1971

Rugaciunea ,mijloc de dobandire a fericirii

Prin rugaciune si cantare de lauda omul simte bucurie.Duhul sau se veseleste si inima lui salta.Cu cat se roaga mai mult ,cu atat sufletul sau se goleste de dorintele lumesti si se umple de bunatatile ceresti.Si pe masura ce se desparte de cele pamantesti si de placerile vietii,se umple de bucurie cereasca.

Sfantul Nectarie al Pentapolei

Ce este akedia?

Akedia este lipsa de preocupare,lipsa de grija pentru mantuire.Uneori monahii,cand sunt in akedie,pot muta munti,devin foarte activi,construiesc,demoleaza,seamana,recolteaza,dar toata aceasta activitate este,pur si simplu,o forma de akedie.Toate stiintele din vremurile noastre sunt un produs al akediei calugarilor din Evul Mediu,care au parasit calea rugaciunii si s-au dedat experimentelor si observarii fenomenelor naturale.Desigur,au facut descoperiri si au facut sa progreseze stiinta,dar ei insisi s-au pierdut pe sinesi,din punct de vedere duhovnicesc.
De fapt,cea mai inalta lucrare pentru om este sa ramana in liniste si sa-si tina mintea in Dumnezeu,precum ne porunceste Vechiul Testament : "Linistiti-va si cunoasteti ca Eu sunt Dumnezeu"(Ps.45:10).Dar aceasta linistire este atat de intensa ,incat trebuie sa inveti sa patrunzi in ea incetul cu incetul.Imi amintesc ,cand am venit prima oara la manastire,Parintele Sofronie m-a sfatuit sa incerc aceasta nu mai mult de zece minute in fiecare zi.Treptat,inveti tot mai mult sa ramai in ea,sa stai cu mintea in inima si inaintea lui Dumnezeu,precum spune Teofan Zavoratul foarte adesea in scrierile sale.

Largiti si voi inimile voastre- Arhimandrit Zaharia,Editura Reintregirea 2009

Nationalism

Pe un forum ortodox,la care eram si eu activ,s-a pus odata problema sa ne rugam pentru Romania,lucru ce s-a si pus in aplicare.Instinctiv,desi am expus cateva motive,eu m-am opus acestei initiative ce parea laudabila in sine,dar fara sa-mi pot explica nici mie insumi exact de ce sunt contra acestei rugaciuni colective.
Iar astazi mi-am dat seama.
Omul face orice ca sa nu se apropie prea mult de divinitate.Daca e mai primitiv,munceste pentru prosperitate,daca e mai inteligent face niste descoperiri,sau se adanceste in munca.Daca este credincios si pune accent pe rugaciune ,devine nationalist,il preocupa neamul.Acum inteleg de ce spuneau Sfintii Parinti ca cel mai greu lucru pentru om este sa se roage(pentru desavarsirea sufletului sau).Pentru ca ,atunci cand incepe urcusul,i se pare ca este mai bine sau mai important sa faca orice altceva decat sa se roage .Compune,inventeaza,il preocupa neamul ,face milostenii,pelerinaje pe la manastiri,picteaza etc etc.Si poate spune ca acela e talantul lui,pe care trebuie sa-l inmulteasca.

Dar singurul talant care conteaza,si la care se refera Mantuitorul in primul rand e credinta,acesta trebuie inmultit.In Imparatia cerurilor nu o sa mai conteze ce am facut pe pamant,geniul nostru creativ.
Ganditi-va ca cei mai mari sfinti faceau cele mai simple munci.Sau Maica Domnului ,cea mai cinstita faptura din univers,nu a creat nimic material sau spiritual lumesc,cu care sa se evidentieze.

Trebuie sa fim constienti ca misiunea noastra pe acest pamant este sa dobandim smerenia,sa lucram virtutea ,sa ne rugam neincetat,sa devenim sfinti.De aceea si popoarele ortodoxe sunt mai inapoiate material decat celelalte,pentru ca ele au  fost mai mult preocupate de Dumnezeu decat de lucrurile materiale.Insa nu suficient ,pentru ca daca poporul roman ar fi avut o credinta tare,Dumnezeu ar fi ridicat neamul nostru mult mai sus.